Carpe diem
Danaos
De mult n-am mai văzut atâtea apeluri la raţiune, atâtea îndemnuri la pace, şi atâta linişte pe un câmp de luptă mereu însângerat. Până şi neobositul Omae a obosit. Se pare că a cazut şi el pe coarda sensibilă, şi l-am citit azi într-o altă culoare, care, chiar dacă i se potriveşte mai puţin, nu îi face mai puţină cinste.
E un timp al păcii, dar nu şi cel al reconcilierii, fiindcă vremea aia încă n-a venit. Combatanţii nu au ostenit, şi nu dau semne de oboseală aşa cum ar trebui, doar au lăsat armele jos pentru o clipă, în semn de mărinimie colectivă, şi sau aşezat la umbră. De data asta posibil să fie chiar umbra lor.
Atunci când armele tac, încep să se audă cuvintele. Şi azi am avut o plăcere să le aud. Nu multe, dar simple, şi pe alocuri pline de farmec. Ca întodeauna, cei ce scriu bine scriu şi despre lucrurile plăcute. Azi au excelat amicul Pamarand, care a iniţiat apelul, neîntrecuta Queen, care aduce un aer proaspat de la mare, şi acelaşi Alcide cu ai săi castani, pe sub poale de munte.
Cel puţin pentru o zi m-am simţit bine în eMoldova. Am tras la umba Iunionului, am luat un ţap şi am purces a crede despre mine că aş putea duce o viaţă uşoară şi liniştită. Nu ştiu până când, şi nici nu cred că asta contează. Important este, cum spunea înţeleptul, să-ţi trăieşti momentul, clipa. Carpe diem...
Comments
The calm before the storm
Hexina stie🙂
Pregatim ceva "magnifique"
Oricum in articol ai dreptate, deja ne cam plictisim si cu unii chiar nu avem nimic.
Ce urmeaza e doar din partea mea, motivele mele.
motivele tale. egoul tau. razbunarea ta. realizezi cat de manelista e aceasta atitudine?
pentru ca ceilalti copii nu vor sa se joace de-a ce vrei tu, ai decis sa incepi sa golesti cu galetuta groapa de nisip, sa le strici locul de joaca.
mie imi place, copilaria ta nu are limite si se intinde la infinit, pacat insa ca nu te stii juca de-a cavalerii in armura stralucitoare ci doar de-a "io is cel mai jmecher din cartier" . bine si asa, pana la urma intruchipezi perfect o parte a spiritului romanesc aici in joc, necesar pentru a avea tot caleidoscopul.
Gravissimum est imperium consuetudinis
Tot caut Iunionul,da' ajung taman la ora inchiderii!Tre' sa-mi schimb programul😃
"Magnifique", venit din gura unora, se poate traduce ca... "porcos" sau "infam".
Erepublik este de fapt un joc. Un joc ca oricare altul. Cu miza si cu reguli. Are chiar si castigatori dar... niciodata un jucator care va castiga o anumita etapa, medalie, post, experienta, nu va fi recunoscut ca si adevarat "castigator" atata timp cat nu va respecta regulile jocului si ale comunitatii.
Pentru noi, jucatorii adevarati, trisorii, tradatorii, clonarii, nu sunt parteneri de joc. Ei isi fac jocul lor propriu. Mai devreme sau mai tarziu vor disparea in ceata indiferentei cu senzatia acra a "invingatorului de carton".
Singurul tau moment adevarat de glorie, Roland Luca, a fost cand noi, cei "adulti" la minte te-am bagat in seama.
Dar nu uita: si rahatul este bagat in seama. Nu? Altfel riscam sa calcam intransul🙂
Pantha Rei .
Si, cum zicea ala din Chicago, timpul e singura pierdere definitiva, iremediabila.