Off-side la Doamne-Doamne
•
by Danidanam
Oamenii de care mi-e dor lipsesc de pe strazi. Si numa' io's de vina. Mi-am ales modelele din carti. Am iubit personaje atata de faine, atata de perfecte, incat mi-e jale si din ce in ce mai greu sa accept defectele oamenilor adevarati. Cartile's pline de eroi. Strazile, de neputinciosi. Mi-am gresit modelele. De viata. De aia nu's in stare sa-i iert pe cei reali. Si-mi pare rau. Cei din generatia mea am devenit iresponsabili, amorali, lasi, superficiali sau agresivi (in ordine alfabetica)- da' fara sa fie intru totul vina noastra, poate si a adultilor care la vremea lor, nu ne-au ferit de tristeti, nedreptati sau deziluzii. Si ma doare ca nu inteleg cand ne vom drege mandria la loc, ce vom face ca sa nu mai ratacim prin lume fara sa stim incotro mergem, cautandu-ne loc caldut pentru emigrat, rupandu-ne dramatic de la noi din suflet.
Roata se invarte, am crescut mari, se cheama ca suntem maturi deja desi, inca mai cautam un liman de fericire si demnitate. Ce lasam acelora care vin dupa noi ?
Doamne-Doamne, ai cam ramas in off-side la faza asta...
Facebook
Twitter
Discord
Comments
[comic] In parallel universe
http://www.erepublik.com/en/article/1929712/1/20
Cind eram copchil am inceput prin a-mi dori sa fiu ba Prislea cu merele lui, ba Winnetou, ba d'Artagnan, depinde ce citeam in zilele respective.Da' nu mi s-o potrivit🙂Cind am mai crescut am inceput sa-mi doresc sa fiu si , eventual, chiar sa copiez persoane pe care le stimam si le admiram...
Acu' vaz ca a ceti nu mai e cinas, asa ca multi tineri isi iau ca modele figuri din lumea sportului sau a spectacolului...Da' intrebarea care-i musai sa si-o puna fiecare ar trebui sa fie:"care-s calitatile pe care le vad in altii si pe care mi-as dori sa le am si eu? Ce tip de persoana as vrea sa fiu cu adevarat?". Daca raspundem onest, apoi cu siguranta n-o sa ne mai ancoram in obiective limitate gen bani, faima etc. Dreptu-i ca asta nu-i neaparat o solutie de-a dibui fericirea, da' sigur o sa ne-ntelejem mai bine cu noi insine🙂
Eu dimpotriva, cred ca e vina fiecaruia in parte. A da vina pe parinti, societate, timpuri, vreo divinitate, inseamna doar fuga de responsabilitate si o modalitate de a-ti justifica suferinta. Tot ceea ce ne inconjoara este doar o reflectie in oglinda a cine si ce suntem cu adevarat. Toate se vor "drege la loc" atunci cand fiecare va privi adevarul mai mult sau mai putin dureros drept in ochi si il va accepta. Deabia atunci incepe schimbarea si insanatosirea, iar intr-un final povestile cu eroi o sa te lase rece, deoarece tu insuti/insati o sa fii un erou/o eroina.
@Wallachian, pentru tine always respect si brateeeeeeeeeeeeee 🙂
ce bine-i sa eziste un pragmatic la casa omului,
ma suspectam io de la o vreme ca m'am pricopsit cu vocatia resemnarii : P
Eu nu plec de aici. sunt roman, nu pot sa-mi trag seva din alta parte. din pacate sau din fericire.