Istoria își bate joc de cei care nu o cunosc si in Erepublik

Day 4,137, 14:57 • Published in Romania Hungary • by Hunkakaricum



Azi o sa va spun doua povesti... Atentie sunt lungi si tare nasoale..

Cum poti sa ai capul plin cu paie si sa canti la alte porti in Erepublik si tot ce nu e roz si din gradina ta sa fie pure fabulatii, desigur rauvoitoare pentru ca asa ceva nu exista, dar sa mai punem poze in limba engleza ori hurdu sau pastho cu bunelu' si scriem cum ne-a mai crescut piciorul stang...



pentru ca totul e bine ca sa nu fie rau si sa fie pace..



Trece vremea si uite ce bine ne distram pe aici si sa ne bucuram ca nu e mai rau...

Nu uitati! Acesti oameni au drept de vot.. Erepublik e plin de ei...



Povestea veche este una dintre cele mai negre pagini din istoria României a fost dominaţia horthystă în Transilvania de Nord Vest, din 1940 până în 1944. Trupele maghiare care au ocupat regiunea în septembrie 1940 au supus populaţia românească unui crunt masacru. Mii de români au fost ucişi şi schingiuţi cu o cruzime greu de imaginat.



Principalul mijloc prin care regimul horthyst a încercat să extermine şi să elimine populaţia românească din această parte a României, intrată sub ocupaţia Ungariei horthyste, l-a constituit efortul de a schimba artificial raportul demografic în favoarea populaţiei maghiare, de a justifica eventuala permanentizare a acestui regim.

...,,Fraților Români, suntem refujieți din com. Sălard, jud. Bihor. Fostam bătuți de jandarmi cu pene și de tătari unguri. Toate avuțiile noastre, bucate, fân, casă, masă și tot ce am avut a rămas la tătari de unguri, numai cu hainele iam rămas!"...



În septembrie 1940, mii de oameni erau schingiuţi şi ucişi cu cruzime doar fiindcă se născuseră români şi fiindcă locuiau în Transilvania. Supravieţuitorii masacrelor din Transilvania de Nord-Vest, ajunsă timp de patru ani sub stăpânire maghiară, vorbesc despre atrocităţi greu de imaginat şi greu de descris în cuvinte.



Povestea măcelurilor din Transilvania începe odată cu Dictatul de la Viena. Încheiat la 30 august 1940 cu participarea Germaniei naziste şi a Italiei fasciste, acest act obliga România la cedarea unui teritoriu uriaş din Transilvania, Ungariei condusă de Miklos Horthy, de orientarea fascistă.



Practic din luna septembrie, zona de nord-vest a Transilvaniei, mai precis 43.492 de kilometri, trebuia cedată Ungariei horthyste. În această zonă erau cuprinse şi Crişana, dar şi Maramureşul. Populaţia care intra sub jurisdicţia maghiară număra peste 2,5 milioane de locuitori, mai mult de jumătate fiind români. Maghiarii şi secuii reprezentau 37,1% din populaţia acestei regiuni. Pe 5 septembrie 1940, la ora 7.00 dimineaţa trupele maghiare au trecut graniţa în zona Sighetu Marmaţiei. Erau două corpuri de armată cu efective de peste 300.000 de soldaţi. La doar trei zile de la pătrundere armatei maghiare în Transilvania a început măcelul. Românii, evreii şi ţiganii au fost ucişi într-un mod înfiorător.



”Înainte de a fi executaţi, mulţi români au fost torturaţi, bătuţi, li s-au tăiat mîinile, nasul, urechile, limba, organele genitale, le-au fost scoşi ochii, femeilor le-au fost tăiaţi sânii şi gravidelor le-au fost scoşi feţii din burtă cu baionetele. (...) Doi bătăuşi duceau într-o desagă capul copilului Dumitru Bogza, împuşcat cu cartuşe dum-dum pe claia de gunoi, până i-a fost secţionat gâtul", îşi continua povestirea Gavril Butcovan. Suprevieţuitorul din Ip spunea că peste tot erau mâini tăiate şi cadavre. În cele din urmă, românii ucişi au fost aruncaţi în gropi comune, fără cruce însă, la ordinul expres al ucigaşilor. Şirul omorurilor şi al atrocităţilor a continuat pe tot întinsul zonei ocupate.



