Join the new world

Unsprezece secole la rând, poporul român din Transilvania a fost exclus de la decizia politică a ţării sale, prin alianţe străine şi legi nedrepte, dar şi prin fărădelegi adesea pline de cruzime pentru acest popor.

Totul se decidea politic fără reprezentanţi ai celei mai numeroase populaţii, care de fapt dădea caracterul majoritar etnic al acestei ţări.

Aşadar, românii nu au avut încă din Evul Mediu timpuriu nici privilegii pentru întreaga lor comunitate, precum secuii şi saşii, şi nici o reprezentare a lor în conducerea regatului ungar, respectiv la conducerea voievodatului, mai târziu a Principatului Transilvaniei.

Secuii aveau un comite al secuilor şi saşii un comite al saşilor, puşi sub directa subordonare a regelui. Chiar şi cumanii, aşezaţi în centrul Ungariei, aveau la curte un jude al cumanilor.



La 28 martie 1791 românii ardeleni adresau memoriul "Supplex Libellus Valachorum" către Curtea Imperială de la Viena.

În data de 28 martie 1791, Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae, cel dintâi program politic al românilor din Transilvania, este trimis Curții din Viena.

De fapt este vorba de două memorii înaintate de liderii națiunii române din Transilvania împăratului Leopold al II-lea al Sfântului Imperiu Roman. Primul dintre ele, trimis în martie 1791, a fost inițiat de către Ignatie Darabant, episcop greco-catolic de Oradea, și trimis Consiliului de Stat din Viena.



A doua versiune, una mult mai amplă, completată și argumentată, a fost înaintată Curții din Viena pe 30 martie 1792 de către Ioan Bob, episcopul greco-catolic de Blaj, și de Gherasim Adamovici, episcopul ortodox al Transilvaniei.



Sârb de origine, Gherasim Adamovici a fost un episcop ortodox din Transilvania, care a militat pentru drepturile românilor din acest principat. A trăit în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. În anul 1790, în cadrul unor lucrări ale Congresului național bisericesc sârb, cere egalitatea în drepturi a românilor cu cele ale sârbilor. A fost contemporan cu cărturarii Școlii Ardelene, alături de care întocmește memoriul Supplex Libellus Valachorum în 1791.

Acest memoriu a fost respins de dieta de la Cluj, fapt ce a determinat Sinodul protopopilor ortodocși să-l însărcineze pe Gherasim cu misiunea de a-i prezenta împăratului austriac doleanțele românilor.

Memoriul înaintat împăratului prevedea acordarea de funcții românilor în Cancelaria aulică, Tabla regească și guvern, acordarea de drepturi egale pentru preoții români cu celelalte confesiuni, invocând vechimea, originea și numărul românilor din Transilvania.

În urma discuțiilor avute, episcopul a fost mustrat. Mai mult decât atât, la moartea împăratului Leopold al II-lea, noul conducător al Imperiului Habsburgic, Francisc I, a reprimat orice mișcare națională. Cu ajutorul său și cu banii lui Ghedeon Nichitici a fost ridicată o biserică în cartierul Maieri din Sibiu.

Gherasim Adamovici a fost înmormântat în ctitoria sa din Maierii Sibiului. După moartea sa, afacerile scaunului episcopal au fost încredințate Consistoriului eparhial vreme de 14 ani.

Începând cu anul 1366, când regele maghiar Ludovic I de Anjou a condiționat calitatea de nobil de apartenența la catolicism, românii au fost excluși treptat din viața politică a Transilvaniei, ajungând să fie o națiune tolerată din secolul al XV-lea.

Din acest moment viața românilor din Transilvania devenea din ce în ce mai grea, aspect care a condus la apariția unor răscoale sau la scrierea unor memorii, acestea fiind înaintate împăratului sau Dietei de la Cluj.



Un asemenea memoriu a fost Supplex Libellus, redactat de către Inochentie Micu (zis și Klein în limba germană). Acest program cuprindea argumente de ordin natural și istoric, care se doreau a fi la baza cererii de acordare a drepturilor românilor din Transilvania și reprezentarea lor în Dietă. Inochentie aduce în discuție dreptul natural, evidențiază raportul între națiunile existente în Transilvania, arătând că românii reprezintă aproape 64% din populația locuitoare acestui spațiu. Totodată, episcopul invocă vechimea și continuitatea poporului român în spațiul intracarpatic.

