Join the new world

Iarba arsa de soare se culca alene la pamant. Mici firisioare se rupeau si porneau
dansand in adierea arzatoare a vantului.

Silvia isi prinse dupa ureche o suvita rebela de par. Inchise ochii si privi prin pleaoapele inchise umbrele din fata ei. O lacrima se scurse incet de sub genele lungi.

Vantul o imbratisa sufocant.
Oftand, deschise ochii si privii lumea reala si singuratatea in care se afla. Atinse crucea cu varfurile degetelor si lasa sa cada peste mormant un trandafir galben cu marginile brodate de natura intr-un rosu sangeriu.

***

Fereastra era larg deschisa. Cerul se lumina, alungand umbrele noptii de pe blocul vecin cu repeziciune.

Becul stralucea vag pe tavanul alb, deja eclipsat de lumina de afara. Cerul devenea senin. Silvia isi freca ochii, isi intinse oasele si se ridica din pat. Picioarele o dureau de parca ar fi alergat toata noaptea in loc sa doarma. Stinse becul si se apropie de fereastra mangaind cu varful degetelor rama acesteia.

- Parca o inchisesem...

Arunca o provire admirativa cerului azuriu si luminii solare. Deschise plasa de tantari si isi scoase capul pe geam privind furnicarul de pe strada si pomii de sub geamul ei. Un varf era ciuntit asemeni unui brad de craciun si ajungea aproape de pervazul ei. Atat de aproape de bloc, aproape lipit de bloc... Isi scutura capul si inspira aerul rece al diminetii.
Niste muncitori se apucara sa strige ceva in departare. Strigatele se inaltara pe aripile vantului intr-o incantatie neterminata. Se ridica pe varfuri si incerca sa se aplece pe geam sa vada despre ce era vorba. Varful pomului incepu sa tremure de parca cineva se apucase sa-l taie... acei muncitori mult prea matinali? Si totusi prea aproape de bloc... era prea aproape de bloc... de geam ... de etajul 9.
O mana se prinse de pervaz. Sarii de la geam si se dadu inapoi pana in mijlocul camerei. Intunericul noptii o invaluii ca o mantie oarba. Incerca sa atinga peretele din stanga ei cu miscari stangace incercand sa nu piarda din ochi geamul. Incercand sa isi obijnuiasca rapid ochii cu negura ce se intindea atinse cu varful degetelor o usa. Mai arunca o ultima privire ferestrei pe care se scurgea inauntru o umbra si deschise cu o smucitura usa.

Incerca sa fuga in sufragerie, incerca sa tipe dar strigatul ii murii in gat... tot ce putea sa vada era chipul unui barbat in intuneric, ca printr-o panza de paianjen, prin ceata noptilor insomniace ce venea spre ea.

Sarii din pat tremurand. Lumina becului o facu sa clipeasca rapid. Se uita la ceasul de la telefonul mobil - 3:00 A.M. Se uita rapid prin camera. Nimic. Fereastra era inchisa iar becul aprins asa cum le lasase. Se apropie de geam si il deschise. Impinse plasa de tantari si privii blocul vecin cufundat in linistea noptii. Isi lua inima in dinti si privii in jos. Nici un pom, nici o mana, nimic care sa tremure sub pervaz, nimic iesit din ordinar. Totul era normal. Dibuii sticla de apa printre ceata gandurilor. Bau o gura si stinse becul incercand sa nimereasca patul. Inchise ochii in timp ce se lungii pe spate. Un ceas vechi incepu sa ticaie in camera. Se ridica si aprinse lumina si se uita de jur imprejur pana il gasi. Il ridica si-l privii pe toate partile.
“Parca murisesi...” se intoarse in pat, lasand lumina aprinsa de data asta.
Incerca sa adoarma dar fara noroc. Privea cercetator fereastra ca si cum, undeva ... ceva o privea, ca si cum visul ar fi putut reveni. O teama i se cuibarii in suflet. Se ridica din nou si deschise sertarul noptierei. Scotocii dupa pachetul de carti si se aseza turceste peste asternut, curatand si indreptand locul din fata ei.

Cartile iesisera aproape din reflex. A cata oara o facea? Nu mai stia. Totul se derula ca un deja-vu cu acelas sentiment de teama din stomac, sentiment care se amplifica cu fiecare carte extrasa din pachet. Stia ca nu e bine, nu trebuia sa se joace in felul asta ... dar trebuia sa stie ce se va intampla. Doar o viziune mica a viitorului, doar linistea data de o ochiada in directia a “ce va fi”.
Aseza incet cartile pe masa, le aranja pana ce in ochii ei liniile erau perfecte. Nimic nou: certuri, bucurii, oameni, drumuri... un as de pica, un juvete de ghinda, un 7 de ghinda - si cartile ii picara din mana. Atat de departe si atat de constienta de acel sentiment, atat de doritoare de a nu-l mai simtii vreodata si atat de mult l-a negat ... moartea. Privii prin camera in gol. Fara tinta, fara scop. Ceasul se opri.

Privi ca prin ceata o fetita mica in rochita ei de noapte alba si cu volanase fugind din pat la baie printr-un hol ingust, rugandu-se in soapta ... “Doamne fa sa nu se stinga lumina, sa nu se stinga lumina si sa nu fiu invaluita in bezna”.

Un frison o strabatu pe sira spinarii. Se ridica din pat apropiindu-se de ceas si umbla la baterie. Nimic. Nici un TIC, nici un TAC. Privii pe geam. O umbra ii trecu prin fata ochilor, undeva intr-un colt al vidului creat de o noapte fara stele.

- Cine esti?...

Stia raspunsul. Nimeni si nimic nu-i va raspunsul. Raspunsul era linistea, vidul si eternitatea de dupa. Se aseza inapoi in pat si isi tinu ochii fixati pe fereastra pana ce un somn febril o fura in jurul orei 5 cand lumina zorilor se scurgea pe blocul vecin si umbrele dispareau.

Nota pt critici: ce m-a inspirat sa scriu - Laurell K. Hamilton (Seria Anita Blacke), Kelley Armstrong (Seria Darkest Powers), Stephen King (Apocalipsul) 😉 enjoy reading them, I did