[briga] Avatare paralele

Day 1,610, 02:46 • Published in Republic of Moldova Romania • by Osama Bri Gadier

Articol pentru nici un concurs. Doar ca asa m-a trecut...


S-a intamplat pe net...
Unde altundeva decat acolo unde singuratatea se imparte in alte milioane de singuratati?
Acolo unde fiecare sta singur cu monitorul sau si-si impleteste visele cu visele altora din spatele altor monitoare.

Oameni singuri.
Oameni plictisiti.
Oameni obositi de lumea de dincolo de usa.
Oameni care evadeaza disperati pe fereastra internetului in cautarea unei dimensiuni paralele. A unei posibile alte vieti

Asa si el. Dezamagit, suferind, sangerand, plictisit, zbuciumat si frustrat... scria. Scria orice si... oricand muza lui catadicsea sa poposeasca pe tastatura lui.

Si era bine... intr-un fel. Era bine pentru ca aflase ca nu mai e singur. Nu era singurul care iubea aceeasi singuratate. Paradoxal nu? Niste autoexilati in singuratatea lor dar care isi trimiteau avatarele sa comunice cu altii. Sa se bucure de compania altor avatare in spatele carora alti oameni, la fel de singuri erau multumiti. Nu fericiti. Doar multumiti.

Si apoi a aparut ea. Adica nu ea ci avatarul ei. Adica nu a aparut EA ci randurile ei pe un blog pe care el a aterizat impiedecandu-se in timp ce naviga in deriva. L-au atras, mai exact l-au contrariat, cateva cuvinte... o expresie. Nu stia. Si i-a raspuns printr-un comentariu acid... chiar rautacios. Asa cum numai el stia. Si a plecat mai departe luandu-si satisfacut si tacticos avatarul cu el.

Dupa un timp... a aterizat din greseala tot pe acelasi blog. Al ei. Raspunsul la aciditatea lui a fost neasteptat. Ea... isi cerea scuze si accepta critica lui. Si atunci a vazut ca e o EA nu un EL. Ayla001?... un nick ca oricare altul dar care avea ceva... un miros aparte. Asa ca i-a scris... rusinat, spasit... un alt comentariu... mai bun. Mult mai bun...

Dupa aceea si-a trimis zilnic avatarul in vizita la avatarul ei. Apoi a venit si ea in vizita la el pe blog. Pana cand s-a nascut dependenta...

Zilnic, ora de ora se cautau, se urmareau flamanzi de cuvinte, de idei, de trairi. Si nu se mai saturau... Simteau ca creierele lor ar dori sa-si amestece neuronii ca si oamenii reali fluidele. Dar la modul intelectual. Nooo... nu era vorba de altceva... doamne fereste. Isi spuneau ei... convinsi pana in panzele pixelilor.

Oare asa arata fericirea? Probabil... Nu-i timp de intrebari. Consuma si taci.

Simtea ca e plin. Simtea ca explodeaza. Simtea ca trebuie sa-si imparta bucuria cu lumea de afara. Si... dupa un timp a iesit.

Intr-un moment de euforie a deschis usa larg si a iesit PUR SI SIMPLU afara la soare. Alergand, sarind, dansand in valurile de lumina... reala de data asta.
S-a oprit pe o banca si si-a umplut plamanii cu miresmele lumii. Si apoi s-a intamplat ceva tragic. A vazut O FEMEIE.

Nu un avatar... o femeie adevarata. Reala, palpabila si totusi ireala pentru el si... si nu stia ce se intampla cu el. Dar se trezi din vis si pleca inapoi speriat. Mai bine zis alerga sa se hraneasca disperat prin intermediul avatarului drag. Dar se opri in fata monitorului negru si nu avu puterea sa mearga mai departe. In fata ochilor o mai vedea inca pe EA... FEMEIA REALA. Ca o perdea diafana in fata ochilor sau ca o camasa de forta care-l paraliza.

O ura. Cu ce drept se amesteca ea in viata lui? Cu ce drept vrea ea sa-i alunge avatarul cel drag si sa-i tulbure viata de dincolo?

Si se hotara sa o sfideze. Pleca din nou afara sa o caute si sa-i spuna vreo doua de noroc. O gasi tot acolo... pe banca ei, citind. Dar trecu mai departe infricosat, derutat, vrajit oprindu-se la departare si urmarind ca un hot acea statuie din carne si sange nevirtual.

Mergea in fiecare zi in pelerinaj la banca ei. Si trecea pe langa ea de cateva sute de ori dupa care se oprea ascuns si o urmarea pana ce se ridica si pleca.
Devenise deja ca un ritual, ca o rugaciune zilnica. Nu-si mai pornise calculatorul de mult. Uitase de el. Avea in gand doar... hmmm... o durere frumoasa.

Si intr-o zi se hotara sa-i vorbeasca. Sa-i spuna totul. Sa-i cante... sa... orice. Trebuia! Nu mai putea altfel...

Si pleca din nou. Era acolo. Pe aceeasi banca citind aceeasi carte ajunsa la ultima fila. Se apropie de ea dar se opri speriat. Femeia avea lacrimi in ochi. Nu avu curajul sa-i spuna nimic. Oricum ea deja se ridicase si pornise in alta directie. Voia sa fuga dupa ea. Voia sa o opreasca. Dar vazu cartea lasata pe banca. O ridica si se intoarse sa-i strige: "Domnisoara... v-ati uitat cartea..." Disparuse...

Se aseza mohorat pe banca si incepu sa rasfoiasca paginile cartii. Literele ii fugeau prin fata ochilor si... se opri brusc. Pe marginea unei pagini, scris cu pixul in fuga era scris... Ayla001.

Si atunci cerul se prabusi peste el.

Zbura disperat si se opri gafaind in fata monitorului. Avea lacrimi in ochi. Apoi zambi... avea un e-mail...

"Te astept, Te astept. Imi lipsesti... Te-am asteptat... Nu mai pot...Ma prabusesc🙁... Adio!"

Semnat
Ayla...................