"Nimeni nu e profet în ţara lui" by Clopoyaur

Day 1,325, 18:12 Published in Romania Romania by BraveHearts Romania

Acum un an şi vreo câteva luni preluam conducerea unităţii militare FSR pornind de la un principiu simplu: în spatele oricărei unităţi de succes stă o infrastructura solidă şi o organizare exemplară.

De aceea, pornind de la o structură militară cu 40-50 de membrii situată pe la coada clasamentelor de damage am început să inovăm: am fost prima unitate care a dezvoltat o academie privată pentru începători (Academia FSR), am fost primii care am reuşit să mobilizăm în lupte în mod constant peste 90% din membrii unităţii, am fost primii care am implementat un protocol de luptă pe echipe şi specializări în Rising, am fost primii care am avut un radio propriu al unităţii, am fost primii care am implementat un sistem de dotare cu firme pentru membrii noştrii, am fost primii care avut o ţară şi am făcut şi altceva cu ea decât să o jefuim (inclusiv un baby-boom), am fost primii daţi afară din SMR pentru că am apărat principiile apărării necondiţionate a unui aliat şi lista ar mai putea continua.



Cert e că azi suntem şi primii la damage dintre unităţile romaneşti. Cum am ajuns aici? Prin foarte multă muncă şi adaptare la schimbările continue ale jocului.

Prin urmare, noul preşedinte al Romaniei, Romansul, mi-a propus funcţia de Ministru al Apărării în mandatul său. Fireşte, având în vedere situaţia nu tocmai roză a ţării am venit cu un program şi o strategie pe termen lung pe care îl puteţi lectura mai jos:

Propunere de strategie militara a Romaniei

Am condiţionat votul meu ca şi MoD de aplicarea acestui program fiindcă am considerat implementarea unei modalităţi mai eficiente de lupte şi a unei strategii de dezvoltare pe termen lung de o importanţă vitală pentru viitorul României.


Spre surprinderea mea, răspunsurile comandaţilor de unităţi militare au variat între "ideea e buna, dar e prea mult de lucru" la "eu n-am bani sa ma mut în 2-3 ţări în fiecare zi să adun iron". Într-o oarecare măsură m-aş fi aşteptat la obiecţii şi întrebări pertinente, însă reacţiile au fost puerile şi legate exclusive de munca care ar trebui făcută de comandanţi.



După aproximativ o ora s-a trecut la vot, cu următorul rezultat: 7 unităţi au votat pentru, iar 4 s-au abţinut! Prin urmare, conform “interpretării" Regulamentului SMR nu am fost acceptat ca MoD, abţinerile considerându-se voturi contra invocându-se acest paragraf: "Pentru a se obtine un rezultat valabil, este obligatoriu sa isi exprime votul pozitiv sau negativ minim 66% din numarul total de votanti.” . Totuşi, menţionez că acum o lună când FSR a fost exclusă din SMR au fost 8 voturi pentru, 4 abţineri şi 1 împotrivă, însă atunci abţinerile s-au numărat „unde a trebuit”. Vă las pe voi să judecaţi principiul „ocalei mici şi a celei mari”

În acel moment am părăsit şedinţa urându-le celor din SMR succese pe mai departe în activitate şi în interpretarea regulamentelor. (Notă: Dacă e să ne luam după el, cel puţin alte 5 unităţi militare n-au ce căută acolo pe SMR - BF, GPS, BCC, AT şi VN fiindcă nu îndeplinesc - "Toate unitatile prezente in SMR trebuie sa respecte urmatoarele conditii, atat pentru a accede in SMR cat si pentru a-si metine pozitia: - Sa fie formate dintr-un numar minim de 40 de membri.”. Dar, îi pasă cuiva?

Nu pretind că deţin adevărul absolut dar înţeleg destul de bine jocul şi mecanismele lui, prin urmare am decis să fac publice ideile mele fiindcă ele nu pot decât să ajute România. Nu-s patentate, dar eficienţa lor este dovedită.

Armată Romană, mă adresez direct ţie: Dacă SMR, gigantul cu picioare de lut care conduce ţara şi comandanţii voştri nu vrea să muncească şi să implementeze o strategie pe termen lung, faceţi-o voi! Organizaţi-vă, gândiţi-vă dezvoltarea ca jucători, căutaţi-vă conducători şi comandanţi care să pună osul la treabă.

E-Republik se misca şi România rămâne în urmă. E cam ceasul al 12-lea iar trenul nu mai stă mult în gara din care ONE a plecat deja demult.



Vremea în care se distribuiau X arme la ora Y pentru defilare a trecut, nu mai suntem în V1, jocul a evoluat, trebuie să o facem şi noi dacă vrem să mai avem vreo şansă în viitor în E-Republik. La vremuri noi, poate că e nevoie de oameni şi idei noi. Eu nu am reuşit să trec de “regulamentele lor” dar pe voi, soldaţi ai Armatei Române, nu vă poate opri nimeni să o faceţi şi să progresaţi.
Vă stau la dispoziţie oricând sunt online cu sfaturi, idei sau o discuţie constructivă pe chat.

Cu respect,
Clopoyaur,
Primul MoD nevotat de SMR din istoria modernă a eRomâniei