Raspuns la depresia concursului de vara

Day 1,298, 05:05 Published in Romania Romania by Matreazza

Alerg... Plamanii stau sa imi ia foc, traheea e amortita... Paduchele tipa undeva departe...

Alerg peste munti, prin vai... Ma simt ca linie de contur ce urmareste relieful. Nu mai exista vegetatie si nici apa. Sunt doar eu si pamantul tare, pecare simt ca las cate o parte din mine cu fiecare pas ca o bucata de creta pe asfalt...

Timpul se dilata... O pasare e incremenita in mijlocul zborului. Ma aplec sa nu dau o iau in plina fata si imi continui alergarea... Pasii mei sunt tot mai lungi, masurand acum mertri... zeci de metri... Pasesc peste canioane, pasesc peste dealuri... Crestetul a urcat pana la nori. Deschid gura si musc zdavan dintr-unul cu gandul la vata de zahar insa dintii imi clantane dureros in gol...

Timpul se dilata... imi simt gandurile cum incetinesc... Cuvintele se taraie in capul meu ca o ceata de dupa ploaie pe deasupra padurii... Vreau sa ma opresc insa picioarele nu ma asculta... Alergarea continua absurda, obsesiva... pasii mei stabat tari, mari, continente, oceane... De la un moment nu mai simt pamantul sub picioare. Pare ca plutesc, dar stau in acelasi timp... Ma desir inconjurand pamantul iar si iar, infasurand-ul cu propriul trup... De-acum pamantul e undeva in mine... un glob fierbinte ce arde si se lupta cu eclipsa trupului meu...

Doua palme scurte si brutale ma trezesc brusc la realitate si expir... Fiecare alveola a plamanului meu pare rezidenta pentru un regiment de furnici... Tusesc violent si fumul gros imi zgarie gatul... Cineva rade in spatele meu si se loveste de ceva. Un ceas trece razant pe langa mine si se zdrobeste zgomotos de podea... Privesc sticla sparta si limbile nemiscate si ma intreb daca mi-am revenit complet... O voce familiara imi rasuna in minte: "Ce naiba a fost asta?". Zambesc. E paduchele... e clar, asta e realitatea...