Brexit
direct x
Oamenii au votat, au ales, alegerea e un divorț.
Intrarea în UE, fundamental, e o renunțare la o mare parte din egoismul național și naționalist. Votul de ieri a fost doar o reîntoarcere acolo, la un lucru declarat renunțat. Oricum UK a avut un statut aparte, cu o doză mai mare de egoism păstrată și acceptată de parteneri. Poate că partea proastă a UE au fost aceste concesii, acordate unor nații care cred că poartă în chiloți mai multe perechi de OO.
Cred că UE, ca să nu se destrame, va trebui să facă din UK un exemplu de așa NU.
Mă uitam pe BBC și era un moșneag, care spunea că Airbus din Franța nu se va opri de mâine să cumpere trenuri de aterizare din UK. Ca să fie competitivă în fața Boing, se va opri în momentul în care le va face în UE la un preț mai mic.
Spania a spus ca Gibraltarul o să pice.
City London va trebui să se mute în UE să satisfacă cerințele clienților europeni.
Vor fi negoceieri. Au senzația cumva că vor avea acces în continuare la free trade? Nu. Nu vor avea. Se apropie vremuri foarte tulburi pentru ei.
Ce vor face românașii noștri?
Majoritatea vor rezista o perioadă. Se vor apuca de învățat franceză, germană... Și vor pleca de acolo când lira va valora mai puțin ca euro ca să fie competitivă la export. Oricum ei sunt niște supraviețuitori.
Ce vor face englezii?
Vor petrece o perioadă, și în mijlocul mahmurelii, vor lua numeroase capete în gură.
Bugetul UK nu va mai fi niciodată la fel, și vor avea o lungă perioadă de singurătate.
În rest niște referendumuri prin Irlanda de Nord și Scoția, care vor pleca din UK, și viață ca-n al doilea război mondial, cu multe privațiuni.
Nici la noi n-o să fie lapte și miere. O să fie oleacă de criză. N-o să fie ca ultima oară.
Facts.
Una din iluziile vândute în campania de a pleca, au fost romanii care le sug și beneficiază de ajutoare sociale.
Sub 4000 de români din 200.000 au beneficiat sau beneficiază de ele. e un procent mult mai mic față de cei care au votat.
Partea bună a lucrurilor, e că la următorul campionat european, bețivanii de acolo, vor avea cel puțin pașaportul scanat la intrarea aici. Și poate Londra se va retrage datorită recesiunii.
dx
Comments
Bună analiză!
Unele din argumente sunt bune, dar mai presus de toate, trebuie mentionate urmatoarele:
1. UK intotdeauna a amenintat cu plecarea din UE daca nu se adoptau diferite prevederi. Acum e momentul oportun pentru o reconstructie europeana
2. Va fi ca si Elvetia si Norvegia, care nu sunt membri, dar au acorduri de colaborare economica cu Uniunea Europeana
3. Se creaza un precedent si din cauza lor se va amplifica nationalismul in toate tarile Uniunii Europene, in special in cele in care atinge procente alarmante: Ungaria, Polonia, Franta si lista poate continua.
4. Pe termen scurt, noua (ma refer la Romania) ne va fi greu datorita cursului euro...inainte de Brexit a crescut cursul euro de la 4.42 la 4.52, acum ca a iesit, cu siguranta va creste si mai tare.
5. Tot pe termen scurt, lor le va fi bine, insa pe termen lung, companiile mari se vor reorienta tot catre UE, deci economic le va fi greu in viitorul apropiat
1. Asta a fost greșeala UE.
2. Vor trebui s-o i-a de la capăt. Și nimeni nu e fericit să negocieze cu cineva pe care nu poate pune prea multă bază. UK acum, nu e nici în situația Elveției nici a Norvegiei.
3. Aici trebuie să lucreze UE. Eu cred că va rezista.
4. Nu ne va fi mai greu decât în 2010.
5. vor suferi mai mult. si mi-e frica sa nu cada in depresie de la alcool. atunci nu vor mai avea asistenti si medici din UE sa-i ingrijeasca.
