Ger
Ion Anapoda
În noi e loc numai de iarnă
Vom îngheţa sub ultim ger
Orbecăind pe copci de gheaţă
Ca un stingher spre alt stingher.
Adrian Păunescu, Antiprimăvara
E mijlocul verii, în luna lui cuptor, e caniculă şi-i toropeală. Dar nu peste tot. În casa mică e ger. Acelaşi de câtva timp. Greu, apăsător, care chinuie. Fiindcă aici a îngheţat demult orice suflare. Legături ce păreau să dureze s-au spart în bucăţele de gheaţă. Fapte ce păreau să anime un corp viu au încetat să mai ţină de cald...
O meditaţie pentru cei ce pot, pentru cei ce încă dau glas şi cuvântă. Luaţi aminte la vremuri. Ele sunt aşa cum le facem noi, şi nu cum ni se dau sau cum ni le fac alţii. Stăpâni peste lucrurile noastre, aşa ne închipuim. Sau cel puţin aşa ne dorim a fi. Când ceva ne împiedică firesc este, deci, să ripostăm. Dar oare o facem cum trebuie?
Fără ţintă loviturile sunt goale. Iar a lovi în gol e irosire de forţe, energii pierdute. Nimic nu epuizează mai mult un adversar decât să îl faci să greşească. Ţintind alături îi iei din avânt. Următoarea lovitură e prin firea lucrurilor mai slabă. Nici forţa şi nici voinţa lui nu mai sunt la fel. Şi asta îl face vulnerabil.
Adversarul acesta am devenit de acum noi. Dăm în ceva ce nu mai are nici un sens. Adică în gol. Dăm cu încrâncenare, ca şi cum n-am fi observat neputinţa. Ca şi cum nimic din ce a fost nu ne-ar fi afectat. Nici epuizarea fizică şi nici lipsa consecinţelor. Suntem orbi şi lovim în continuare, chiar dacă pe zi ce trece tot mai departe de ţintă.
Suntem vulnerabili şi nu ne pasă. De parcă nu de noi ar fi vorba, ci de altcineva. Tot ce facem este să ne consolăm cu mici victorii de moment, iluzorii de obicei, şi care nu aduc nimic în plus. Doar o mai lungă agonie. Nu luăm în seamă că până la urmă suferă tot corpul, nu numai eu, ca membru al său.
În casa mică e ger şi neputinţă. A îngheţat tot, voinţă, cuvânt. Nimic nu mai curge. Viaţa a început de acum să alunece...
Din ciclul melancoliei de vară.
Comments
[removed]
Ei vezi Ioane... de aceea nu-mi place mie bumerangul😁)
booooo ..
nu-mi zi de astea, nu vreau sa aud..
inca mai suntem vii !!
interesant
"melancolicule de vara"si de toate anotimpurile!
Iti citesc cu deosebita placere toate articolele si aproape intot deauna sunt de acord cu tine.Aproape.Dar de mult timp as vrea sa te scutur un pic,sa-ti daram turnurile,zidurile(nu am dreptul,cine le-a ridicat sa le si darame!)inteleg ca e ger in casa mica dar eu vad o casa mare,frumos construita,cu truda-presupun-cu geamurile ferecate.Deschide naibii ferestrele acelea si lasa soarele sa intre,nu ma enerva ca ti le sparg intr-o zi.
priveste-l pe Girngo!e mititel pe langa tine(scuza-ma Girngo,dar e necesar!)e naiv,e fraier,credul,dar este bine intentionat(sper),va fi faultat,inselat,folosit,manipulat,nu a avut nici o sansa din start,nici macar nu e constient de asta,dar lupta ptr ideile lui si mai ales este VIU!Si va ramane,veti vedea!
Si pentru aceasta il respect.
Millefleurs, lumea mea e pe dos. n-are cum sa aiba trecere... insa, daca reusesti sa mi-o darami, lucru cam greu chiar si pentru mine, ar fi o realizare de titan...😁
Si apropo de casa mica. pe la tara casa mica e cea in care se locuieste, spre deosebire de casa mare, care e pentru oaspeti...
