Join the new world

Dumnezeu: Tu ce crezi, exist? Cum ma vezi?

Eu: Cand eram copil te vedeam ca un bunic. Atunci cand aveam cate o nedumerire sau o problema ma uitam sfios catre cer si, cu o privire limpede asemeni unui caine, imi puneam imaginatia la lucru si te intrebam: "si acum?".
Mai tarziu, devenind adolescent, te cautam din priviri sa ma ajuti la matematica sau mai stiu eu la ce materie sa pot lua macar un 5 de trecere. Desigur, generozitatea ta nemarginita imi oferea 3 sau 4 puncte din oficiu. Tot in perioada adolescentei te cautam sa-mi spui si mie cate un text de vrajeala sa-mi pot pupa cea mai frumoasa colega de clasa. Normal ca aceeasi generozitate nemarginita imi oferea si o atigere a sanilor si undeva spre sfarsitul adolescentei, neatent fiind si infierbantat, mi-am pierdut chiar virginitatea. Si acum o mai caut dar cred ca e in zadar. Mi-a fost putin rusine atunci si am crezut ca ma vei mustra dar imi aduc aminte ca ai ras cu pofta in seara cand am cautat sa ma scuz.
Am crescut si am inceput sa te vad ca pe un partener de discutii care uneori chiar ma lua si la misto pentru prostiile ce le faceam eu in viata de zi cu zi, spunandu-mi ca doar lovindu-ma cu capul de pragul de sus imi voi aduce aminte de tine.
Da, cred ca intr-o oarecare forma existi. Nu in cea in care apari prin spoturile bublicitare oferite de preoti prin biserici si nici asa cum te mascaresc prin diferite forme de postere pe spatele carora scriu "SFINTIT" si apoi le scot la vanzare cu titlul de icoane.

Dumnezeu: Crezi ca Isus a fost fiul meu?

Eu: Nu. Dar cred ca acel om a stiut sa te ilustreze cel mai bine in fata oamenilor. Pentru mine e un reper. E omul care a promovat o conduita, foarte buna, cu mici scapari pe alocuri, pentru care a fost in stare sa moara. E greu de egalat un asfel de om. Pentru mine e un "sfant" pentru simplul fapt ca a renuntat la tot, chiar si la viata lui, pentru a-si sustine cauza si a oferi celorlalti un "reper" destul bun si de puternic. Omenirea are nevoie de astfel de repere. Nu toti oamenii au puterea de a-si tine creierul in frau sau de al face sa produca ceea ce-si doresc si atunci au nevoie de rugaciuni. Eu un lucru bun, chiar foarte bun, rugaciunea, atata vreme cat in timpul ei te concentrezi la ceea ce "ceri" si nu cauti sa plasezi responsabiliatea sau vina.
Intrebarea lui Isus: "Eli, Eli, lama sabachthani?" m-a ajutat sa inteleg ca primul loc in care te afli este creierul uman. E bine ca se intampla asta pentru ca altfel, existenta ta in oricare alt loc ar fi de prisos.
De asemenea as mai putea spune ca ne oferi dreptul la liberul arbitru si ca suntem direct raspunzatori pentru ceea ce facem, bine sau rau. Daca nu ar fi fost asa sunt convins ca ai fi intervenit inainte ca Isus sa fie tintuit pe cruce.

Dumnezeu: Ce crezi tu ca e cel mai important pentru un om? Ce i-ai oferi unui om daca ai fi in locul meu?

Eu: Sanatate si educatie. Cred ca asta ar trebui sa fie baza vietii unui om. Sanatatea pentru el si educatia pentru cei din jurul lui.

Dumnezeu: Si fericirea?

Eu: Fericirea e ceva relativ. Sta in puterea fiecarui om de a-si controla doza de fericire.
In opinia mea, fericirea este impletirea a ceea ce se petrece in creierul nostru si ceea ce se petrece in afara lui. Fiecare dintre noi avem o lume proprie pe care o facem asa cum dorim. Cu cat aceasta lume isi gaseste corespondent in viata de zi cu zi cu atat fericirea este mai mare. Totul tine de dorinte. Cu cat iti doresti mai putin si mai curat cu atat esti mai fericit. Acum nu vreau sa spun ca omul ar trebui sa fie limitat in dorinte ci cumpatat. Important e sa nu lasi sa se suprapuna lumea din interior cu cea din exterior si sa nu mai poti face o diferenta si o delimitare. Asta nu mai e fericire ci schizofrenie.
............

Restul discutiei nu o voi relata pentru ca nu vreau sa va plictisesc cu intimitaturi de ale mele.

Va doresc sa aveti un PASTE asa cum vi-l doriti.