6. ( acum vorbește Liderul Scotland. și tocmai spune că s-au schimbat semnificativ condițiile in care au votat acum 2 ani pentru ramanerea in UK. va avea mare grija sa respecte votul scotienilor ala in care spunea ca vor sa ramana in UE si va face tot ceea ce este necesar 😃. va pregăti un nou referendum pentru iesirea din UK daca parlamentul englez decide iesirea din UE.) asta ca o paranteza la ceea ce spuneam mai sus.
7. Iesirea lor e raspunsul unor masinatiuni politice a UK, a unei societati bolnave, avand in minte maretia lui Nelson, rezilienta lui Churchill si putiinta lui Farage.
Nu uita ca scorul a fost strans...doar putin peste 50% au votat asta, gen 50,63% daca retin bine.
Si oricum, pana se vor semna actele (crede-ma pe cuvant ca sunt multe) va mai trece o perioada.
Va fi greu cu rezistatul UE deoarece UK dadea bani, nu primea si aici e toata smecheria, plus ca UK tot timpul va avea siguranta, si cu UE si fara UE, dar nu le va mai conveni marilor firma din cauza taxelor 🙂
51.9 out, 48.1 in. primul lucru pe care vor trebui sa-l faca este sa reconcilieze populatia proprie.
sunt 800.000 de functionari UK in diverse structuri UE. aia pleaca.
sunt 2.000.000 de studenti Uk in UE. aici se va negocia dur.
sunt intre 1.500.000 pensionari UK in sudul Frantei.
UK are mari probleme. UE, pentru a se mentine unita, si pentru a nu mai permite altora viziuni secesioniste, va negocia extrem de dur cu ei. daca nu o vor face, noi, suntem complet în afara oricăror cărți. așa că, Congo sau Botwanna, o să fie niște destinații mulțumitoare pentru noi.
eu nu inteleg de ce se ia in considerare un rezultat 51-48. tara este dezbinata. de la 70-30 incolo ar trebui sa se puna problema adoptarii unei decizii importante. n-ai dreptul sa tirasti unul din doi cetateni intr-o directie pe care n-o vrea. trebuia repetat dupa un interval de clarificari. iar d0bitocii lor din politica trebuia sa le explice clar avantaje dezavantaje, ce inseamna ue... etc 🙂
norvegia nu are acord comercial ...deloc ....am facut import din norvegia ...identic ca procedura ca cel din China
Ce nationalist UE esti, sa nu uiti totusi ca Romania nici nu a avut un ROEntry national, aderarea fiind votata de Parlament sub indrumarea neinfricatului Traian Basescu
Sincer nu sa intamplant nimic iesit din tipar, lira a scazut in raport cu celelate monede in limite normale (era soc daca scadea sub euro). Ma mira dramatismul statelor din UE care au organizat sedinte extraordinare dupa rezultatele de ieri de parca nu erau sanse ca MB sa iasa.
Ce bine era cand Marea Britanie pompa cei mai multi bani in UE acuma ca au iesit toti arunca cu pietre in ei. Halal oameni.
PRO BREXIT
lira e doar cu 31 de ani inapoi, "in limite normale" dupa cum zici tu 😁)
Ai vrut sa creasca sau ce? 😁
Ii normal sa scada pentru ca exista o incertitudine pe termen scurt si mediu legat de puterea economia a MB.
Nu ii normal ca o tara asa de puternica sa stea la cheremul unora din UE.
Ei a dat lumii un Adam Smith si un Keynes deci nu sunt chiar papalapte. Se descurca si fara noi.
Germania pompa cei mai multi bani in ue. Brexit va aduce un sfarsit de an de anarhie. cel putin pe pietele financiare. Ue are un buget si mecanisme mult mai bune sa se protejeze decat are UK.