Memoriul înaintat de acesta rămâne fără răspuns, lucru care-l provoacă pe Micu să convoace în 1744 la Blaj un sinod, la care să ia parte delegați laici și clerici, ortodocși și uniți, din toate categoriile sociale. Acest sinod îi acordă lui Inochentie dreptul de a declara părăsirea Bisericii Unite.

După acest episod, Viena îl obligă pe Micu să abdice și îl exilează. În Transilvania are loc o reîntoarcere la ortodoxism, creându-se o ruptură între Biserica Ortodoxă și Biserica Unită prin crearea de episcopate proprii.

Alegerea localității Blaj pentru organizarea sinodului de către Micu a avut ca efect constituirea acestui oraș într-un important centru cultural-bisericesc, unde își va face apariția, mai târziu, Școala Ardeleană. Aceasta va prelua ideile lui Inochentie și le va dezvolta în Supplex Libellus Valachorum.

Cererile Supplex-ului erau structurate în jurul câtorva idei, corespunzând doleanțelor laicilor și clericilor români.

Drept aceea, Naţiunea română, rugătoare şi umilă, vine la tronul Majestăţii Voastre, şi, cu veneraţia şi supunerea cuvenită, se roagă şi cere următoarele:

1). Ca numirile odioase şi pline de ocară:toleraţi, admişi, nesocotiţi între Stări şi altele de acest fel, care […] au fost întipărite fără drept şi fără lege [pe fruntea] naţiunii române, acum să fie cu totul îndepărtate, revocate şi desfiinţate în chip public, ca nedemne şi nedrepte, şi astfel, prin îndurarea Majestăţii Voastre Preasacre, naţiunea română să fie repusă în folosinţa tuturor drepturilor civile şi regnicolare;în consecinţă

2). Natiunii suplicante să i se restituie între naţiunile regnicolare acelaşi loc pe care ea l-a ţinut, potrivit mărturiei citate în cele de mai sus a Conventului Fericitei Fecioare din Cluj-Mănăştur, din anul 1437.

3). Clerul acestei naţiuni, credincios bisericii orientale, fără discriminare, dacă gândeşte sau nu în toate la fel cu biserica occidentală, de asemenea şi nobilimea şi plebea, atât cea orăşenească, cât şi cea rurală, să fie socotită şi tratată drept în acelaşi fel ca şi clerul, nobilimea şi plebea naţiunilor care alcătuiesc sistemul uniunii şi să fie făcută părtaşă la aceleaşi beneficii.

4). În comitate, scaune, districte şi comunităţi orăşeneşti, cu ocazia alegerii slujbaşilor şi a deputaţilor în Dietă, de asemenea când se întâmplă [să se facă] numiri noi sau înaintări în
slujbe la dicasteriile aulice şi provinciale, să se procedeze în chip just la punerea în slujba, în număr proporţional, a persoanelor din această naţiune.

5). Comitatele, scaunele, districtele, şi comunităţile orăşeneşti în care românii întrec la număr celelalte naţiuni, să-şi aibă numirea şi de la români sau să poarte un nume mixt, unguresc-românesc, săsesc-românesc sau, în sfârşit, înlăturându-se cu totul numirea luată de la o naţiune sau alta, atât comitatele cât şi scaunele şi districtele să-şi păstreze numai numele acelea pe care şi până acum îl purtaseră, după râuri sau cetăţi, şi să se declare că toţi locuitorii Principatului, fără vreo deosebire de naţiune sau religie, trebuie să se folosească şi să se bucure, după starea şi condiţia fiecăruia, de aceleaşi libertăţi şi beneficii şi să poarte aceleaşi sarcini, pe măsura puterilor lor.

Din cele de mai sus se vede cu prisosinţă că aceste cereri se sprijină pe echitatea naturală şi pe principiile societăţii civile, precum şi pe pactele încheiate […].

[Semnează🙂 Mult umilii şi în veci credincioşii supuşi, Clerul, Nobilimea, Starea militară şi cea Orăşenească a întregii naţiuni române din Transilvania.

"Clerus, Nobilitas, Civicusque Status Universae Nationis in Transilvania Valachicae"