MugurCosmin, Vic of Thor și manasel - Liberali pentru Liberalism
The Aged and Eminent Tommiecat
Iată-ne ajunși din nou pe 15, pe 15 Februarie. Am trecut (sperăm noi că într-un mod plăcut) de Valentine's Day și a venit acum din nou momentul alegerilor. Deși poate nu la fel de prestigioase ca alegerile parlamentare sau ca cele prezidențiale, la mijlocul fiecărei luni politicenii din toate partidele se adună pentru a susține alegerile interne, loc unde aceștia decid cine îi va îndruma și în ce direcție urmează să se îndrepte pentru următoarele 30 de zile.
Luna aceasta Partidului Liberal i-au fost oferite trei alternative prin candidaturile următorilor:
1 - MugurCosmin
După două candidaturi foarte controversate în lunile precedente, Mugur se va afla și astăzi în fața electoratului liberal, electorat care s-ar părea că de data aceasta este dispus să îi ofere votul de încredere și speră la o luna cu ceva mai multe succese decât în cea care tocmai a trecut.
Fiind foarte activ pe chat-ul și feed-ul intern al Partidului Liberal, Mugur privește optimist spre viitor și se declară liberal pentru că adoră libertatea și pentru că este de părere că libertatea înseamnă viitor!
2 - Vic of Thor
Membru vechi și de încredere al partidului, Vic intră în cursă sperând să câștige încrederea alegătorilor promovând principiile liberale, principii fără de care consideră el că nu putem spera la progres.
Principala să nemulțumire pe care a exprimat-o în aceste câteva zile se referă la câteva decizii politice din trecut ale partidului, decizii asupra cărora este de părere că trebuie revenit în viitorul apropiat.
3 - manasel
Marele perdant al prezidențialelor și totodată marele absent al acestei luni, manasel se arată doritor de a încerca să câștige încă o dată postul de președinte al partidului.
Deși criticat dur de mai multe personalități liberale, manasel le mulțumește tuturor celor care au avut încredere în el și speră ca astăzi liberalii să opteze pentru continuitate.
Eu aș dori să le urez succes tuturor candidaților și în speranța unui viitor luminos pentru Partidul Liberal și pentru eRomania, aș dori să închei parafrazând un mare eseist român și totodată membru al Partidului Liberal care spunea că a fi liberal, în accepția originară a termenului, înseamnă a fi înțelegător, deschis, realmente uman. Așadar, nu în ultimul rând, politicos.
Comments
o7 eRomânia! o7 români!
o7
succes tuturor
mult succes Vic of Thor !
Multumesc : )
fain pamflet
din ciclul: ce-am fost si ce-am ajuns!
da da! sau din ciclul** uite cine vorbeste** in cazul tau!
realizezi ca te iei de singura persoana care va sustine nu ?
Jeane când o să ajungi tu să ai calitățile lui GooGoo atunci probabil că te-ai lăsa și de „flatulațiile astea de comentarii”
Săracul smif, se răsuceşte-n e-mormât când vede ce liberali mai sunt unii. 🙂
smif a avut amabilitatea să răspundă o singură dată în ultimii 2 ani la mesajele mele, cred că dacă vroia un pic să fie activ, nu se mai răsucea în eMormânde deloc 🙂
S-a plictisit de joc ca mulţi alţii şi nu mai avea pentru ce să lupte... părerea mea. 🙂
smif era comunist.
Hahahaha nu știu, nu știu d'astea!
lasa paiul din ochiu altora mibula ca saracu xigna cred ca mai are un pic si iese afara sa te alerge cand vede ce a ajuns TMP si cum ideea de fun a fost contorsionata , vopsita si intoarsa pe dos de catre tine!
[removed]
Succes celor trei candidati!
Manasel: liberal.
Vic of Thor: destul de liberal.
Mugur Cosmin: nu stiu exact ce e, dar liberal nu e! Dupa "I love Hungary" incep sa cred ca e hortist!
tu pe ce lume esti!?
Nu pe lumea paralela pe care te afli tu, asta-i clar!
e clar ca esti pe lumea cealalta deja daca habar n-ai ce-i ala liberalism
Stiu ce este liberalismul teoretic, dar una e teoria si alta e practica, eu n-am vazut liberalism in practicile lui MC.
ce tangenta ai tu cu Mugur Cosmin practic? cred ca ai doar o obsesie si o invidie prea personala si destul de periculoasa.
Te asigur ca nu se compara deloc cu obsesia ta pentru femeile pe care le hartuiesti pe forumuri feminine🙂
ai si o problema patologica dusa spre fantezie daca nu ai altceva decat aceeasi fraza rasuflata .probabil ca mama ta a fost hartuita cand era gravida cu tinie iar tu crezi acum ca eu sunt acel hartuitor ! baga-ti mintile in cap si nu mai veni cu minciuni gen canal D
Jeane matale luna trecuta ce faceai prin PL tocmai in ziua de 15? 🙂
Acuma stiu nu mai poti sa vii cu autobuzul ca candidezi la PP la templieri.
Ce bine iti statea in PL: http://prntscr.com/2jlm4g
Om de pe Luna ..in Asteria face parte si eUngaria 🙂
N-are rost sa explic unui templier care, ca de obicei, comenteaza pe langa subiect.
esti penibil 🙂
Esti templier. Nu pot spune cuvantul cu "p" fara sa insult intreaga categorie a oamenilor ce se incadreaza la "p".
Dar hai sa incerc sa-ti explic, totusi, templierule, desi stiu ca-mi bat gura de pomana: nu era vorba de aliante si de faptul ca suntem sau nu aliati cu eHu, ci de ideologii politice, intelegi? Ai comentat pe langa subiect, ca un templier tipic care interpreteaza, ca de obicei, total aiurea ce citeste, mai putin ordinele sefului. Termina-ti cele 4 clase, apoi, daca e in programa, vei invata cateceva despre niste ideologii politice. Ma indoiesc ca cei ce te-au conceput ar putea sa-ti explice, daca ai mostenit inteligenta de la ei.
😁) .la fel penibil 🙂 fata de tine..cu 2 clase..( cat trenul ) ...in fine.
Este admirat ca PL continua sa fie o comunitate deschisa, democratica, in care se comunica si se exprima pareri liber, fara atacuri la persoana. Pluralismul de opinii si libertata fiecaruia de a le sustine si de a candida pe baza lor sunt baza democratiei si, din acest punct de vedere, aceste alegeri sunt deja un succes, indiferent cine le va castiga.
Total de acord cu tine, Mugur. Fiind suficient de inteligenti incat sa acceptam punctul de vedere diferit al celorlalti liberali lupta este pe jumatate castigata. 🙂
Frumos articolul si interesant totodata, sper sa devina o obisnuinta asemenea articole din partea ta. 🙂
Daca nu v-o trage MC peste cateva luni, mare minune.
am comandat din timp un sac de pop corn. Nu de alta, da' se anunta vremuri interesante.
multumesc comunitatii liberale care m-a validat pentru urmatoarea luna PP, voi incerca sa ma ridic la inaltimea asteptarilor.
felicitari si MugurCosmin si lui Vic of Thor, si la mai mare.este de munca pentru toti in PL🙂
/respect!
de cand pana mea, este bugurel un liberal ??? el este un templier (fara alte adjective, ar trebui sa imi zica mersi) si asa va ramane, iar atata timp cat pupinc.......ristul de jlp1 il sustine (desi el a rams un templier, dar tot pupinc.......rist), ceva nu imi miroase a bine, din start...deci popcorn mode ON