Ce spunea mai devreme șeful bancii britanice ca au 250 de miliarde la dispozitie, paleste cat pot pune europenii... vreo 2000 de miliarde.
pentru uk, vor fi timpuri grele tare. nu de mâine, vor constata de la lună la lună că iaurtul costă mai mult. de la 0.5 la 0.55, 0.64, pana la 1.02. ala pentru copil. si ei vor castiga aceeasi bani. si Ibitza s-a inchis ca nu mai au buget, si Dubai la fel, si Thailanda va fi mai scurta, in 10 ani vor ramane doar o insula. asta daca ue, isi face treaba. daca nu, in 10 ani nu mai exista ue.
bravo, bravo. sper sa judeci cu aceeasi masura, Foxti, si la referendumurile Scotiei si Irlandei de Nord de a iesi din Marea Britanie. si daca Spania va ridica (pe bune) pretentii asupra Gibraltarului.
le respect decizia, dar sa nu strambe din nas cand vor trebui sa arate pasaportul la trecerea peste Canalul Manecii...
Doi ani ii preavizul de iesire din UE de la momentul depuneri cereri, pana atunci nu vor arata nici un pasaport si nici nu vor pleca din institutiile Uniunii Europene. Nu se schimba lucrurile peste noapte.
Spania ce pretentii sa ridice? Sa faca referendum poate a treia oara ii cu noroc.
Eu nu am nimic impotriva cu iesirea Scotiei, Irlandei de Nord sau Londrei (Cipriannnnn si calionvb dezbat subiectul acesta). In caz ca vor dori sa ramana in UE doresc ca Anglia si Tara Galilor (nu se mai poate vorbi de Marea Britanie de indata ce a jost cioparcita in doua) sa nu le puna bete in roate pentru decizia luata. Ii voi condamna si daca Anglia nu va coopera intr-un mod civilizat cu Uniunea Europeana.
Sincer sa zic ar fi corect ca Marea Britanie sa nu depuna cererea pana tarile membre nu decid de partea cui vreau sa continue. Sa faca referendum cat mai repede toate la nivel de tara si macar stiu cum se pune problema pe termen lung. O sa fie nasol la nivel de Marea Britanie daca se trezesc prea tarziu sa se dezafilieze.
în mijlocul mahmurelii, vor lua numeroase capuri în gură
Asta e tare 😁
E imbibata de populism si aroganta chestia asta, iar proverbul ala cu prostia si domnia se plateste au sa-l simta din plin peste 10-20 de ani tocmai cei care au votat pentru ramanere in UE.
eu cred ca britanicii nici nu prea au stiut ce voteaza. a fost o campanie scurta si cu putina informatie relevanta, multa manipulare, minciuna si propaganda in schimb. S-a pus accept pe emotie mai mult decat pe logica.
Camapnie scurta zici tu? Din 2010 tot fac sondaje de opinie
https://en.wikipedia.org/wiki/Opinion_polling_for_the_United_Kingdom_European_Union_membership_referendum
we did
Comentariile sunt de prisos, la alegeri oamenii vorbesc, si ei au decis sa iasa.
Eu personal as vota la fel si pentru Romania... Toata Europa asta e plina de birocratie, prostie si coruptie la nivelul parlamentului, comisiilor si ce institutii stufoase or mai exista. E ca un gigant care abia poate sa se mai miste, si impune reguli prostesti care sunt bune intr-un colt de Europa, dar total inadecvate in alt colt de Europa, si pe urma ca sa adaptezi regulile si sa le schimbi trebuie iarasi comisii si voturi si parlamentari si alte stufarii birocratice si tot asa...
"Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm." Mark Twain.
nu-i chiar asa! scotienii vor un nou referendum 🙂
o7
fuck EU
fiecare tara sa se autoguverneze cum stie ea, nu sanctiuni de la Bruxel
pt o cooperare economica intre toate statele lumii da
nu vrei tu să te muți în Coreea de Nord? că și ăia se guvernează cum știu ei, fără sancțiuni din partea nimănui. te rugăm.
Cipi,daca-ti place sclavia vinde-te pe o mana de arginti si munceste la stapan numai pe mancare! In acest rastimp stapanul va profita de pozitia sa pentru a te deposeda de bunuri(citeste bogatii minerale si regii de interes national) si a se sui in pat cu nevasta(citeste presedinte,guvern,parlament).Ce uiti este ca UK inseamna cu mult mai mult decat Irlanda de Nord si Scotia cea ingrata....uita-te pe harta si vezi daca Australia, Noua Zeelanda,canada au forma republicana de guvernare si dupa aceea sa canti prohodul UK...Exista vorba aceea romaneasca cu caii si cainii...Bruxelles-ul ameninta dar uita ca intr-un razboi economic cu Regatul Unit va trebui sa se alieze cu Rusia pentru a supravietui(vezi dependenta de gazele rusesti pentru Germania si satelitii ei).Bravos natiunii britanice pentru dovada de coloana vertebrala data Comisiei Inchizitoriale Europene....Vine NEXIT si DEXIT!!!!
