Copiuta da pa net... copy-paste, of cors

Day 1,679, 11:31 Published in Romania Romania by 0000ZERO0000

ACEST ARTICOL ESTE UN COPY-PASTE.



Petrică era extrem de mândru de noua sa achiziţie, în rate! Un Logan roşu ca focu’ de 1.4 MPI, cu eleron uriaş şi geamuri negre precum inima Iadului!

-Dai un ban da’ stai în faţă, exclama mândru în faţa prietenilor, posesori de Solenza, Matiz sau Tico, după caz. Simţea că toată Craiova este a sa, mai ales acum când instalaţia GPL, bineinţeles neomologată şi instalată de “băieţi” la colţul blocului, îi permitea să meargă până şi la pâine, sau la sifoane, cu maşina.

Dimineaţa calduroasă de Iunie îl face să ruleze cu toate 4 geamurile deschise. -Toţi ştie că AC-ul omoară motorul şi creşte consumul, vericule… Din boxele supradimensionate, luate second hand din piaţa Chiriac, se aude un aprig solo percuţie cu nebunia lu’ Salam. Braţul său tatuat, cu “Fănela ie viaţa mea”, bate tacticos ritmul pe rama portierei. Semaforul de la Podul Electro se încăpăţânează să rămână pe roşu. Alături de Loganul său, pe sensul de mers “înainte”, opreşte un Ferrari, prăfuit, de drum lung, cu numere de Italia.

-Auzi, domnu’?! -întreabă Petrică! E bună maşina aia? Că n-am văzut prea mulţi să-şi cumpere!…