Ziua intai

Day 4,150, 09:11 • Published in Romania Hungary • by Hunkakaricum

Bună zaua, eCetateni!❤

In timp ce pentru uni azi e cu nebuneli, farse de copchii prosti, cu traumele camatarilor, cu pacaleli ieftine si cu pasarele pe pereti sa vedem ce nu s-a intamplat in Erepublik in aceasta zi:

Primo:


În cea de-a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, starea conflictuală din tot mai multe zone din Transilvania dintre cei oprimați, în marea lor majoritate români, și clasa conducătoare, devenea tot mai accentuată. Și pentru că de cele mai multe ori cei prigoniți, asupriți și batjocoriți în fel și chip nu-și găseau dreptatea pe plan local, adesea ei recurgeau la a-și căuta dreptatea și a reclama abuzurile la care erau supuși, apelând la instituții sau autorități aflate pe scara ierarhică tot mai sus în cadrul administrației imperiale.

Sătui de persecuțiile și abuzurile înfiorătoare la care erau supuși, și țăranii români au căutat să facă reclamații împotriva stăpânirii locale, încrezători în generozitatea împăratului Iosif al II-lea.

Vasile “Ursu” Nicula, sau “Horea”, așa cum a rămas el cunoscut în istorie, unul dintre conducătorii răscoalei țărănești de la 1784 din Transilvania, a fost mandatat de câteva sate din Țara Moților să prezinte plângerile lor în fața împăratului austriac Iosif al II-lea.

Iosif al II-lea a vizitat cu câteva ocazii (1768, 1770, 1773, 1783 și 1786) diferite provincii românești, Transilvania, Banatul și Bucovina, bucurându-se de o oarecare reputație potrivit căreia își manifesta public îngăduința la adresa românilor (n.r. „Vă salut mici nepoți ai Romei!”), motiv pentru care a rămas în mentalul colectiv al multora dintre români drept „bunul împărat”, pentru toleranța sa, care făcea notă discordantă în comparație cu tratamentul la care erau supuși românii de către guvernatorul Brukenthal, sau de către ungurii din administrația imperială.

„… la Curte primea pe oricine personal: țăranii veneau la dânsul ca la Domnii noștri cei vechi, ca la Ștefan-cel-Mare și Matei Basarab. Îi primea pe toți și stătea de vorbă cu dânșii, știind ceva din limba aproape a tutror popoarelor din monarhie. Și Horea a fost de trei ori la împărat.” (2)

La 1 aprilie 1784, cel pe care unii români îl denumeau „bunul împărat”, Iosif al II-lea, avea să afle direct de la Horea de toate abuzurile și nenorocirile pe care stăpânirea din Transilvania, dar mai cu seamă despre blestemățiile fără de asemuire ce se petreceau pe domeniul Zlatnei.

Istoricii încă nu s-au pus de acord cu privire la răspunsul pe care i l-ar fi dat împăratul lui Horea, când acesta ar fi spus că românii vor cu orice preț să scape de iobăgie. Există două variante:

“Tut ihr das (Faceți -o!)” și…

“Warum tut ihr das (De ce nu faceți voi aceasta?)”

Cu aceeași ocazie, Horea află de la împărat și de edictul lui Iosif II, din 16 august 1783, privind abolirea şerbiei personale în Transilvania, dar care nu a fost aplicat din cauza nobilimii. (3)

La sfârșitul lunii octombrie a anului 1784, țăranii români au organizat mai multe adunări: pe 28 octombrie 1784 la târgul săptămânal de la Brad, iar pe 31 octombrie 1784 la biserica din Mesteacăn (Brad, județul Hunedoara).

Pentru aceste acţiuni era necesară o asociere a satelor din Munţii Apuseni în vederea alegerii delegaţilor ce urmau să le reprezinte doleanţele şi susţinerea materială colectivă a acestora pe timpul deplasării la Viena. Aşa a început odiseea lui Horea şi Cloşca, însoţiţi de alţi delegaţi, la Viena, între 1779 şi 1784.

În general, istoriografia românească a consemnat numai trei călătorii ale lui Horea la Viena, dar în realitate ele au fost patru. Aceasta informaţie reiese clar din depoziţia făcută de Cloşca în fata comisiei de anchetă din luna februarie 1785 de la Alba Iulia: „Dânşii au fost în trei rânduri la Viena. Întâia dată (1779) Horea, Cloşca, Dumitru Todea Bută şi un alt locuitor din comuna Râu Mare cu numele de Gavrilă. În călătoria a doua (1780) au fost Horea, Cloşca, Cristea Nicola şi Gavrilă Onu din comuna Râu Mare. Iar în călătoria a treia (1782) au fost la Viena Horea, Cloşca, Simion, vărul lui Dumitru Todea din Râu Mare şi Popa Dumitru din Certeju (sat în componenta orasului Câmpeni). Horea, adaugă Cloşca, a mai fost încă o dată, pentru a patra oara, la Viena, şi anume în postul Crăciunului din 1783 şi de astă dată s-a întors acasă numai târziu, pe la Paşti (1784).Dar cine a fost de asta dată cu Horea la Viena el nu ştie. „Banii pentru călătorie i-au primit întotdeauna de la comunele pe care le-au reprezentat.

El, Cloşca, a primit 20 de florini din partea comunelor Bucium, Abrud şi Cărpenis.Cât au primit ceilalţi el nu ştie. „Călătoria până la Viena au făcut-o întotdeauna pe jos şi fiecare călătorie tinea câte patru săptămâni la dus şi alte patru la întors şi pe lângă acelea mai trebuia să aştepte la Viena câte patru săptămâni şi chiar mai multe.”