🙂)))))))
@ sailor66
ciripian e deja spalat pe creier, e un sclav care se crede liber
ahahaahaahahahahahahahahahahahahahaha.
pusăi un minut deoparte, că te ţii dac nemuritor. fratior, noi in toata europa suntem frati. de sange. la ultimele doua razboaie mondiale ne-am maciucit intre noi de am pierdut peste 50 milioane de oameni. majoritatea tineri de cca 20 de ani. asta acum 100 de ani sau mai putin. dupa au urmat cca 50 de ani de teroare si suspiciune in care europa era cam transata de doi din copiii ei (sua si rusia tot europeni tot un sange cu noi). a urmat o perioada de relaxare, unire si prosperitate care se poate incheia cam acum.
daca europa nu e o singura tara de la atlantic la urali/vladivostok un razboi poate reaparea oricand.
tarul putin in loc sa ghidoneze rusia in ue cum era mersul a luat-o pe aratura pe motiv de ne e frica de americani, ca ei vor decide. fals. daca rusia intra in ue sua trebuia sa se grabeasca sa faca acelasi lucru altfel ue intreaga ii surclasa la orice iar pilonul european al nato nu mai vedea motiv sa existe. singura avea armata imbatabila si nici un adversar care sa-i supravietuiasca in caz de conlict.
eu raman la parerea ca lui putin cineva i-a trezit/cultivat frica/suspiciunea de integrare in ue. cineva din rusia ca e greu de crezut ca putea ajunge altcineva atat de aproape. nu imposibil, dar greu. si din ce-a mestecat el a iesit un recul. a ales forta bruta in loc de inteligenta.
americanii or fi avut si ei rolul lor.
una peste alta unirea nu inseamna sclavie iar daca bucurestiul zice una si ramane ca el nu inseamna ca braila trebuie sa faca referendum sa plece pe dunare.
deciziile trebuie luate in ue de majoritatea reprezentantilor oamenilor iar reprezentantii sa fie la nr de oameni nu la tari. La sa zicem 1 mil de oameni un europarlamentar.
poate ue nu e în cea mai buna varianta, poate are birocratie, poate mai are si altele. rolul europenilor e doar de a o perfectiona. altceva inseamna regresul... unii uita repede cum era prin ro inainte de 2007.
internetul si ue au fost printre cele mai bune lucruri din timpurile astea. speram ca vin, mai bune
si dupa nume esti un politician abil, dar asta nu are voie sa te opreasca a vedea adevarul
noi in Europa ar fi trebuit sa fim frati, dar iaca nu se poate : ce mai conteaza ce-au facut ungurii in Ardeal, ce mai conteaza de cate ori tara Moldovei a fost calcata de lehi, ce mai conteaza daca si astazi teritorii stramosesti sunt sub stapanirea celor de alt neam
hai sa nu ne imbatam cu apa chioara si in numele asa-zisei dragoste sa acceptam totul, duhul rau lucreaza cu strigatele atatate de farisei "rastigneste-l"
in memorandumul semnat la Strasbourg20-25 iunie 2015 se hoatareaste fara echivoci ncepand cu data de 11.09.2016 se furnizeaza gratuit prezervative tuturor elevilor de ciclu primar (am fetite si baiat de 8-10 ani si perfida UE vrea sa le strice inocenta)
aduci argumente ca o Europa unita nu ar mai avea razboaie? hai sa vedem cine au fost cei ce au creat razboaiele si ce beneficii au avut!
curand lupii isi vor lepada blana de oaie, dar va fi tarziu, prea tarziu pentru celelalte oi
e o tema ampla care atinge multe subiecte , si nu este locul potrivit pentru o discutie de acest gen
pentru o discutie decenta unde sa nu intervina tot felul de trepadusi,astept PM
cine esti ?? mama omida
il dam pe zegrean la curtea lor constitutionala si rezolva problema !!
