Join the new world

"Fiind baiet paduri cutreieram
Si ma culcam ades lânga izvor,
Iar bratul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa suna-ncetisor:"... Eminescu

Imi place la nebunie sa scriu. Nu stiu de ce. Nu m-am intrebat niciodata asa cum nu m-am intrebat nici de ce ragai dupa ce mananc. Este o meteahna ca oricare alta.
Acum... nu am pretentia ca as scrie stralucit si as fi niscaiva neam de trotineta dar chiar daca uneori sunt tampit macar am antrenament. Nu sunt tampit amator... sunt tampit de profesie🙂
Nu discriminez. Scriu orice, oriunde si din orice pozitie. Cre' ca daca nu s-ar fi inventat internetul as fi fost un celebru scriitor pe peretii budelor publice sau un geniu literar neinteles si alergat de Garcea cu bulanu-n mana in timp ce mi-as publica "eseele" cu graffiti pe peretii primariei.

Am texte impanzite prin mai multe cotloane ale netului si, in general, adopt cate un anumit stil ori abordez un anumit gen de subiecte, caracteristic binenteles ungherului de net in care-mi beau cinzeaca cea de toate zilele.

Zilele trecute insa am facut o mica eroare. Sau poate e prea exagerat sa-i spun eroare... o exceptie de la regula.
Deranjat fiind de o oarecare "indigestie" sentimentala si... accidentala, am scos un articol asaaa... mai din fundul feeling-ului, de inima albastra, aici in erep unde, de obicei, scriu cu drujba. Adica... "dau in ei si in mama lor de...#/&//(#"%&="... frumosi si simpatici😁

Binenteles ca reactiile nu au intarziat sa apara in comentarii. Cei mai multi au ramas oarecum prinsi cu pantalonii pe genunchi obisnuiti fiind cu alt gen de gargara de-a mea, altii si-au scos clopu' cu oarecare respect, doamnele si don'soarele suspinau prin colturi chiar daca nu comentau(rrrrespect iubitele mele doamne!!!). Dehhh.... tot felul de reactii... normale... zic eu.

Nu m-a deranjat si, la un moment dat, nici nu am prea bagat in seama un anumit comentariu insa cu cat il digeram mai bine cu atat imi provoca o anumita stare de... nu stiu... :

"n-o sa pricep niciodata cum poate o sensibilitate ca cea de mai sus si o „drujba”, sa încapa în spiritul aceluiasi om...."

Comentariul apartine unei bune prietene care, isi exprima... nu-i asa... nedumerirea apreciativa(multam madam). Nu va spun exact ce i-am raspuns pentru ca nu sunteti oricum curiosi insa ideea mea este ca un om care scrie, un om care are ceva de spus in public trebuie sa aiba si o cantitate suficienta de tupeu daca vrea cat de cat sa schimbe ceva prin mesajul sau.

Consider ca este imperios necesar ca dupa atata amar de lupta, inchis fiind in armura oferita de nick sau pseudonim, macar atat bun simt trebuie sa ai fata de cititori incat sa te dezbraci in pielea goala si sa arati ca esti la fel ca ceilalti si nu ai unde sa mai ascunzi pumnale si baionete. Bine... asta insa nu presupune sa exagerezi si sa te apleci ca sa te perchezitioneze acolo unde nu bate soarele. Nu!... cu masura... asaaa...

Fiecare avem in noi un Jekyll and Hyde. Problema e sa-i tinem sub control si sa-i folosim cu cap, atunci cand(si unde) trebuie.

