Join the new world

A trecut ceva timp , a trecut….

Imi amintesc cu placere cand ma trezeam dimineata iar primul lucru era sa vad unde a lasat tata ziarele. El saracu deja avea 2 ore de munca cand eu faceam ochisori. Mai marii ziaristi ai acolor vremuri ne prezentau situatia tarii cu lux de amanunte. Alti pamfletisti aveau rubricile lor speciale in ziar unde ne delectam cu totii dar in mare in sufletele noastre exista un optimism incurabil. Eram mandrii ca suntem Romani.

Tin minte ca intr-o zi citisem un articol al unui mare ziarist ce ne prezenta ascensiunea economica a tarii noastre. Norii cenusii rezultati de la truda muncitorilor din fabricile de arme acopereau tot teritoriul tarii. Am dat sa ies afara si am constatat ca intradevar era asa. Zgomotul ciocanelor care batea fierul se auzea peste tot. Era forfota continua prin oras. Deschid poarta si vad multe mame pupandu-si copii pe frunte dupa care acestia din urma plecau spre centrul orasului.
Hai si eu sa vad ce se intampla. Ma indrept spre centru. Cand ajung acolo observam plutoane de tineri soldati ce isi asteptau comandantul pentru a se indrepta la unitatile militare aferente. Lume multa in zona , agitatie mare , multe lacrimi mai varsau mamele. Apoi imi amintesc ce citisem in ziar ; un razboi contra indoneziei era pe cale sa inceapa iar eu in mintea mea ingusta realizez de ce plangeau acele suflete.
Mi-am mai pierdut si eu vremea prin centru cu alte prostii de pierdut timpul pana cand vad ca e ora cand ar trebui sa scape tata de la munca . Incet incet o iau spre casa iar pe drum auzeam portile fabricilor cum se inchid , muncitorii cum se opresc la o bere inainte de a ajunge acasa. O mare de lume incepuse sa se intalneasca si sa stea la povesti.

Mi-a venit si mie vremea sa fiu pupat pe frunte de mama , si sa plec la armata. Mai norocos fiind cu tata am reusit sa raman la unitatile militare din oras. Ma lasau sa plec acasa odata la doua zile. Imi amintesc comandantul unitatii militare , un General destul de tanar dar deja carunt de la atata stress. Se chinuia sa tina in frau toata unitatea militara , sa aibe rezultate , sa promoveze cat mai multi tineri.
Acum o luna de zile primise o scrisoare de la Bucuresti. Era foarte fericit , radia. A decis ca la Apelul de pranz sa ne anunte si pe noi. Imi amintesc aproape integral cuvintele rostite de el.

“ Domnule General , prin prezenta va informam ca ati fost avansat in grad de Maresal. Acest Nou grad pentru dumneavoastra reprezinta aprecierea noastra pentru tot ceea ce faceti pentru patrie insa totodata va necesita un ultim grad de efort din partea dumneavoastra. Din motive de securitate nu va vom informa prin prezenta noul dumneavoastra rol dar veti fi contactat in curand.

Cu stima
Statul Major al Fortelor Armate Romane “ Semna Presedintele Romaniei

Avea lacrimi in ochi , ne bucuram alaturi de el , era ca un tata pentru noi , un model de urmat in cariera militara
Astazi continui sa ma duc la unitate dar comandantul nostru nu mai este. Ni sa transmis inca de atunci ca a primit o sarcina in razboiul contra Indoneziei. De 1 luna de zile nu mai stie nimeni nimic de el. Sa fie oare vreun prizonier de razboi ? Sau oare ne vegheaza acum din ceruri ?
E Trist , terminam programul de azi si ma indrept spre casa. Orasul e Gol , linistit , fabricile nu au mai scos un sunet de ciocan de cand a disparut si comandantul.
Cerul e innourat , vantul incepe sa bata. Unitatea militara e la catziva kilometri de casa mea. Incep sa cada primii stropi de ploaie si nu par a fi singurii. Ma uit in stanga dreapta , si vad doar cateva case modeste la marginea campului.
Trec pe langa o casa si vad cum o femeie se grabea sa scoata o galeata de apa din fantana pana sa nu vina ploaia. Ii dau binete , imi intoarce salutul si ma intreaba ce-i cu mine pe jos.
Ii explic situatia si ma invita repede in casa , macar pana trece furtuna. Ii multumesc si dau sa intru in casa. Undeva intr-un colt un barbat pe un scaun isi pregatea pipa. Se uita la mine lung , vazandu-ma in uniforma militara si ma intreaba al cui sunt.
Devenise interesat de mine , mai punea cateva intrebari din cand in cand iar in rest ma asculta pe mine. Statea fix ca o statuie , ca si cum si-ar aduce aminte de ceva in timp ce eu ii povesteam situatia comandantului nostru. La un moment dat m-a oprit si mi-a spus sa nu mai zic nimic. Plecase in alta camera.
Nevasta lui ca sa nu ma simt prost a inceput sa ma tina de vorba legat de alte treburi si sa il scuz. Furtuna se terminase dar inainte sa plec doamna ma retinut 2 secunde. M-a chemat repede intr-o camera unde a deschis un dulap.

Nu am apucat decat sa vad o uniforma militara bine intretinuta , cu niste stele pe epoleti, ca a si inchis dulapul si ma invitat afara.

Pe drum intelesesem situatia si am inceput sa ma gandesc prin ce trece Patria noastra in acest moment. Imi traisem viata respectand fiecare nume greu din armata nostra , dar acum am o dilema.
Oare sa continui sa sper ca intr-o buna zi comandantul meu plus alti maresali se vor intoarce ? sau a venit vremea ca noi tinerii sa preluam din responsabilitati si sa incepem sa ne cladim o experienta alaturi de putinii oameni experimentati care ne-au mai ramas.
In unitatea mea militara mai am cativa colegi ce au ajuns colonei , dar tot la fel de dezorientati ca si mine sunt.
Va continua...