„capete” --- sau nu?!
bun articol, și bune comentarii. felicitări. parcă înainte nu scriai așa de rațional, erai și tu un fel de dacnemuritor... sau îmi amintesc greșit? oricum, mi-ai plăcut aici.
Art. 50 spune că procesul de ieșire durează 2 ani. În 2 ani nu mai există UK... Irlandezii vor în UE, și vor o Irlandă unită. Dincolo de orice alt argument mai mult sau mai puțin economic, ego-ul imperialist britanic va plăti scump și îndesat prin destrămare. Iar alta exemplu mai bun de „așa nu” nu există. Au pierdut și Gibraltarul...
ggwp UK! Mulțumesc că ai făcut UE mai puternică ca oricând 🙂 Și nu, nu va mai ieși nimeni prea curând. Cu atât mai puțin din țările recent aderate.
Și scoțienii, btw.
Cipriannnn, poate ca irlandezii vor a Irlanda unita. Dar locuitorii Irlandei de Nord sunt nordirlandezi, sunt in majoritate protestanti, si loiali UK. Scotienii, ei, e posibil sa se desparta de Anglia, nu nordirlandezii.
http://www.bbc.com/news/uk-politics-36616028
Da, Cei din Irlanda de Nord ar fi dorit ca UK sa ramana in UE. Dar pun pariu ca nu vor dori sa se desparta de Anglia ca sa seuneasca cu Irlanda, pentru a fi in UE. Este o mare diferenta.
Scotia, dupa cum am zis si eu, e posibil sa se desparta de Anglia. Sunt chiar sanse maricele, dar ramane de vazut. Nu se va intampla in urmatorii 2 ani.
Si totul va depinde de negocierile de iesire. Ce vor obtine, si ce vor pierde cei din UK in urma lor.
Si mie mi se pare ca au gresit prin votul acesta, dar nu prea au pariat, pana acum, pe un cal pierzator, in politica internationala, cei din perfidul Albion...Nu se stie niciodata ce va fi in viitor.
discursul unei Irlande unite are ceva vechime. nu am zis că mâine irlandezii vor avea un referendum de independență, însă e foarte posibil ca în timp (asta se traduce în câțiva ani), odată cu exemplul scoțian, acest discurs să se intensifice puternic și să urmeze modelul scoției. e o variantă, pe care eu o văd mai probabil decât altele. și dacă nu se întâmplă, simpla amplificare a acestui discurs va afecta puternic politica britanică, lucru care din start e o pedeapsă suficientă.
știi ce le doresc? să-l aibă premier pe Farage. Aș fi cel mai fericit 😃
calinovb, esti sigur?! ia vezi, ca Sinn Fein tocmai a cerut referendum pentru iesirea din UK si unirea cu Irlanda.
in ceea ce priveste "majoritatea" protestantilor din Irl de N, asta inseamna in realitate 48%, in timp ce catolicii sunt 45%.
loiali UK?! buna gluma asta. dar evita sa o folosesti prin Belfast...
Raul Doru, normal ca Sinn Fein a cerut desprinderea de UK. Aceeasi oameni, acum vreo 10 ani aplaudau cand IRA punea bombe prin Belfast... Ce-ai fi vrut sa zica acum ? E ca si cum i-ai intreba pe maghiarii nostri daca ar trebui ca Ardealul sa se alipeasca Ungariei.
Ce se va intampla, vom vedea, dar eu continui sa zic ca locuitorii Irlandei de Nord care sunt loiali Angliei sunt mai multi decat cei care vor dori despartirea.
Mi se pare normal sa fie si acolo un referendum, daca tot se practica. Eu doar spun ce cred ca se va intampla.
calinovb, referendumurile Scotiei si Irlandei de Nord (daca vor avea loc) si rezultatul lor mi se par chiar mai periculoase decat Brexit. Acelasi lucru vor dori sa-l faca apoi si catalunii si bascii din Spania, flamanzii din Belgia, ungurii din Serbia, Slovacia si (mai greu) Romania, Republica Srpska din BiH, albanezii din Macedonia, nordul Italiei etc. Va fi un efect de domino mult mai periculos decat Brexit. Parerea mea...
capete.