Si... mergand pe aceasta idee, si dupa ce vi l-am aratat pe Jekyll hai sa va zic si una de-a lu' mista' Hyde(ala rau si cu care sunteti voi obisnuiti). Sunt sigur ca veti prinde mai bine ideea🙂

Pe vremea cand inca aia doi neuroni mosteniti de la tata mai erau in minoritate fata de gasca numeroasa de hormoni care ma teleghidau prin viata si... cand inca mai faceam cate doua si o gandeam numai pe una dintre ele, deci cand eram inca "ficior la tata"... am facut multe nazbatii. Ca oricare dintre voi pisicherilor🙂 Si... ca oricare dintre voi am invatat din mers si direct pe pielea clientului, adica JE, anumite chestiuni care trebuiau sa ma pregateasca de maturitate. In paranteza fie spus... inca mai sunt in faza de pregatire si astept sa ma maturizez... siii toooot astept, si asteeeeept...😁)

Zi frumoasa de vara, cald, transpiratie... ne adunam gasca in spate la gradinita de pe strada noastra, Mehedinti. Intalnire de rutina, sedinta importanta, subiect de dezbatere: tehnologia de taiere si prelucrare a frunzei pentru hrana cainelui.
Prima intrebare: "ce drac facem azi bre?"
Raspunsuri scurte si la obiect(in cor): "nu stiu!"... cu mici derivatii gen: "pfff, mi se rupe, e prea cald ca sa facem ceva... "... de parca daca era mai rece am fi raspuns altfel... hmmm... aiurea...

Intr-un tarziu, dupa o tacere cauzata de meditatia adanc transcedentala in care ne-a aruncat dilema veni si raspunsul pe care toti il asteptam: "mergem la strand".

N-a comentat nimeni. Era prea cald. Ne-am ridicat ca niste roboti si ne-am pus in miscare. Noi intotdeauna asa faceam... luam cate o hotarare din asta sine trezeam ca suntem in trenul spre Constanta si abia cand auzeam nasul pe culoar intrebam daca are careva bani la el. Dar asta nu ne oprea sa mergem la mare, sa mancam gogosi 3 luni si sa ne distram ca niste nebuni... ehhhh... vremuri nenicule😁

Asa si acum.... Abia dupa vreo doi kilometri printre betoanele Manasturului cineva a intrebat: "Da la care mergem,bah?" Si toti in cor: "la cel mai apropiat".

Asta era la Sala Sporturilor. Booon... Era cel mai apropiat dar si cel mai putin aglomerat pentru ca apa era rece ca gheata si cei mai multi preferau totusi sa se balaceasca in urina calduta a celorlalte piscine din Cluj.

Era superb in acea zi. Nu era lume multa, cat de cat selecta, o gramada de piele pusa ostentativ in fata noastra la prajit si... ceea ce era cel mai important. Nimeni nu era in apa. Deci aveam unde sa ne desfasuram. Asa ca nu am stat sa mai facem alte introduceri si am sarit peste preludiu taman in mijlocul bazinului inotand tacticos timp de vreo... 5 secunde dupa care, cu aceeasi viteza, poate si mai repede, am iesit disperati din apa. Frate... ardea de rece ce era...

Ne-am adunat in cerc si ne uitam unul la altul ca si cowboiii aia care joaca poker si descopera ca se triseaza la masa. Toti cu mana langa pistol, cu o privire ala' Clint Eastwood cand ii intra fum in ochi si e gata sa traga. Singura diferenta era ca noi aveam teaca pistolului in fata si ne agatam disperati de ea... sa nu cadem.

"Bah... care ma-sa a spus sa venim in frigoriferu asta, mah?"... "io nu, ala nu, ala nu..."... nimeni... Satisfacuti de raspunsuri si convinsi ca nici unul nu este vinovat ne-am hotarat sa ne plimbam prin muzeu si sa admiram operele de arta semi-nude expuse pe patura, sezlong si pe marginea bazinului.

Era superb... Lucrari de o calitate stilistica superioara si intr-un pastel care scotea in contrast albul branzos si bronzul maroniu ori sarea de la suprafete unicolore fara macar linie a bikinilor(yummy) pana la exemplare gen painthorse... pastel, cu maini bronzate de cosas si ciorapi maro atasati la branza telemea de pe restul corpului sau doamne bronzate anterior in budigaii bunicii care au trecut la costum de baie super ecologic in miniatura care lasau sa se vada pana unde le ajungea fostul costum.
Era shagadelic... ce sa zic?

