Join the new world

Intr-un final gasi casa darapanata, una dintre putinele care au mai ramas in picioare. Ciocani de doua ori in usa grea, de fier. Dupa un minut, aceasta se deschise cu un scartait puternic. In prag un soldat il opri sa intre. O voce grava se auzii de undeva din spatele matahalei din usa.

- Salutari camarade! Bine ai venit.

- Salutari comandante.

- Lasa-l sa intre.

Uriasul din usa se dadu in laturi, il privi cu un zambet ironic si-l lasa sa intre. Inauntru isi saluta superiorii si camarazii de arme. Culese dintr-un colt un scaunel de lemn cu trei picioare si se aseza pe el.

- Un pahar cu apa? O bucata de paine? Astazi am reusit sa pradam unul dintre vagoanele cu provizii ale inamicului, ii spuse un barbat slabut, cu barba nerasa si o cicatrice mare deasupra ochiului stang.

Imaginea unei bucati de paine alba, proaspata, ii invada mintea... mirosul ei ... gustul ...

- Nu, multumesc. Ce vesti mai aveti?

- Nu am mai aflat nimic nou. Toate fabricile si uzinele noastre au fost inchise, majoritatea camarazilor nostrii au murit. Uni dintre cei ramasi in viata au parasit tara pt a ajuta fosti aliati sau a-si cladi o noua viata, uitand cine au fost odata. Cei care au fost trimisi in recunoastere in tarile inamice nu au trimis inca vesti. Acum stam si asteptam.

Ofta. Situatia nu era deloc incurajatoare. Acum un an de zile nici macar nu si-ar fi imaginat ca lumea lui ar putea sa fie atat de puternic zdruncinata, ca soarta intregii omeniri ar fi putut sa ia o atat de neprevazuta intorsatura. Isi aminti cum, temator, punea intrebari legate de o situatie similara ... Toti il linisteau cu povesti, cum ca aliatii lor ii vor ajuta, si ca nimeni nu v-a incerca sa le atace micuta tara, si chiar daca o vor face, armata ii va opri.

"Oh... Cat de mult s-au inselat."

Totul a fost facut cu pasi mici. Intr-o tara afectata de criza economica, lipsita de motivatia unui razboi, rata de natalitate a scazut ingrozitor de mult. Cu timpul nu a mai fost nimeni care sa le ia locul celor batrani care treceau in nefiinta. Tara a fost condusa din ce in ce mai prost, pana ce s-a ajuns ca singura motivatie de a te lafai intr-un fotoliu prezidential sa fie o medalie si o suma de aur infirma. Acesti tradatori ai neamului lor nu au facut nimic ca sa opreasca dezastrul. Nimeni nu a publicat nici macar un articol legat de rata de natalitate foarte scazuta sau macar sa se fi interesat de ea. Toate ziarele erau pline de articole ce prezentau circul elctoral al vremii. Insulte, acuzatii, scuze si minciune pe tema "Ce as face daca... ". Cand nu au mai fost destui luptatori ca sa faca fata unui atac atat de previzibil, armata lor a trecut granita. Au ars si au distrus tot ce odata reprezentam noi. Scoli, muzee, teatrele nationale, cartile ... intrega noastra cultura a fost transformata in praf si ni s-a scurs printre degete.

O mana i se aseza pe umar si il trezii din meditatie.

- Camarade, te simti bine?

Mana de pe umar il scutura usor, iar barbatul din fata lui ii zambi ingrijorat.

- Nu am mai avut un somn odihnitor de mult. Cu legea martiala in vigoare.... Nu cred ca mai exista cineva care sa poata dormii. Poate doar ei ... ei care acum dorm in paturile noastre si mananca mancarea muncita de noi... Iar noi nu suntem decat sclavii lor...

- Avem o misiune pt tine, spuse comandantul. In eCapitala se va face o adunare a tuturor conducatorilor inamicilor nostrii. Vreau sa te duci sa verifici cine este prezent si sa notezi, in cazul in care vei auzi ceva, tot, cuvant cu cuvant.

- Asa am sa fac comandante.

- Bine, acum poti pleca. Poftim, ia o paine. Ai nevoie de forte noi.

Desi ar fi vrut sa o refuze, o lua. O indesa in rucsac si porni spre casa.

Pe drum se cunfunda din nou in ganduri. Nici nu-si putu aminti cum a reusit sa ajunga acasa. Manca jumatate din paine, isi pregatii rucsacul pt a doua zi cu cele de trebuinta si adormi, pt prima data dupa atat timp, satul.

....

... when there`s no-one left to dig these countless graves?

... To Be Continued ..