Eu traiesc in Irlanda de Nord si pot sa va spun ca situatia este incerta. Irlanda nu-i vrea, Angliei nu-i pasa de ei... Iar ce e cel mai trist, o multime de romani "engleziti" din Anglia sunt extrem de ignoranti. Ieri am comentat la un post al unei romance pe fb spunandu-i ca in ceea ce priveste Scotia si Irlanda de Nord curand va incepe un "razboi". Raspunsul ei a fost: viitorul va decide. Cu alte cuvinte, o doare fix in cur...sul saptamanii viitoare (ca pe multi altii de-acolo) ca in Irlanda de Nord exista posibilitatea sa moara din nou oameni nevinovati.
Pe de alta parte, englezii sunt socati de minciunile pe care le-au inghitit in timpul campaniei pro Brexit, minciuni care s-au dezvaluit exact dupa aflarea rezultatelor. Iar cel mai mare e acela ca banii dati la UE saptamanal NU vor merge catre NHS, asa cum zicea Farage. Plus altele si altele...
Iar faptul ca dupa aflarea rezultatelor britanicii au inceput sa caute pe Google ce inseamna UE e de-a dreptul strigator la cer.
Mie imi pare rau pentru nord-irlandezi pentru ca sunt niste oameni extraordinari, care m-au ajutat aici enorm. Iar faptul ca a doua zi dupa votare isi cereau scuze de la mine pentru rezultatul votului ma face sa nu vreau sa mai plec de aici.
Lucia, am zeci de prieteni acolo. Vorbeam ieri cu cineva de acolo, care a fost intrebat franc de colegii de job cand dracu` pleaca de acolo.
altii cu care am vorbit, au primit scuze de la colegi. problema e ca abia acum o sa-si dea seama ce au facut.....
ne indreptam cu pasi de parada spre a 3-a supriza mondiala 🙂
din pacate oamenii uita trecutul si tot la a 3-5generatie au nevoie de un razbel al lor.
nu degeaba modificarile ce au loc la granitele de influenta a puterilor mondiale si polii de putere coincid cu ,in medie, dublarea bugetelor alocate inarmarii in multe dintre tari din ultimii ani
Se dovedește încă o dată că a pune chestiuni importante la cheremul deciziei populare este cea mai mare imbecilitate. Băieții ăștia dacă nu erau monarhie îl votau acum fără probleme pe "vadimul" lor. Eu înțeleg naționalismul și mândria rănită a fostului imperiu', dar să frgilizezi un proiect, care și așa se confruntă cu o serie de probleme, de dragul unui patriotism prost înțeles, mi se pare o mare tâmpenie. Acum or să vina cu pretenții, băi nene, noi nu suntem în UE, dar vrem statut privilegiat. Păi cum să le răspunzi altfel decât să le mai arzi încă o consoană peste bot.
God save the morons!
i beg to differ 🙂
democratia fie ea directa sau reprezentativa functioneaza. ce vedem astazi in uk e ce am vazut de-a lungul timpului si la referendumurile noastre. daca vrei sa obti un raspuns valid si valoros pune o intrebare pe masura puterii de intelegere a votantului. daca pui o intrebare complicata, educa-l.
referendumul pentru brexit a fost cam ca referendumul lui basescu cu parlamentul: calule, vrei ovaz? (parlamentul te fura, vrei mai putin parlamentari sa ai mai multi bani?/ est europeeni iti fura jobu si de aia n-ai bani. vrei sa ai mai multi bani ? ). implicatiile tehnice ale unor asemenea masuri nu-s la indemana votantului de rand.
cand problema este explicata complet si corect te trezesti ca la elvetieni care au refuzat prin referendum cresterea semnificativa a salariului minim. (lucru de neinchipuit in ro sau uk ) 🙂
Iata cat de "destept" mesaj au avut pentru Brexit:
http://www.youtube.com/watch?v=wYOM00Xx29c
E profund rau?! Baaaaaaa !!!
eh... umorul englezesc are și el deliciul său 😃
Umorul asta e desigur al conducatorilor de birje din MB.