Sapti

Day 4,156, 01:12 Published in Romania Hungary by Hunkakaricum

A fost odată, o zi de 7 Aprilie in Erepublik:



Astăzi este Ziua Mondială a Sănătății, începând din 1950. În 1948, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a găzduit prima întrunire la nivel mondial dedicată sănătății, în cadrul căreia s-a hotărât aniversarea, la 7 aprilie a Zilei mondiale a sănătății.

1701: Declarația mitropolitului unit Atanasie Anghel prin care nu-l mai recunoaște pe arhiepiscopul Bucureștilor ca superior al său.



Atanasie Anghel s-a născut în satul Bobâlna din judeţul Hunedoara unde tatăl său, Ioan Popa, era preot. Familia sa făcea parte din categoria micii nobilimi ardelene, părintele său fiind nobil de Ciugud. A fost hirotonit preot în vremea păstoriei lui Varlaam, care a fost mitropolit al românilor din Ardeal între anii 1685 şi 1692. La intrarea în cinul călugăresc a primit numele de Atanasie.

A fost ales mitropolit al românilor din Transilvania în toamna anului 1697. În 22 ianuarie 1698, Atanasie este sfinţit la Bucureşti de către mitropolitul Ţării Româneşti, Teodosie, în prezenţa patriarhului Dositei al Ierusalimului.



Atanasie Anghel a fost ierarhul care a desăvârşit unirea religioasă a unei mari părţi a românilor din Transilvania cu Biserica Romei, proces care a început sub predecesorul său, Teofil Seremi. Ca urmare a acestui fapt, Atanasie Anghel este considerat ca fiind cel care a pus bazele Bisericii Române Unite cu Roma sau a Bisericii Greco-Catolice, el fiind introdus oficial în funcţia de episcop unit printr-o ceremonie desfăşurată la Alba Iulia în 25 iunie 1701.



Această instituţie bisericească a reprezentat încă de la înfiinţare un factor important în dezvoltarea culturii şi educaţiei române moderne, fiind considerată una dintre cele două biserici naţionale româneşti. Atanasie Anghel a murit de boală la 19 august 1713 în reşedinţa episcopală din Alba Iulia şi a fost înmormântat după tipicul prescris pentru arhierei în Biserica Orientală.



1863: Are loc, la Sibiu, un Congres național al românilor, care deleagă zece personalități,



în frunte cu mitropolitul Andrei Șaguna, pentru a expune împăratului Franz Joseph I, la Viena, revendicările politice ale românilor.



1990 - La Bucureşti au avut loc lucrările conferinţei Frontului Salvării Naţionale, care astabilit platforma pentru alegeri.



N.B.: "fortele sanatoase" din boborul bolnav la cap...



1994 - Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Ioan Gavra, a sesizat Comisia parlamentarăanti-corupţie în legătură cu obţinerea ilegală de apartamente de către 34 din foşti şi actuali parlamentari.



2009 - Mii de persoane protestează la Chişinău cu manifestații violente la sediul Parlamentului și Președinției Republicii Moldova, pentru a cere anularea rezultatelor scrutinului parlamentar, în urma căruia Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a obtinut 49,96% din voturi simpatizanții opoziției contestând corectitudinea alegerilor din urmă cu două zile.



Dosarul „7 aprilie” referitor la protestele violente de acum patru ani, din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, nu este finalizat. Protestele paşnice ale tinerilor au fost deturnate în 2009 şi transformate în violenţe. Unii analişti cred că în prezent se încearcă inocularea opiniei că nu a existat o revoluţie, ci o revoltă, pusă la cale de servicii secrete ruseşti şi de comuniştii care guvernau ţara. De ce nu se cunoaşte încă adevărul despre ce s-a întâmplat atunci?



Exemplificare de interviuri luate de la vremea aceaia:



Reporter "Heuropa Liveră": Vă mai interesează ce s-a întâmplat la 7 aprilie 2009?

eCetatean moldvan: - „Kaneşna ne interesează. Aşa şi nu se deschide până în ziua de azi cine şi cum, care e vinovatul.”

Alt eCetatean moldovean: - „А что? Есть какие-то сомнения что произошло?”

Reporter "Heuropa Liveră" : А что произошло?

Alt cetatean moldovean: - „Переворот.”

Un moldovean aiurit: - „N-a fost nicio absolut lovitură de stat. Pur şi simplu, proteste împotriva presiunii comuniste.”



Reporter "Heuropa Liveră": Vă mai amintiţi ce s-a întâmplat la 7 aprilie 2009?

