dincolo de orizont

Day 2,064, 06:45 • Published in Romania Romania • by Naz Ghul


A Crimson Cosmos


Ce a mai rămas din noi pluteşte în derivă pe aripa unui fir de praf. Din când în când, cu privirea fixă, luăm amândoi aminte de vorbele celor trecuţi şi, striviţi de o tristeţe apăsătoare, păşim înainte. E un sol rânced ce nu a cunoscut vreodată copita vreunui cal şi nicidecum mângâierea unei frunze. De altfel, ultima floare s-a frânt prin neputinţa de a fi mirosita şi odată cu ea am devenit perfecţi.

De la ultima slăbiciune înlăturată, am pus bazele unui imperiu născut în fals chip de credinţă. Nevoia absurdă de a apăsa pe butoane ne-a îndepărtat dragostea pentru condei şi cerneală, ne-a înlăturat identitatea, ne-a creat o nouă amprenta artificială în care necesitatea unui sentiment de tandreţe era ultimul reper.
Cu toate astea, ne-am făurit titani pe o planetă făgăduită, unde sute de ani în urma rănile noastre sângerau şi copiii se năşteau din mame.

Prima colonie a fost Marte, planeta roşie, o izbândă pentru cei ce au găsit speranţa într-un fel de iluzie divină. Cel dintâi pas a fost copleşitor, am pornit o ofensivă pentru a ne apăra de noi înşine şi ne-am remodelat prezentul, am creat noi rădăcini pe un sol unde urmaşii noştri îşi vor inventa religii şi vor avea de supravieţuit o eternitate în plus faţă de noi, plecând la drum cu o capsulă drept moştenire şi un tub de oxigen. Nimeni nu s-ar fi gândit că dincolo de nori ne aşteaptă tăcerea.
Într-o perioadă haotică unde încă eram liberi de a decide şi numai frică ne apropia, ne ţineam de mână. Mara, o rugăciune liniştitoare pe buzele mele în timp ce rămâneam înspăimântat la gândul că într-o zi ne va curge mercurul prin vene şi toate sentimentele noastre ni se vor pietrifica.

- De ce refuzi să pleci? Consideri că viitorul ne aşteaptă undeva pe planeta asta? În curând vom pleca pe Lună şi încă mă întreb câte nave se vor mai îndepărta, luând cu ele câte puţin din amintirile acestui pământ. Tu ce vei lua cu tine?
-Poate ceea ce n-am atins niciodată, un curcubeu, un sunet de vioară şi sufletul meu ce s-a rătăcit cândva în firul ierbii.

Apoi am tăcut amândoi o secundă. Praful ni se aşeză pe umeri în timp ce privirile noastre rămâneau ancorate pe imaginea unei clepsidre. Uşor, una câte una, amintirile se îndepărtau de umbra noastră iar cuvintele îşi pierdeau din vocale.

-Iti mai aminteşti Mara? cândva îmi spuneai că până la binele omenirii ne desparte alfabetul, că viitorul se găseşte în căutarea unui gând rămas dincolo de orizont şi totuşi, iată-ne aici, suspendaţi la voia întâmplării între două cuvinte ce şi-au pierdut sensul în mijlocul tăcerii, între prezent şi trecut, între două lumi nemişcate unde stăm şi stăm....şi te ţin de mână
şi iarăşi stăm şi ne pregătim de aselenizare.





Acest debut participa la concursul Brain http://www.erepublik.com/en/article/concurs-brainstorming-party-editie-jubiliara-2288937/1/20