Revista Presei[ day 2518-2524]
![Republic of Moldova](http://www.erepublik.net/images/flags_png/S/Republic-of-Moldova.png)
Ministerul Media MD
![](http://i47.tinypic.com/deuxx2.jpg)
Bună ziua eMoldova!
Săptămîna ce tocmai se-ncheie a stat sub semnul iminentului război cu eSingapore, lucru pe care, de altfel, sînt convins că-l cunoaşteţi, avînd în vedere numeroasele informări pe care onor guvernul vi le-a pus la dispoziţie. E adevărat ca ăst răzbel, probabil din pricina faptului că amicii îl strigau "training war" chiar dacă părinţii lui l-au botezat "air strike", n-a prea reuşit să agite liniştea comunităţii noastre, linişte în care, în pauza de cafea, putem auzi iarba cum creşte! Aşadar, ian să vedem ce s-a mai produs prin minunata(?!) presă în timp ce cetele de singaporezi încercau să ne-nfileteze pe baionete şi să ne perpelească la foc mic:
![](http://oi45.tinypic.com/awq5uf.jpg)
Evenimentul politic al acestei săptămîni îl reprezintă alegerile pentru preşedinţia partidelor din data de 15. Candidaturile au fost prezentate în presă de doar doi pretendenţi: The Rohirrim si NoOnexRO. Le urăm succes în îndeplinirea ţelurilor propuse!
Tot din sfera politicii face parte şi acţiunea acestui politruc avid după funcţii care a reuşit, după un PTO mîrşav, să pună mîna pe-un partid a cărui siglă l-a făcut să-şi stoarcă v'o două lacrimi de bucurie hulpavă şi-acum, cu aerul lui de tuberculos fericit căruia medicul i-a spus că o mai duce cinci ani, aşteaptă să se-nfrupte din avuţia partidului. Să fie ars pe rug, zic!
![](http://oi47.tinypic.com/s4nk1d.jpg)
Ministerul Apărării îşi face datoria şi, prin serviciul de presă al ministerului, ne-ndrumă în luptă şi găseşte resurse de a mai şi organiza niscai mini-concursuri. În ciuda faptului c-am fost sfătuiţi să facem în aşa fel ca aterizarea oaspeţilor să fie cît mai lină, iaca, probabil din cauza ceţii dese, am aşternut covorul roşu peste o groapă suficient de mare încît acum putem trece la bogăţiile solului şi subsolului şi ceva avioane singaporeze! Să fie primite
🙂
Dacă doriţi să aflaţi cam care-s decoraţiile pe care Plato, în mărinimia lui, le-a oferit pînă acum, daţi cu ochiul prin articolul Ministerului Educaţiei. Sperăm să vă fie de folos.
![](http://oi49.tinypic.com/155q8uq.jpg)
Informaţii despre case şi turneul de săptămîna viitoare ne sînt semnalate de Darth Vader 1. RupeTotul abordează şi el subiectul turneului printr-un articol preluat de la Marius Muntean, căruia sîntem siguri că i-a cerut permisiunea, aşa cum este normal! Intraţi pe articolele celor trei măcar pentru a-i ajuta cu 25 de comentarii( apropo, imbecilă misiune, măi domnule Plato)!
![](http://oi50.tinypic.com/2vtxfmt.jpg)
Guvernul vă invită să participaţi activ la creşterea economiei eMoldovei prin cumpărarea produselor de pe piaţa internă, lucru care vă va aduce, pe lîngă satisfacţia de a recita cuvintele din instrucţiunile de utilizare ale diferitelor bunuri achiziţionate în dulcele grai moldovinesc, şi un loc călduţ în inima comercianţilor locali( şi nu numai
😃). Plus un micuţ premiu din partea statului! Sînt convins c-o să lăsaţi tarabele goale şi o să-i puneţi la grea-ncercare pe producători.
Preşedintele de luna trecută returnează statului 150 gold, bani pe care i-a pierdut pe piaţa monetară. Felicitări pentru corectitudine!
![](http://oi48.tinypic.com/2ccnrlg.jpg)
Prima ediţie a concursului "Pana de Aur" lansat de NoOnexRO a ajuns la a şasea rundă. După cum arată pînă acum clasamentul, sokm are toate şansele să culeagă toate penele şi să-şi facă un frumos şi binemeritat acoperămînt. Articolele înscrise,deocamdată, pentru a cincea şi a şasea rundă. Zic deocamdată pentru că omu' e deosebit de prolific, sigur mai scoate din tolbă ceva. Bravo lui! Lîngă el mai participă săptămîna asta şi direct x cu un articol din categoria "nici nu ştii/ cît de mosneag ai început să fii". Succes amîndurora!
Din păcate, Lady Indra s-a furişat cu iuţeala unui jder de pe lista concurenţilor, asta din motive de regulament, dînsa nesocotind un articol important:"Fiecare autor are datoria de a prezenta sursa articolului original dacă materialul nu este creatie personală. Nerespectarea acestui punct va duce la descalificarea definitivă si excluderea din concurs a participantului dacă se dovedeste că articolul nu este original și acest lucru nu a fost specificat.". Dezamăgitor, cel puţin pentru mine!
Acelaşi neobosit NoOnexRO continuă Campionatul Naţional de Ciomăgeli, ajuns deja la ediţia a treia! Spor la ciomăgit
🙂
![](http://oi45.tinypic.com/zwhoaa.jpg)
Cum ziceam mai sus, sokm are tolba plină şi nu ezită în a o deşerta şi în afara concursurilor. Apăi, mă dragilor, omu' ăsta-i musai să-l clonăm, altfel moare presa noastră!
![](http://i50.tinypic.com/2pqjd08.jpg)
Dacă sînteţi curioşi cam ce-aţi putea face cînd nu jucaţi eRepublik, daţi o geană prin articolele lui Costy Martinescu, poate vă inspiră. Sau poate preferaţi Caraş-Severinul! Minunate locuri!
Si, dacă tot aţi ajuns în presa de peste Prut, nu uitaţi să băgaţi nasu' şi prin Revista Presei din România.
![](http://oi49.tinypic.com/11hyuj9.jpg)
După cum bine observaţi, Ministerul Culturii şi-a reluat activitatea. Şi nu oricum, ci printr-o superbă serie de articole ce conţin atît informări despre viaţa culturală din Republica Moldova( ştiţi voi, aia fără e-uri), cît şi concursuri de creaţie sau interactive. Sperăm ca numărul participanţilor să fie cît mai mare, măcar pentru a-i arăta ministrului că-i apreciem munca! Merită!
![](http://i46.tinypic.com/2nsqv0x.png)
Cam atît pentru săptămîna aceasta, sper să-mi daţi ceva motive de a mai face revista presei şi săptămîna viitoare!
Week-end plăcut vă urez!
Comments
Mulțumim frumos.
Cu placere🙂
Mulţumim pentru această nouă Revistă a Presei.
citit- placut- votat🙂
o7
Multumim!
Si Ministerul Media munceste din plin. Asta poate numai sa ne bucure. 🙂
Dar cetatenii cam dorm, asta ne intristeaza. 🙁
o7
o7
o7
07
o7