In sfarsit, avem din nou Congres!
Alegretto
Salve prieteni! Sunt foarte onorat de poziția fruntașă pe care m-au plasat colegii mei pe această listă de candidați pe care o înaintează PL către alegători. Am trăit momente de placută surpriză și acum câteva zile când am fost numit, cu sprijinul colegilor, vicepreședinte al partidului.
Nu știu ce am făcut să merit această poziție onorantă și vreau să mulțumesc din inimă tuturor celor care mi-au acordat încrederea.
Ok, hai să revedem împreună lista de candidați. M-am gândit că ajută să cunoașteți mai bine pe cei care se prezintă în fața domniilor voastre la acest scrutin, așa că am trecut în listă și câteva date cum ar fi vârsta în eRepublik, prezențele în Congres de până acum, cine a fost în trecut Country President, numărul de abonați ai ziarului sau puterea militară. Deasemenea consider importantă și diversitatea Unitaților Militare din care fac parte candidații.
1 Alegretto / 25.12.2009 / 1congres / 320sub / Haiducii / 12705strenght
2 Adiemus / 28.08.2008 / 25congres / 1cp / 668sub / Fortele Aeriene Romane / 18802strenght
3 JoaoSatan / 25.05.2009 / 17congres / 1cp / 465sub / Vanatorii de Munte / 22650strenght
4 Gooffree / 05.11.2008 / 9congres / 166sub / Vanatorii de Munte / 3507strenght
5 Kelstein / 22.10.2009 / 0congres / 186sub / Soimii Patriei / 8958strenght
6 bihorean / 29.05.2009 / 6congres / 30sub / Black Cat Commando / 1261strenght
7 manasel 11.03.2010 / 7congres / 1572sub / Soimii Patriei / 30187strenght
8 Tarta Valentin 11.11.2011 / 2congres / 161sub / Fortele Terestre Romane / 13014strenght
9 Tynna Sellenne Shuang / 14.02.2010 / 0congres / 33sub / Vanatorii de Munte / 4222strenght
10 Marius Muntean / 31.05.2011 / 0congres / 244sub / Soimii Patriei / 14858strenght
11 TheNextSession / 22.07.2011 / 1congres / 19sub / Fortele Aeriene Romane / 9998strenght
12 Vic of Thor / 31.01.2012 / 0congres / 192sub / Haiducii / 4870strenght
13 DanySpataru / 06.10.2012 / 0congres / 17sub / Soimii Patriei / 600strenght
14 Ciprian G / 02.01.2010 / 0congres / Fortele Speciale Romane / 5888strenght
15 Georgeromanu / 15.03.2012 / 0congres / 16sub / 1 Decembrie / 3618strenght
16 vali2002_ro / 21.11.2009 / 1congres / 7sub / Unitatea Civila Romana / 8027strenght
17 FrnM / 13.05.2009 / 10congres / 50sub / Black Cat Commando / 11214strenght
18 Garri cel Milostiv / 23.09.2012 / 0congres / 1sub / Soimii Patriei / 381strenght
De remarcat prezența pe lista oficială a partidului a doi candidați (locurile 13 si 1😎
care, în opinia celor de la Garda Națională, n-ar fi suficient de maturi în gândire pentru a participa la vot ca și candidați. Mie mi se pare degradantă regula acestora de a nu le permite să facă politică celor cu strenght sub 1000 și promit să militez împotriva acestui lucru ori de de câte ori am ocazia.
Sigur, nu exclud deloc o alianță și un front comun al oamenilor politici din toate partidele pentru a elimina această aberație din societatea eRomânească. Garda Națională este totuși a noastra, a tuturor. Este păcat ca după numai 2 luni de când comandanții nu permit recruților GN să se înscrie în partide, deja începe să se contureze porecla de "Zgarda Națională".
Prietene, hai la vot!
Sigur, trebuie să votezi dar nu neapărat echipa liberală. Te rog să mă crezi că votul tău ne ajută pe noi, liberalii chiar și dacă votezi pe contracandidații noștri în aceste alegeri. Numai să votezi pe cineva.
Nivelul de responsabilitate al aleșilor noștri crește odată cu nivelul de reprezentativitate al acestora (numărul de voturi exprimate), lucru perfect valabil atât aici cât și în lumea reală.
Ai în continuare ofertele tuturor partidelor din eRomania (Top5) care depun liste de candidați:
Templierii – Toata lumea la vot!
eLegiunea Arhanghelului Mihail - eLegiunea Arhanghelului Mihail fata alegatorilor
The Matza Party - Matzele lunii noiembrie
Partidul Liberal - Echipa liberala pentru Romania
Brainstorming party - Luna aceasta eRBP revine in forta!
Succes la vot prieteni!
Comments
Si ce daca GN interzice sa candidez🙁
Eu oricum vreau sa ajung un cineva🙂
Succese
o7
in TOTAL DEZACORD cu implicarea politica si racolarea politica a piticilor din GN + ca asa isi mai asuma si alte um responsabilitate(de ex. SP care creste pici si face un lucru bun) + gn nu mai poate fi folosita ca masa de manevra pentru cresterea partidelor/voturi/prosteala!
o7
Voted !
o>
Sus Matza!
DanySpataru - o "clona noua", lucrata,
pe cale sa devina "clona avansata"
Hai sa vedem daca ghiciti a cui e !
Eu nu prea am mai stat prin eRomania in ultimii doi ani, dar zmeuNY asta mi se pare cam silly...
@adrian11 - din pacate GN va fi si mai usor de folosit ca masa de manevra in aceste conditii. Sa nu uitam ca nici o alta UM nu primeste subventiile pe care le primeste GN.
Pe langa toate astea insa eu vreau sa sanctionam impolitetea si agresivitatea impotriva noilor veniti. Nimic nu e mai urat decat sa-i tratam pe cei noi ca fiind prosti si incapabili sa inteleaga, drept urmare ori le interzicem drepturi (sau amuzament), ori nu le dam ajutor de stat.
@zmeulNY - nu este deloc elegant sa spui despre cineva ca nu este el cel care vorbeste. E ca si cand nu auzi nimic din ceea ce spune ci doar sunetul sau timbrul vocii. Ala se straduie sa emita o idee iar interlocutorul aude un zumzet, un bazait la ureche. Este char multa aroganta in asemenea gesturi.
ePatriarhule, lasa misionarismul in teritoriile inghetate si hai inapoi sa-ti conduci turma : )
Eu ma stradui sa ajung cineva iar un altcineva spune ca-s clona.
Nu e placut:l
Nu-l lua în seamă DanySpataru, pare cam prostuț.
@Alegretto: Zmeul (gicutza) vorbeste din proprie experienta, nu-l baga in seama.
si totusi, hai sa ramanem pe subiect
nu v-ati dat cu parerea a cui clona e DanySpataru : ))
@zmeuNY😒i totusi nu e normal sai spui unei persoane ca e prost sau ceva de genul.Tu mai intii trebuie sa cunosti persoana data si mai apoi sa tragi cu concluziile. Asta si eu pot sa spun ca dumneata (" ")esti o clona, dar, prin asta nu dovedesti nimic.
Zmeule prietene, te rog sa ramai pe subiectul din articol.
http://www.erepublik.com/en/article/ghidul-tanarului-congresman-2164791/1/20