Treceam tacticosi prin fata exponatelor din aceasta menajerie afisand un aer critic de cunoscatori de arta, ridicand cate o spranceana, admirand si oprindu-ne chiar... din cand in cand, cu bratele incrucisate la piept, prinzandu-ne barbia intre doua degete pentru a face cate o remarca inteligenta gen: "hmmm"... "interesant" sau chiar... "mooooaaaamaaa ce valize are asta"...

Pana la un moment dat... cand am ajuns la un exponat mai... deosebit. Reactia a fost rapida si instinctiva: toti am dus mainile in fata... la teaca. Era ceva in aer... se simtea aceea tensiune de dinaintea unei batalii.

Era unaaaa... nu stiu cum as putea sa va explic. Mai vezi femei superbe pe copertile "plaiului cu boi" sau in alte reviste de genul dar... sa vezi una d'aia in realitate, cu un trup care putea sa o faca pe oricare duduie de la holivud sa para ratusca cea urata... mai rar fratilor. Sa nu mai zic ca avea un costumas de baie care mai mult o dezbraca decat o acoperea. Cred ca iarna il folosea drept sireturi la cizmele de piele. Nu aveam cuvinte...

Aratam aproximativ la fel cum aratam cand am sarit in apa. Singura diferenta era in marimea pistolului care, daca prima data s-a pierdut in fundul... tecii, acum risca sa sara afara la bataie. Eram tensionati si paralizati toti ca un caine de vanatoare care a vazut prada. Trebuia doar sa mai ridicam un picior in aer si chiar aveam aceasta intentie doar ca nu reuseam nicicum deoarece eram intr-o stare de dezechilibru precar si ne agatam disperati de teaca sa nu cadem in extaz.

- "Duaaaamne ce animala"... s-a scapat pe el unul din gasca noastra de critici. "Pentru asta, sa moara mama daca nu l-as scoate pe tata din testament"

Probabil ca l-au auzit si ceilalti vizitatori masculi care se invarteau in cerc in jurul demoazelei ca si pieile rosii cand atacau carutele albilor. Erau ca niste calugari fara sutana, unii cu burtile pana la genunchi si altii cu stomacul infasurat in jurul coloanei vertebrale ca aia din pozele de la Auschwitz.
Capul aplecat cu piosenie, mainile in fata prinzandu-se de teaca, cu un ochi la exponata si cu un ochi la nevasta de pe patura, incordati la maxim in caz ca sunt observati de remorci sa o taie nonsalanti in alta directie, fluierand nevinovati. Erau fascinanti si chiar ma intrebam cum dumnezo reusesc sa rada cu un ochi si sa planga cu celalalt? Dilema frate...

La remarca de mai sus a colegului meu in ale criticii de arta indienii s-au oprit brusc si s-au intors inspre el. Parca erau gata sa-si ia tomohawkurile de la cingatoare si sa-si schimbe directia de atac. Cred ca doar ochiul care le plangea si nevestele puse la saramura de pe paturi i-au oprit sa nu-mi ia prietenul la omor. Apoi si-au reluat defilarea religioasa in acelasi ritm lent. Aveam impresia ca acu, acu isi scoate unu un bici din slip si isi arde cateva lovituri pe spate flagelandu-se si strigan😛 OORA PRO NOBIIIIISS...

Era o imagine plina de contraste, demna de un film de-al lui Fellini sau Woody Allen. Betooon frate😁 Va spun sincer ca eu am si uitat de dama care-si expunea nudul in muzeul de la strand. Vizitatorii erau mult mai excitanti😁

La exclamatia aluia referitoare la testament a sarit si unul dintre prietenii mei:

-"Bah... taci dracu' din gura ca asta ma cunoaste si ma spune la mama."
-"Ce bah... tu o cunosti pe bunaciunea asta si stai cu limba-n gura?" (vorba vine ca numai in gura nu si-o tinea... ii atarna deja pana la genunchi)
-"Da ma'... ce vrei? Parintii ei sunt prieteni de familie. Si ce?" - zice el.
- "Pai hai ma si fa-ne cunostinta cu ea... bah egoistule... bah neproletarule, ce esti tu"
- "Nu vreau ma si gata! Ete na..."

