Join the new world

in surdina, pe soptite ...


A fost odată ca niciodată un piticuţ care avea doi îngeri, câte unul pe fiecare umăr.
Evident- doar el putea să-i vadă, doar lui îi vorbeau, doar cu el se jucau şi doar odată cu el faceau nani.
Într-o zi, plimbându-se prin Padurea Fermecată, piticuţu’ a întâlnit un înger străin care l-a întrebat dacă nu cumva ştie unde se află Castelul Vântului.
Piticuţu’, dupa ce i-a arătat cărarea care urca Muntele Albastru, l-a întrebat cu ce treburi se duce acolo, pentru că toţi locuitorii regatului ştiau că nu-i cu putinţă a trăi în castel, deşi Zmeul chiar era un tip de treabă, nu ca acela din poveştile oamenilor.
Doar că , în afară de muzica rock de rang gothic ( să recunoaştem, asta era cam ciudat ) Zmeului îi plăcea frigul.
Şi de chiar era foarte frig în Castel, ştia bine piticuţul ce zicea, că fusese cu clasa lui de piticuţi în vizită la Castel, vara trecută.
Şi l-a văzut chiar şi pe Zmeu, care cică’ purta doar un tricou cu Metallica, deşi toţi vizitatorii erau îmbrăcaţi cu pulovere, chiar dacă afară era vară.
Îngerul cel străin i-a zis că el a plecat în lume de pe umărul unui nene, să caute Castelul Vântului şi să stea la o cafea cu Zmeul.
Şi, mergea îngerul cu un gân😛 să-i ceară Zmeului să întoarcă vânturile care-l băteau pe nenea la care locuia, că aşa nu se mai poate, el ingeru' - era mereu răcit şi cu bobiţe la gene şi cu nasul înfundat şi nu mai avea voie pe tobogan ( de la tanti Au-Au, care venea să facă buba’ cu seringa ).
Îngerii piticuţului tare s-au minunat când au auzit de-o aşa poznă şi l-au iscodit pe îngerul străin despre cum bat vânturile cele rele peste nenea la care acesta locuia.
Îngerul străin le-a spus că , din când în când, ele- vânturile, îl urca pe nenea în şa de cai şi-l duc departe în lume, de nu-l ajunge nici un gând piticuţ, nici o privire, zâmbet sau îmbraţişare, iar pe el- îngerul , nu-l întreabă nimeni dacă vrea să zboare pe vânt, dar trebuie să o facă, că-i este drag nenea şi sufletul lui şi nu l-ar lăsa singur , pentru nimic în lume.
Piticuţul meu a zâmbit şi i-a zis îngerului străin că el ştia povestea lui nenea cel bantuit de vânturile rele şi deja a vorbit cu piticuţu’ grădinar de la Castel, iar Zmeul se va bucura să-l primească , să stea de vorbă pe îndelete.
Si că ezista posibilitatea de-a retrage vânturile cele rele.
Dar, aşa cum i-a zis şi piticu’ grădinar, cineva va trebui să vegheze focul care încălzeşte sufletul lui nenea.
Aşa că piticuţu’ meu i-a zis îngerului străin că, până la anu’ care vine, îi împrumută la nenea un înger de-al lui, cel de pe umărul drept, care va veghea focul să nu se stingă , până se vor potoli de tot vânturile cele reci şi rele.
Şi i-a zis îngerului străin şi parola pentru treaba asta: ,,Ţi-am spus astăzi că te iubesc? ’’
Şi mai departe , nu mai ştiu, de chiar nu mai ştiu
dar mi-a zis mie un piticuţ că toate poveştile adevărate se termină fericit ...