Analiza relatiilor externe ale eMoldovei / MPP cu Germania
Norman Asante
Multstimați eMoldoveni,
Azi, în perioada cînd au reizbucnit scandalurile în eMoldova, la doar cate-va ore după multdiscutata și controversata reapariție eMoldovei pe hartă, semn că suntem în ajun de alegeri, în ciuda eforturilor mele de a împacă taberele concurente din e-țara noastră, mai mult ca niciodată suntem puși în fața obligației de către partenerii noștri strategici internaționali de a ne afirma adeziunea noastră fata de EDEN în ciuda obligației asumate de eRepublica Moldova față de eTurcia prin aceasta decizie, care cel puțin merita discutată cu congresul și poporul țării. Deoarece această decizie a fost luata de către un membru al Guvernului meu, la acea dată, îmi asum întreaga responsabilitate pentru consecințele ce urmează și în fața judecații populare.
De ceva timp sunt în tratative cu un șir de state din zona de influență EDEN, acolo unde consideram ca ne este și locul nostru.
Pe viitor preconizam semnarea de alianțe doar cu cele mai mari și tari țări din blocul EDEN, pe motivul costului destul de ridicat al acestora. Astăzi ducem tratative complicate cu un șir de astfel de țări ale căror suspiciuni încă nu am reușit sa le anihilam de tot în virtutea contactelor și obligațiilor noastre față de eTurcia.
După un șir de MPP-uri reînnoite și altele noi semnate în ultimele 3-4 zile, foarte importante de altfel pentru autodeterminarea noastră internațională, finalizam azi o prima fază a configurării alianțelor noastre cu propunerea de a încheia un MPP cu Germania.
Aceasta e o e-țară de 4-5 ori mai mare ca număr de populație și potențial militar ca eRepublica Moldova, permanent amenințată de către vecinul sau important și agresiv – ePolonia, ducînd lupte permanente cu ea.
MPP-ul cu Germania este unul nou. Până acum această e-țară ca și altele refuzau să se alieze pe motivul neîncrederii lor în noi în baza deciziilor noastre inexplicabile și ilogice uneori, pe plan extern și/sau instabilității noastre interne.
Acum, eRepublica Moldova are mult mai multă nevoie de această alianță cu Germania decît ei de noi din mai multe cauze, printre care necesitatea de a avea un șir de lupte pentru a avea o alegere la setarea ordinilor in UM-urile e-moldovenești, precum și pentru a reprezenta un partener de încredere pentru țările EDEN care începe sa revină în forță în materie de ofensivă militară și recuperare a terenului pierdut în fața rivalilor.
În concluzie: stimați congresmani va rog sa votați cu DA propunerea dată de MPP cu Germania, caci de ea depind viitoarele noastre relații internaționale cu partenerii strategici:
http://www.erepublik.com/en/Republic-of-Moldova/law/86412
Aici găsiți informații privind votarea paralela a acestui MPP de către congresul german:
http://www.erepublik.com/en/Germany/law/86413
Cu speranța în mai bine,
Norman Asante,
Președintele eMoldovei
Comments
Corect
bun
Alianţa e bună şi merită votată.
Însa am o observaţie la următorul pasaj:
"MPP-ul cu Germania este unul nou. Până acum această e-țară ca și altele refuzau să se alieze pe motivul neîncrederii lor în noi în baza deciziilor noastre inexplicabile și ilogice uneori, pe plan extern și/sau instabilității noastre interne."
Din câte cunosc, până în acest moment, n-a existat nicio încercare a eMoldovei de a semna MPP cu Germania. Astfel teza cu "neîncrederea" nu are argumentare.
Şi o recomandare, nu este necesar să-i vorbim de rău pe e-cetăţenii statelor care au fost pe câmpul de luptă şi au luptat de partea Moldovei. Pe lângă e-moldoveni şi e-români, în toate RW-le au participat cetăţeni ai Serbiei şi Poloniei ... şi nu este prima dată când aceştea luptă pentru Moldova.
E adevărat, mai ales despre ”preferințele” in materie de politica externa ale Moldovei în presa transpare foarte puțin.
Încercăm sa remediem situația, caci lumea continua sa judece doar după informația accesibila din articolele de scandal.
De ce vrem in EDEN?
neincrederea nu are argument?!?!?!? Toti care au jucat acest joc stiu cat de haotica a fost diplomatia moldoveana. Depindea de cine ajungea la butoane. Pro sau anti Romania. Asta e cunoscut de toata lumea.
Si termina cu temene precum teze. Numai Iliescu si cei care au facut scoala politica la Moscova mai folosesc tampeniile astea.
^ Ma refeream la ardei. Kakanto e clar anti Romania. Eden este irelevanta.