M-am intors catre el si l-am analizat putin zambind. Era rosu ca racul si transpirat ca o foca. Si apoi mi-am dat seama de ce era asa de iritat. Tipul avea pe el un slip speedo cu vreo doua numere mai mic si care... jumatate-i intrase in fund si cealalta jumatate reusea sa acopere doar jumatate din ceea ce trebuia sa ascunda. Restul se chinuia el sa ascunda cu mainile.

M-a bufnit un ras teribil. Unul din ala care nu se mai opreste si creste in intensitate. Ba... la un moment dat ochii lui au inceput sa se bulbuce incetul cu incetul de parca statea in fata unui crocodil cu botul larg deschis. Eu eram deja cazut pe jos si ceilalti se uitau mirati la mine. Indienii se oprisera iar iritati si confuzi.. Eu nu puteam sa vorbesc... radeam si ma tineam cu o mana de burta iar cu cealalta aratam consecutiv, cand inspre slipul lui ala cand inspre moaca lui lovita de tramvai😁)

Brusc... tipul se intoarse si o lua disperat la fuga inspre bazin aruncandu-se in apa. Eu m-am intors sa vad ce l-a speriat in halul ala si am mai apucat sa o vad pe dama cea apetisanta care venea inspre noi cu mana intinsa si care mai apoi se opri si striga razan😛 "Unde fugi Nelule? Stai ma ca nu te musc😁)" (... daca ar fi stiut ea de ce fuge Nelu...)

Eu eram spart... deja aveam crampe la stomac si incercam sa-mi scot din cap posibila imagine a tovarasului meu speedo, daca nu ar fi fugit si ar fi stat sa dea mana cu don'soara fiind obligat sa-si dezlipeasca o mana de pe teaca. Dar mai ales la ce moaca ar fi facut ea.

La final tipa a ridicat din umeri si s-a intors la patura ei asezandu-se pe burta... de data aceasta. O imagine care era gata sa ma faca sa uit de prietenul meu daca nu as fi auzit un strigat:

-"Da ce faci mah nenorocituleeee? Pai eu aici te-am trimis? De o ora ai plecat dupa inghetata la copii si ai aterizat cu nasul in fundul parasutei asteia? Ei stai ca pun eu mana acuma pe tine derbedeule..."

Fratilor, surorilor... tovarasilor... oameni buni... Nu's cum sa va zugravesc imaginea care si azi ma urmareste in somn... cand ca un cosmar cand ca un vis frumos. Stiu ca e imposibil sa fi vazut un hipopotam urias fugind dupa un iepure subnutrit dar cred ca se apropie oarecum de ceea ce am vazut eu.

In primul moment am fost socat. Atat eu cat si ceilalti participanti la sceneta. O namila de femeie bronzata avand in fiecare mana cate un copil pe care il tinea ridicat in aer venea in viteza gata sa-l inghita pe un nenea mic, amarat si ascutit ca lupta de clasa si care fugea fluturand din aripi ca o gaina urmarita de cocos. Era unul dintre indienii calugari care se invartea pios in jurul duduii apetisante.

In momentul in care tipul sari in bazin era sa aterizeze pe Nelu😁)... numai el era in apa si tot era sa-l nimereasca🙂

Si atunci toata lumea a explodat. Intreaga populatie s-a strans pe marginea bazinului si se rupea de ras. A fost priceless...
Aia doi inghetati si vineti in bazinul cu apa rece, gata sa se ia in brate de frig ca sa se incalzeasca, hipopotamul care striga pe margine agitand amenintator copiii aia deasupra apei si lumea de pe margine stransa ciorchine si razand sa se sparga. Pana si copiii din mana grasanei se amuzau. Probabil ca le placea sa fie fluturati in aer chiar daca nu intelegeau ei mare lucru din tragedia care se consuma in jurul lor.

Singura care nu participa la spectacol era dama cu nuri care statea parasita de admiratori pe patura ei si...

Dar asta e deja alta poveste🙂

Va urma... sper

Briga