[briga] Avatare paralele
Osama Bri Gadier
Articol pentru nici un concurs. Doar ca asa m-a trecut...
S-a intamplat pe net...
Unde altundeva decat acolo unde singuratatea se imparte in alte milioane de singuratati?
Acolo unde fiecare sta singur cu monitorul sau si-si impleteste visele cu visele altora din spatele altor monitoare.
Oameni singuri.
Oameni plictisiti.
Oameni obositi de lumea de dincolo de usa.
Oameni care evadeaza disperati pe fereastra internetului in cautarea unei dimensiuni paralele. A unei posibile alte vieti
Asa si el. Dezamagit, suferind, sangerand, plictisit, zbuciumat si frustrat... scria. Scria orice si... oricand muza lui catadicsea sa poposeasca pe tastatura lui.
Si era bine... intr-un fel. Era bine pentru ca aflase ca nu mai e singur. Nu era singurul care iubea aceeasi singuratate. Paradoxal nu? Niste autoexilati in singuratatea lor dar care isi trimiteau avatarele sa comunice cu altii. Sa se bucure de compania altor avatare in spatele carora alti oameni, la fel de singuri erau multumiti. Nu fericiti. Doar multumiti.
Si apoi a aparut ea. Adica nu ea ci avatarul ei. Adica nu a aparut EA ci randurile ei pe un blog pe care el a aterizat impiedecandu-se in timp ce naviga in deriva. L-au atras, mai exact l-au contrariat, cateva cuvinte... o expresie. Nu stia. Si i-a raspuns printr-un comentariu acid... chiar rautacios. Asa cum numai el stia. Si a plecat mai departe luandu-si satisfacut si tacticos avatarul cu el.
Dupa un timp... a aterizat din greseala tot pe acelasi blog. Al ei. Raspunsul la aciditatea lui a fost neasteptat. Ea... isi cerea scuze si accepta critica lui. Si atunci a vazut ca e o EA nu un EL. Ayla001?... un nick ca oricare altul dar care avea ceva... un miros aparte. Asa ca i-a scris... rusinat, spasit... un alt comentariu... mai bun. Mult mai bun...
Dupa aceea si-a trimis zilnic avatarul in vizita la avatarul ei. Apoi a venit si ea in vizita la el pe blog. Pana cand s-a nascut dependenta...
Zilnic, ora de ora se cautau, se urmareau flamanzi de cuvinte, de idei, de trairi. Si nu se mai saturau... Simteau ca creierele lor ar dori sa-si amestece neuronii ca si oamenii reali fluidele. Dar la modul intelectual. Nooo... nu era vorba de altceva... doamne fereste. Isi spuneau ei... convinsi pana in panzele pixelilor.
Oare asa arata fericirea? Probabil... Nu-i timp de intrebari. Consuma si taci.
Simtea ca e plin. Simtea ca explodeaza. Simtea ca trebuie sa-si imparta bucuria cu lumea de afara. Si... dupa un timp a iesit.
Intr-un moment de euforie a deschis usa larg si a iesit PUR SI SIMPLU afara la soare. Alergand, sarind, dansand in valurile de lumina... reala de data asta.
S-a oprit pe o banca si si-a umplut plamanii cu miresmele lumii. Si apoi s-a intamplat ceva tragic. A vazut O FEMEIE.
Nu un avatar... o femeie adevarata. Reala, palpabila si totusi ireala pentru el si... si nu stia ce se intampla cu el. Dar se trezi din vis si pleca inapoi speriat. Mai bine zis alerga sa se hraneasca disperat prin intermediul avatarului drag. Dar se opri in fata monitorului negru si nu avu puterea sa mearga mai departe. In fata ochilor o mai vedea inca pe EA... FEMEIA REALA. Ca o perdea diafana in fata ochilor sau ca o camasa de forta care-l paraliza.
O ura. Cu ce drept se amesteca ea in viata lui? Cu ce drept vrea ea sa-i alunge avatarul cel drag si sa-i tulbure viata de dincolo?
Si se hotara sa o sfideze. Pleca din nou afara sa o caute si sa-i spuna vreo doua de noroc. O gasi tot acolo... pe banca ei, citind. Dar trecu mai departe infricosat, derutat, vrajit oprindu-se la departare si urmarind ca un hot acea statuie din carne si sange nevirtual.
Mergea in fiecare zi in pelerinaj la banca ei. Si trecea pe langa ea de cateva sute de ori dupa care se oprea ascuns si o urmarea pana ce se ridica si pleca.
Devenise deja ca un ritual, ca o rugaciune zilnica. Nu-si mai pornise calculatorul de mult. Uitase de el. Avea in gand doar... hmmm... o durere frumoasa.
Si intr-o zi se hotara sa-i vorbeasca. Sa-i spuna totul. Sa-i cante... sa... orice. Trebuia! Nu mai putea altfel...