Daca as fi titan as construi ,nu as darama lumi... as ocroti si apara ce am construit.Altfel ce rost ar avea sa construiesc?
Lumea ta este frumoasa iar faptul ca este pe dos se poate remedia:
intoarce-o pe fata .Sper ca nu ai pretentia ca noi toti sa devenim pe dos ca sa avem acces la ea.
Apropos de casa mica...greseala mea!
M-a orbit soarele si casa mica am vazut-o casa mare si invers.Nu te necaji,rezolv imediat:voi sparge toate ferestrele de la toate casele,sa fiu sigura ca nu am ratat fereastra care trebuie.
Din acest frumos articol, impreuna cu comentariile sale, reiese, evident as putea spune, ca el locuieste intr-o casa mica si friguroasa. Ea vrea sa-i sparga geamurile. El o jigneste spunandu-i ca e cam grasa (o face "titan") si ca nu stie care e casa in care locuieste. Ea nu se lasa si zice ca o sa sparga toate ferestrele, pana il nimereste. Ea incearca sa-l faca usor gelos, cu Girngo, pe care-l manipuleaza cum vrea ea. El are 2 case, una mica si una mare. Dar in acelasi timp e vulnerabil si da in gol. Presupunem ca ea inca vrea sa-i sparga geamurile la toate casele, ca sa intre zburatoru'. Pe undeva, subtil se poate deduce o dulce harjoana a unei iubiri incipiente....
Deasemenea, din text mai rezulta multiple si interesante strategii de lupta, de tintire a adversarului, cu desavarsire autorul ne invata ca prima lovitura trebuie sa fie hotaratoare.
Din pacate, finalul nu este cu "happy-end", autorul, printr-un stil poetic, folosing metafora ca forma stilistica, ne spune ca incepe sa moara...."viata incepe sa alunece". Similaritatea cu frumoasa balada populare "Miorita" este evidenta. Elementele comune ale acestei paralele sunt: oile, dusmanii, inrudirea cu natura, realizarea si iminenta mortii, seninatatea.
In concluzie un articol foarte frumos care ne pune pe ganduri si ne indeamna la ceva.
Votat.
P.S. Scuze, dar trebuie sa mentionez ca ma pregatesc deja pt bac, pentru la anu', ca m-au cam speriat rezultatele de anul acesta... : (
😁)))))))
Joseph mi-ai inseninat ziua!Asa nu am ras de luni bune.
Ma gandesc daca mai sparg geamurile lui Ion, o ba.Multumesc ca mi-ai atras atentia ce nenorocire se poate intampla daca-Doamne fereste!-nimereste sburatorul peste Anapoda! Am hotarat😛at geamurile lui Ion cu scanduri si mi le sparg pe ale mele.Poate,poate...
Cred ca si-a construit o cula, aceea are feresterele pozitionate mai sus, cam ca la la turnul de fildes de mai antan, unde degeaba am dat noi, unii, cu pumnii, nu l-am putut clinti. Ma gandesc ca nu i-au placut pumnii nostri, erau prea mici, sau prea urati, ca i-a ignorat placid si si-a ferecat turnul si mai si. A coborat singur dupa o vreme, nestiut, a plecat in lume si cand a venit, primul lucru a fost sa isi faca iar cetatuia lui, de unde sa priveasca panorama.
Daca-l lasati s-o ferece iar, mi-e teama ca nu mai coboara.
v
Frumos scris) Casa mica-suflet mare , uneori mai frumos si mai mare nu inseamna mai bine si mai bun)
e ger si frig in casa mea
dusmanii geamul mi l-au spart.
conducta rusii au inchis
si gaze nu mai am.
frate'aveam eu peste ripa
el gaze n-are
insa padure si carbune - DA
...
pentru a ma'ncalzi la iarna
va trebui Congresul sa-i cedez