Moldovean in varsta:- „Nu ştiu.- Nu mă interesează. Mă interesează să fie pensia normală şi să trăiesc. Dar în politică eu nu mă amestec.”

O tanti moldoveanca- „Îmi amintesc.”

Reporter "Heuropa Liveră": Ce a fost atunci?

O tanti moldoveanca - „A fost revoluţia tineretului. Protestele s-au dus că dictatura care exista atuncea, de-acum nu mai... Tineretul vroia să se ducă mai departe, în Europa. Vroiau libertate. Dar s-au folosit "băieţi", care promit multe şi fac puţine. Dar acei care au pătimit au rămas numai cu pătimeala.”



Nota redactiei: "Heuropa Liveră" este un canal... de stiri, uneori unde sobolanii isi fac datoria mereu, mari iubitori de adevar ...




2009 - Alexandru Darie, director al Teatrului Bulandra din Bucureşti, este reales în funcţia de preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa.



Nascuti, nu facuti de azi:

1925: Oltea Ionescu, pictoriță română (d. 1993)
pictor de costume in filme semnate de :

Nicolae Corjos, Sergiu Nicolaescu,

Malvina Ursianu, Mircea Daneliuc (m.1993).

Trivia: Pe unele generice semnează Oltea Bălțatu.


1931 - S-a născut actorul Amza Pellea (m. 12 decembrie 1983).Reprezentant al Promotiei de aur a teatrului romanesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul National din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie si Teatrul National din Bucuresti, unde s-a impus ca unul dintre actorii cei mai dotati ai scenei romanesti.



Activitatea artistica a fost completata de cea pedagogica (profesor IATC) si de cea administrativa. Creatorul lui “Nea Marin”, binecunoscutul personaj de sorginte populara care i-a relevat atit de bine disponibilitatile pentru comedie,



Amza Pellea a interpretat atit personaje istorice (Vladica Hariton din “Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu, “Voievodul Basarab din “Croitorii cei mari din Valahia” de Al. Popescu, rolurile din “Tudor”, “Rascoala”,



“Haiducii”, “Dacii”, “Columna”, “Mihai Viteazul”), cit si personaje contemporane (Ailinicii din “Secunda 58” de Dorel Dorian, Manole din “Somnoroasa aventura” de T.Mazilu),



dar si personaje din repertoriul clasic universal (Esteban din “Fintina turmelor” de Calderon, Horatiu din “Hamlet”, Platonov din “Un Hamlet de provincie” de Cehov) (m.12.12.1983).



1945: Mircea Daneliuc, regizor, scenarist și actor român



1948: Ecaterina Andronescu, politician român.



1949: Radu Timofte, politician român (d. 2009)



1952 – S-a nascut poetul Nichita Danilov



(“Arlechini la marginea cimpului”, “Mirele orb”, “In desert si pe ape”).



Pe 7 aprilie 1954, de Buna Vestire, în orașul Leova, RSS Moldovenească, s-a născut Ion Aldea Teodorovici.
Împreună cu soția sa a militat pentru re-unirea Basarabiei cu România. A optat pentru revenirea la limba română și grafia latină. Soții Ion și Doina Aldea-Teodorovici sunt primii care în anii 90' au cântat despre limba română și Eminescu în Basarabia.



La 27 august 1991, Ion și Doina Aldea-Teodorovici au cântat pentru Suveranitate și Independență la Marea Adunare Națională, apoi au plecat, imediat, la Festivalul de la Mamaia, unde Doina avea să spună: "Vin aici direct din Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, să vă aduc salutul libertății noastre".



În mai 1992, împreună cu poeții Grigore Vieru și Adrian Păunescu, au cântat în fața luptătorilor din războiul de pe Nistru, pentru a le ridica moralul. S-au aflat la o distanță de circa 300 de metri de tancurile și lunetele inamicilor.



În noaptea de 29/30 octombrie 1992, la orele 2.30, mașina în care se deplasau Ion și Doina Aldea-Teodorovici spre Chișinău a intrat într-un copac în apropierea localității Coșereni, la 49 de kilometri de București, România. În mașină se aflau patru persoane, șoferul și însoțitorul au scăpat fără nici o zgârietură în timp ce Ion și Doina, aflați pe bancheta din spate, au fost striviți între greutatea mașinii și copacii de pe marginea drumului. Moartea celor doi a fost percepută la data respectivă ca o tragedie națională.