Si pleca din nou. Era acolo. Pe aceeasi banca citind aceeasi carte ajunsa la ultima fila. Se apropie de ea dar se opri speriat. Femeia avea lacrimi in ochi. Nu avu curajul sa-i spuna nimic. Oricum ea deja se ridicase si pornise in alta directie. Voia sa fuga dupa ea. Voia sa o opreasca. Dar vazu cartea lasata pe banca. O ridica si se intoarse sa-i strige: "Domnisoara... v-ati uitat cartea..." Disparuse...
Se aseza mohorat pe banca si incepu sa rasfoiasca paginile cartii. Literele ii fugeau prin fata ochilor si... se opri brusc. Pe marginea unei pagini, scris cu pixul in fuga era scris... Ayla001.
Si atunci cerul se prabusi peste el.
Zbura disperat si se opri gafaind in fata monitorului. Avea lacrimi in ochi. Apoi zambi... avea un e-mail...
"Te astept, Te astept. Imi lipsesti... Te-am asteptat... Nu mai pot...Ma prabusesc🙁
... Adio!"
Semnat
Ayla...................
Comments
"Visez o iubire ce n-a fost si nu e
Desi tot mai rece si singur cararea ma suie ..."
Din carti nu raman cu nimic nu ma invata
Decat frumusetea padurilor cate-o povata
Mi-e sufletul pajiste, inima lunca si vie
Tristetile toate din lume mi-s scumpe, sa vie.........
Sentimentele, trairile..sufletul vibreaza si nu doar in fata realitatii...de cate ori nu visam, si pare ireal de frumos? Nu credeam sa il "simt" pe briga, indragostit..si totusi uite ca este....Nici nu stiu daca sa ma bucur sau sa ma intristez...dar, si tu, ca oricare dintre noi, ai voie sa ..visezi!
Miruna... nu paria🙂 S-ar putea sa pierzi...
sau poate nu🙂
Luv is in the air.
http://www.youtube.com/watch?v=NNC0kIzM1Fo
Briga...pariez! 😁) poezie...tristete, melancolie, ( de fapt asa se manifesta un Troll , indragostit)
ridic si eu 2 degete (ca la scoala ... ) si intreb : ce carte era ?🙂
Miruna😃
Florys - articolul este scris de mine. Eu nu copiez fara sa dau sursa. Ori daca ma suspectezi de niscaiva infractiuni literare atunci ma bucur. Inseamna ca as putea scrie o carte😁
Daca, dimpotriva, te referi la poza... este vorba de "The Clan of the Cave Bear" de Jean M. Auel, si ti-o recomand cu cea mai mare caldura.
Singurul lucru pe care l-am "furat" din acea carte este numele eroinei: Ayla. De asta am si pus acea poza.
@the brigadier : imi plac cartile ...
a fost o intrebare din curiozitate 🙂 ... ma refeream la cartea din povestire.
Atunci scuze Florys. Cartea este genul de carte pe care o citesti cu sufletul la gura si actiunea se intampla acum 15-20000 de ani deci nu cred ca aveau internet cromagnonii pe vremea aia😁)
multumesc The Brigadier pentru explicatii !
Citind, imi urlau in creieri urmatoarele cuvinte: Te-asteptam infrigurat cu-o dalta-n mana..
pardon Dragos... era vorba de drujba nu de dalta😁
Bravo! Frumos si sentimental! Am plans cu lacrimi de crocodil! 😁
Bravo! Frumos si sentimental! Am plans cu lacrimi de crocodil! 😁
Imi pare rau ca te-am facut sa plangi Roy🙂
Dar voi compensa... Data viitoare te fac sa razi pana te doare burta🙂... sau... sa razi cu lacrimi de crocodil... ca se poate si asta😃
pan' la urma gasesc eu cartea aia si o citesc . filmul e subtire
Filmul e zero, Vali si este facut dupa primul volum. Romanul are 5 volume🙂
n-o să pricep niciodată cum poate o sensibilitate ca cea de mai sus și o „drujbă”, să încapă în spiritul aceluiași om....
Foarte frumos articolul !
E ca si cum un ventilator disperseaza o ceata (negura) si toata lumea este srprinsa cu budigaii in vine!
Asta e nettul!!:😁
Vezi tu, Lady draga... problema nu cred ca se pune in faptul ca drujba n-ar avea loc de simtitoriu intr-unul si acelasi sac. Nicidecum si categoric! Si asta pentru ca toti le avem pe amandoua... fara discriminare si in cantitati suficiente.
Toti avem cate un Jekyll and Hyde ascunsi sub poalele paltonului doar ca cei mai multi nu-l prea scoatem la iveala pe ala mai sensibilu'. In razboiul asta numit viata, sa-ti afisezi sensibilitatea este ca si cum ai sta gol, fara armura intre doua armate care vor sa-si taie gatul una alteia.
Trebuie putin... "tupeu"))
Imi place ca marelege a prins oarecum ideea🙂