FNP
SergiuSky
Stimaţi cetăţeni,
îmi înaintez candidatura pentru funcţia de preşedinte al Frontului Naţional Patriotic, partid care a fost în decurs de 2 luni în opoziţie , dar într-o opoziţie constructivă , şi să facă tot posibilul pentru redresarea problemelor de orice ordin . FNP este partidul care a demostrat responsabilitate şi suport pentru cetăţenii eMoldovei.
Demonstratie aici:
FNP|Comunicat|
Rezultatele Negocierilor |FNP|
Si gata?
FNP | Initiativa|
Frontul National Patriotic
Unde-s Banii?
Criza Economica |Cerere|
Cumulativ : V 171 Comentarii 132
Si multe altele nepublicate, ceea ce demostrează o adevărată implicare în viaţa eMoldovei şi interesul deosebit al cetăţenilor faţă de problemele abordate de FNP.
Frontul Naţional Patriotic a fost primul partid care a fost deschis pentru dialog indiferent de situaţie, inclusiv electorala din 5 octombrie. Noi dorim prosperitate eMoldovei şi dorim continuarea lucrurilor bune începute la noi acasă.
Totodată Eu anunţ că nu va aplica măsuri de denegrare a contra-candidaţilor , de fapt cum am făcut-o mereu şi nu voi încerca acţiuni de PTO în alte formaţiuni politice ( au fost făcuţi numeroşi paşi în acest sens, În acest sens salut gestul membrului FNP - xLGx ; Pasul 2 l-a facut Ungureanu_Sergiu ), însă voi pedepsi orice agresiune contra FNP.
Vin cu apelul către repezentanţii altor partidelor politice să-şi retragă candidaţii din FNP şi să stopeze agresiunea , pentru că de aici se trag şi consecinţe.
De asemenea îndemn cetăţenii eMoldovei să adere la FNP şi să contribuie cu adevărat la construirea unui stat prosper.
Preşedintele FNP,
SergiuSky
Comments
candidezi sau esti deja presedinte?
)))
bla bla bla...
uite ca am gasit si o melodie care se aseamana perfect cu articolul respectiv !!
http://www.youtube.com/watch?v=XPsMDjHEg0E
De fapt in imagine vedem o multime adunata la ordinin piata Tahrir din Cairo inca in timpul tineretii lui Mubarak.
Si in fata comitetului central se aduna o gramada de-a lume sa-l ovationeze pe ceasca.
succes
Succes!
Norman Asante
Si ce informatie ai spus prin comentariul de mai sus?
Votado! Viva la revolution! v! v+s!
SergiuSky articol bun, sa stii ca de azi sunt si eu un membru al partidului tau!
FNP Party candidate: erasmd
Zimbrii vor sa faca PTO, fii atent Sky xD
Girngo, ai gusturi muzicale specifice))
da bre . vrem sa ne in partid
pentru filosofi: in-formatie = date fara forma.