Înmormântarea lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici a avut loc la 3 noiembrie 1992 la Cimitirul Central din Chișinău. O asemenea mulțime n-a mai fost adunată de la proclamarea independenței. Ziarul "Moldova Suverană", 5 noiembrie 1992: "Marți, 3 noiembrie, întreaga Republică Moldova și-a luat rămas bun de la Doina și Ion Aldea-Teodorovici care, în scurta lor viață pământească, au devenit un simbol al cântecului de libertate și a celor mai sacre aspirații ale românilor din stânga Prutului."



1990: Sorana Cîrstea, jucătoare română de tenis



La aistea leo' zasa azi ciea cu coasa: Haida..scoala iute, ca merem bu':



1966 – A murit sculptorul Gheorghe Anghel (“Eminescu”, “Andreescu”, “Carturar”) (n.22.08.1904).

1967 – A murit lingvistul George Giuglea, (n. 29 ianuarie 1884, Satulung, Brașov - d. 7 aprilie 1967, București) a fost un lingvist român, membru corespondent al Academiei Române.



Urmează Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov, apoi Facultatea de Litere și Filosofie din București (1903-190😎, fiind discipolul lui Ovid Densusianu. Între anii 1913-1914 este lector de limba română la Sorbona. Își susține doctoratul la Universitatea din Cluj (1920), unde va fi profesor la Catedra de filologie romanică a Facultății de Litere și Filosofie din 1919 până în 1947. A urmat, de asemenea, specializări în lingvistică romanică în Italia și în Spania. Concomitent cu activitatea de la catedră, a făcut parte, încă de la înființare, din colectivul Muzeului Limbii Române din Cluj, condus de către Sextil Pușcariu. Studiile sale s-au axat pe domeniile lexicologiei, etimologiei și toponimiei, în cadrul cărora este aplicată metoda de cercetare „cuvinte și lucruri” (Wörter und Sachen).



Cuvinte românești și romanice. Studii de istoria limbii, etimologie, toponimie, ediție îngrijită, introducere, bibliografie, note și indice de Florența Sădeanu, București, 1983



Fapte de limbă. Mărturii despre trecutul românesc. Studii de istoria limbii, etimologie, toponimie, ediție îngrijită, introducere, tabel cronologic, note și indice de Florența Sădeanu, București, 1988



1987 – A murit Alexandru Bilciurescu, jurist, scriitor si publicist, autor a peste 30 volume de proza, romane, eseuri (n.13.12.1901).

Născut într-un mediu de intelectuali, Bilciurescu va continua tradiţia familiei şi va studia ştiinţele juridice. Tatăl, Alexandru Bilciurescu, avocat, şi mama, Alice (născută Ionescu-Mihăeşti, nepoată a pictorului Anton Chladek), i-au asigurat o educaţie îngrijită. El îşi trece, după o perioadă de secretariat în biroul tatălui său, doctoratul în ştiinţe juridice cu teza Asigurarea asupra vieţii (1930).



În paralel, are o activitate publicistică şi literară intensă. Este redactor la „Timpul”, „Era nouă”, „Bilete de papagal”, „Poporul” şi „Timpul familiei”. Colaborează la „Sburătorul”, „Convorbiri literare”, „Adevărul literar şi artistic”, „Rampa”, precum şi la publicaţii de specialitate ca „Revista avocaţilor” sau „Jurnalul avocaţilor”.



A mai semnat Alexis Bihoreanu, V. Iru, Mircea Robu, Banul Mărăcine şi Dr. Bemol. A colaborat la Radiodifuziunea Română, la redacţia pentru străinătate.

2011: A murit Victor Surdu, om politic român, fost ministru al Agriculturii, fost preşedinte al PDAR.(n. 1947)



Mereu se intampla ceva in Erepublik in timp ce voi cititi prostiile astea...dar pentru ca maine e o noua zi va salutez!

P.S. Cum sa plange Erepubliku' ca scriu sa ma " inbogatesc dan indorze ".. am zas cu nevasta, am sezut strab, sa giudecam dreptu' ..ne-am socotit si am hotarat sa dam " cado' " ce avem prin casa cu prisosinta la toti iendorzisti, poztaci, comentaci si zanzanaci di pe pajina ziarului .. iac asa cum sa nimeri la fiecare ,daca esti nemulțumit t-i se i-a darul înapoi. Mai bine sa fi mulțumit sau sa te prefaci ,decât sa t-i se ia darul. Sper că te-am ajutat! ... Va pupez!