În resemnare, despre oameni care sfinţesc locul

Day 907, 00:23 • Published in Republic of Moldova Republic of Moldova • by Danaos
Din ciclul „Povestiri din turnul de fildeş”

În turn, resemnarea ar putea fi o virtute, dar nu e. Şi nu a fost niciodată. Pentru că nu poate fi înţeleasă. Sau nu poate fi acceptată. Nimeni nu crede în ceva care nu-ţi oferă decât o soluţionare limitată. Întotdeauna te aştepţi să obţii totul. Indiferent de măsurile pe care trebuie să le iei. Sau de consecinţele pe care eşti obligat să le suporţi.

E ca şi cum ţi-ai propune ca ultim ţel să atingi stelele cu mâna, doar ca să afli în sfârşit de ce strălucesc. Nu te interesează neapărat steaua ca atare, ci strălucirea ei. Te fascineaza ca idee în sine, nu ca fapt concret. Şi chiar dacă ştii adevărul, tot rămâne căutarea. Ai nevoie să speri în ceva care e mai presus decât limita impusă de convenţie.

Am crezut că e uşor să priveşti cerul de unul singur. Să stai acolo sus şi să aduni cu mâna praful ce picură din stele. Dar m-am înşelat. Pentru că dedesupt au rămas totuşi unii care m-au cunoscut şi mi-au învăţat metehnele. Acum ei sunt cei care mă privesc, la rândul lor, şi îmi cer să le scutur în păr...

E un nume care îmi tot revine de câtva timp. Googoodoll. O doamnă cu suflet de copil şi atitudine de mare înţelept. Şi cineva pe care n-am avut încă vremea necesară s-o preţuiesc îndeajuns. Pentru că nu sunt la fel de înţelept. Şi pentru că nu am curajul ei să mă dedic unei cauze mai frumoase. Adică, să mă încred în oameni ca în certitudinea că şi mâine va răsări soarele.

O citesc cu măsură, şi cu priceperea de care sunt în stare, încă de mult timp. Dar mai cu seamă de când a pus piciorul aici, mânată, cum ea spunea adesea, de locul în sine şi de oamenii care-l sfinţesc. Mi-a plăcut să o văd astfel apărând mereu un principiu sau altul, însă niciodată lucruri care întrec măsura. Iar părerile ei au fost şi cred că vor fi mult timp apreciate de toţi.

La început, cineva a indus-o în eroare, şi n-a lăsat-o să se exprime în scris. I-a creat, se pare, senzaţia că e un lucru inutil. Şi ne-a făcut nouă un mare deserviciu, acela că ne-a privat de nişte lucruri cu adevărat frumoase pe care ar fi putut să ni le spună. Dar, cum niciodată nu-i prea târziu, mă bucur să o citesc măcar acum, când nevoia e parcă şi mai mare ca înainte.

I-am apreciat mereu simţul umorului, tot mai rar acum. Şi mi-am făcut-o colaboratoare. La Iunion, când acesta fiinţa încă, şi ne întâlneam ades. Dar şi la opul nostru, pe care mi-am permis la un moment dat să-l scot pe masă, şi să-l dau drept culegere de lucruri care merită citite. Am făcut-o însă şi pentru că ea credea, poate mai mult decât mine, că e bine să ne mai şi lăsăm seduşi de haz.