Join the new world

Pentru concurs


Ambient


Povestea are legatura cu realitatea insa este nuantata.


Iarna grea reusise sa distruga tot ceea ce insemna viata normala pe acel taram blestemat. Razboiul continuase in sud est, desi comandatii aliantei preconizasera o izbitura de forta scurta si fara sansa pentru inamic, un fel de blitz krieg. Insa, socoteala de la cartierul general nu se potrivise prea bine cu datele reale de pe front. Desi armatele aliate inaintasera fulminant in teritoriul inamic, se pare ca, oboseala si lipsurile incepusera sa puna stapanire pe militari si, dintr-un blitz krieg, razboiul se transformase incet incet, intr-un clasic razboi de uzura, razboi care nu mai tinea cont de maiestria si devotamentul soldatilor unei armate, ci numai de numarul ei.


Cu cat aveai mai multa carne de tun sa bagi la inaintare, cu atat sansele tale de a supravietui acelui macel, cresteau. Perioada anotimpurilor frumoase si calduroase trecuse, incet incet iarna a inceput sa puna stapanire pe front, aducand cu ea toate neajunsurile care se rasfrangeau direct asupra eficacitatii armatelor combatante. Romania isi facuse cu prisosita datoria fata de promisiunile date aliatilor atunci cand se hotarase sa intre in razboi alaturi de ei. Intrase in razboi pentru reintregire, pentru a-si regasi identitatea si pentru a demonstra ca este o forta militara si din punct de vedere organizatoric. Trupele romanesti, reusisera rand pe rand sa ocupe avanposturi inamice, avanposturi care pana la a fi cucerite, erau veritabile fortarete extraordinar de greu de supus. Pierderile omenesti si de materiale se dovedisera destul de greu de inlocuit de armata noastra, insa vitejia soldatilor a reusit sa suplimenteze cu succes inconvenientele date de aceste adevarate pietre de incercare.

Se povestea ca, ai nostri, luptau asa de bine, incat aliatii de multe ori lasau in grija lor sarcini dificile, sarcini care de multe ori le depaseau capacitatea de lupta. Dar chiar si asa, romanii au reusit sa se umple de glorie pe campul de bataie.


Insa, timpul trecea repede, razboiul deja dura de prea mult timp, iarna a venit peste tot frontul si aliatii au incetinit total ofensiva pana au ajuns pe linii statice. Neintelegerile dintre aliati au inceput sa apara si, insuccesele incepeau sa aduca dupa ele reprosuri. Unul dintre cei mai puternici aliati, a inceput sa arunce, la inceput mai voalat insa cu timpul din ce in ce mai puternic, acuzatii armatelor romane, reprosandu-le noncombatul sau lasitatea in fata inamicului. Romanii se simteau frustrati, stiau ca lupta pana la ultima picatura de energie, stiau ca lupta asa cum numai stramosii lor mai luptasera pentru a ridica natia acolo sus, unde a stat atata amar de vreme, si mai stiau ceva, lipsiti de tehnica de lupta pentru a face fata armatelor inamice, din ce in ce mai dotate si numeroase, trebuiau sa se sacrifice practic fara nicio sansa de supravietuire sau glorie.Nu de multe ori, comandantii romani erau nevoiti sa se apere in fara Comandamentului Reunit, expunand modul total inuman in care sunt nevoiti soldatii romani sa lupte si, cu toate acestea, Armata Romana si-a indeplinit cu prisosinta sarcinile trasate.


Acum aliatii, aveau in fata una dintre cele mai redutabile fortarete care trebuia cucerita, vestita Ironcity.
Cea mai puternica armata a aliantei si-a asumat raspunderea pt aceasta ofensiva crezand cu trufie in susccesul imediat al atacurilor. S-a hotarat ca, peste o saptamana atacul sa fie dat pe trei directii, doua directii pe flancuri si una frontala, in asa fel incat orasului sa-i fie strapunsa apararea si sa fie complet incercuit. Flancurile armatei trebuiau sa fie aparate si, s-a hotarat ca romanii sa faca acest lucru, pe semne ca noi nu meritam onoarea de a intra trimumfatori in orasul cucerit, acest oras dorit cu atata ravna de catre comandantii aliati, ca un trofeu de vanatoare pus pe panoplia marilor victorii.Asa ca, in urma ordinelor de zi, Armata a 3-a si Armata a 4-a romana urmau sa tina flancurile situate intr-o stepa arida unde iarna se dovedea un inamic nemilos, chiar mai periculos decat soldatii vrajmasi in sine! Soldatii romani stateau chirciti in transee, numarand zilele pana la marea ofensiva, stateau tremurand de frig, prost echipati si mancant te miri ce. Razboiul deja intrase in faza in care absorbea resurse extraordinar de mari. Pentru zona pe care o aveau de aparat, erau extraordinar de putini, si in caz de atac numai o minune i-ar fi putut salva de distrugere. Insa pe comandantul suprem nu-l interesa acest luceru, el era interesat numai de gloria care avea sa vina odata cu orasul cucerit.

Marea zi a venit, insotita de un infern de artilerie, 5.000 de guri de foc prapadeau fortareata in speranta ca, vor reusi sa scoata din adaposturi forta inamica, facilitand astfel asaltul final al infanteriei. Intr-un final, dupa ce practic artileria a ras pamantul timp de 4-5 ore incontinuu, a urmat asaltul, zeci de care blindate inaintau catre oras, urmate de divizii intregi de infanterie. Luptele au fost crancene insa, se dovedise ca, inamicii capatasera, in decursul timpului, dexteritatea de a se ascunde si feri de tirul de artilerie inamic. Incet incet, aliatii inaintau si reuseau sa prinda in clestele lor fortareata. Numai ca, la un moment dat, au constatat ca inamicul nu mai raspundea cu atata forta la atacul lor. Oare ce se intamplase? Cartierul general inamic a luat o hotarare rapida in acele momente sa inceteze rezistenta directa si sa se replieze incercand imediat un atac pe flancuri cu toata forta. Flancuri care, erau aparate de bravii soldati romani. Armatele aliate si-au dat seama de aceasta strategie numai in momentul in care s-au vazut atacate din spate de unitati disparate de blindate inamice. Furia a fost de neimaginat la cartierul general, injuriile asupra romanilor au fost fara masura. Comandantul suprem urla ca un apucat, acuzand armata romana de lasitate si de fuga din fata inamicului lasand spatele corpurilor de armata aliate descoperite. S-a hotarat rapid sa se faca o comisie pentru a cerceta ceea ce se intamplase.

Concluziile au fost urmatoarele;

“Luand cunostinta de cele intamplate in zilele in care ofensiva Aliantei a fost pusa in pericol, va putem spune urmatoarele, flancurile corpurilor de armata ce se aflau in ofensiva au fost atacate cu toata forta de inamic mizand pe apararea noastra slaba acolo. Din ce s-a vazut la fata locului, Armata a 3-a si a 4-a romana, au fost practic decimate, insa inamicul nu a reusit sa patrunda cu mai mult de 2 divizii. Practic, la fiecare soldat roman, 10 soldati inamici au fost distrusi pana cand au fost decimati.Desi erau aflati in conditii precare de lupta, cu echipament slab. Cu aceasta, putem spune ca, daca rezistenta pe flancuri nu ar fi fost atat de accerba si sacrificul soldatilor dus la suprem, corpurile de armata aliate aflate in ofensiva ar fi fost incercuite si decimate.”