Apusenii s-a aflat repede sub controlul răsculaţilor. Mitul ”bunului împărat”se destramă repede după ce Iosif al II-lea decide represalii la 21 noiembrie. Moţii se retrag. Cum vine şi iarna, cei 3 conducatori ai moţilor hotărăsc să înceteze ostilităţile şi să ierneze în munte pentru reîncepe lupta a primăvară. La 14 dec. Horea şi Crişan se ascund în munţi. Cloşca la fel, separat. horeaDouă săptămîni mai tîrziu sunt trădaţi pentru 600 de ducaţi. La 31 ianuarie 1785, Crişan e şi el prins, tot prin trădare. Sunt duşi la Alba-Iulia şi anchetaţi de comisarul imperial Anton Jankovovich. Crişan se sinucide in timpul arestului. Horea şi Closca sunt judecaţi şi condamnaţi la moarte. Au fost traşi pe roată la 28 februarie 1785. Mai întîi Cloşca cu 20 de lovituri de roată, apoi Horea, mort horeadupă 4 lovituri. Organele interne au fost îngropate acolo, iar corpurile lor fost tăiate şi puse în ţepe în Apuseni în mai multe sate. Iosif al II-lea a decretat apoi iertarea tuturor răsculaţilor. În curînd va desfiinţa iobăgia. Trasul pe roată în Imperiul habsburgic s-a desfiinţat. Horea şi Cloşca au fost ultimiii executaţi în acest mod.


1859: Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Munteniei și Moldovei a fost recunoscută de Franța, Marea Britanie, Rusia, Prusia și Regatul Sardiniei, în cadrul Conferinței reprezentanților puterilor garante de la Paris.

1866: S-a înființat Societatea Literară Română, care, din 1/13 august 1867 s-a transformat în Societatea Academică Română, iar din 30 martie 1879 a devenit Academia Română.


Secundo:

Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881 în satul Rășinari, de pe versantul nordic al Carpaților Meridionali, în casa de pe Ulița Popilor nr. 778, fiind fiul preotului ortodox Iosif Goga și al Aureliei, învățătoare (și colaboratoare în tinerețe la ziarul Telegraful Român și la revista Familia).

Între anii 1886-1890 Goga a urmat școala primară din satul natal, avându-l învățător pe Moise Frățilă, intelectual patriot, personajul posibil din poezia Dascălul, așa cum sora sa, Victoria, stinsă din viață de timpuriu, a fost personajul din Dăscălița.

Octavian Goga a fost un poet roman, ardelean, politician de extrema dreapta pro-nazist, antisemit si mason prim-ministrul Romaniei de la 28 decembrie 1937 pana la 11 februarie 1938 si Membru al Academiei Romane din anul 1920.

Cea mai mare parte a vacanțelor, așa cum povestește Octavian Goga în diverse texte autobiografice, le-a petrecut în satul natal al tatălui său, Crăciunelu de Sus, județul Alba. Satul se află pe Târnava Mică, astăzi fiind parte a comunei Cetatea de Baltă; circa 20 % din familiile din sat poartă numele de Goga. Poetul spunea: „Viața țăranilor de pe delnițele Crăciunelului mi-a fost sursă de inspirație pentru «Plugarii și Clăcașii»”

Până la declanșarea primului război, Goga s-a impus ca ziarist strălucit prin articolele publicate în revista Țara noastră, ziarul Epoca, Adevărul, revista Flacăra și revista România, proza sa jurnalistică fiind comparabilă, stilistic și tematic, cu a celei eminesciene. Articolele i s-au apropiat de valoarea operei unui prozator de vocație.

Scrierile în proză (cuprinse în volumul Precursori) au fost fie discursuri ținute în ședințele Academiei, fie cuvântări aniversare sau pur și simplu omagii aduse unor personalități ori prieteni ai scriitorului. Considerate piese antologice într-o posibilă istorie a portretului, T. Vianu l-a dedicat un semnificativ capitol în Arta prozatorilor români.

Goga și-a axat publicistica pe problemle „românismului” (originea românilor, continuitatea neîntreruptă în vatra de formare a poporului român, ideea unităților tuturor românilor, idealul unirii într-un stat național, lupta împotriva asupririi austro-ungare).

Prin revista Luceafărul a reușit să-și întărească legăturile culturale cu România, spre unirea politică de mai târziu. Și revista Țara Noastră, axată pe ideologia lui Goga, și-a întărit legătura cu oamenii de la sate, fiindu-le sfătuitor, dar și un factor capabil să le rezolve nevoile spirituale și materiale.


1910: Se constituie, la București, "Comisia istorică a României", menită să asigure publicarea, în ediții critice, a cronicilor românești și a altor izvoare, inclusiv străine, referitoare la români.

Terzo:
Camil Ressu-singura viaţă adevărat românească, a ţăranului închis între ape, codri, ceruri şi vatră



Camil Ressu (n. 28 ianuarie 1880,Galaţi, România – d. 1 aprilie 1962,[1] București, Republica Populară Română) a fost un pictor român, care, prin întreaga sa activitate artistică, pedagogică și socială, a fost una din personalitățile marcante ale artei românești.



Camil Ressu a fost membru titular al Academiei Române.


In Erepublik e pe baza de morcovei si nebuni... La multzeani pacalicilor!!
Sa va intre bine morcoveii de la aniversara si nici frunzele sa nu se vada...



Te-ai plicti? Fugi repede sa vezi daca nu ti-a venit mintea comandata de pe net...

XXX