In judeţul Bihor, în ziua de 4 septembrie 1940, armata horthystă, încălcând convenţia, a năvălit în comună Diosig, a deschis foc asupra grănicerilor români, ucigând pe serg. Gheorghe Miţu, serg. Gheorghe Tamaş, caporal Pavel Mocanu, fruntaş Ştefan Herna şi soldat Vasile Bălan. Locotenentul Dumitru Lazăr, grav rănit, a fost transportat la Debreţin, unde a murit în spital.



În ziua de 7 septembrie, soldaţii horthyşti au arestat douăzeci de ţărani români în comună Mihai Bravu care se aflau la munca câmpului. I-au dus într - un cimitir părăsit unde i-au bătut cu patul puştilor, le-au legat mâinile la spate cu sârmă şi i-au întrebat dacă vor să fie împuşcaţi sau spânzuraţi. La întrebarea ,,pe cine vreţi să împuşcăm mai întâi" un ţăran a răspuns : ,,Pe mine". Întrebat pentru ce motiv, acesta a răspuns: ,,Ca să nu-mi văd copiii- morţi" — avea doi copii lângă el.



Strategia regimului de ocupaţie horthystă fata de populaţia românească din nord-estul Transilvaniei a fost sintetizată de baronul Aczel Ede, şeful Circumscripţiei regionale a X-a Cluj, a organizaţiei paramilitare horthyste a tiraliorilor, într-o cuvântare rostită la Şimleul Silvaniei, cu care prilej afirma: ,,Pe aceşti valahi opincari trebuie să-i extirpăm, să-i ucidem ca pe duşmanii noştri [...] Preoţii predică iubirea poporului, dar aceasta este numai o momeală fiindcă Dumnezeu nu ajută decât forţa brută şi această forţa brută noi cu toţii trebuie s-o întrebuinţăm pentru a ucide şi extermina pe aceşti valahi. Religia, prin cele zece porunci ale ei spune : nu ucide, nu fură, nu dori femeia altuia pentru că acestea sunt păcate. Aceasta este păcat? Nu este păcat! Păcat va fi ca adevărat dacă nu vom extermina această bandă [...] de valahi opincari [...]. Vom organiza şi o noapte a Sfântului Bartolomeu [...] şi vom ucide şi copiii în pântecele mamelor lor".



Conform datelor statistice oficiale primite de Secretariatul de Stat pentru Naţionalităţi, în perioada 1940-1941, au fost omorâte 919 persoane majoritatea români, peste 1.100 de schingiuiţi şi peste 15.000 de arestări. La masacru au participat trupe din armata maghiară, dar şi grupări de paramilitari precum ”Garda zdrenţăroşilor”, ”Vânătorii turanici” sau ”Ordinul vitejilor”. În 1946, mulţi cetăţeni de etnie maghiară care au participat alături de trupele horthyste la măceluri au fost condamnaţi de Tribunalul Popular. Aproximativ 100 de persoane au fost condamnate la moarte.



. „In cee’ zi, noi am vinit cu mama, cu caruta, sa vedeam ce-i p-acasa. O fo’ tat ars. Si am stat la fantana s-am adapat caii, cand am vazut ca din jos vin o ceata de oameni, vreo trizaci, tati insirati, si tri cenderi unguresti, cu pene, unu inainte si doi cu automatele inapoi. O fost zaua, pa la 11. Si la fantana i-o lasat sa poposeasca si o zas oamenii aceia cata mama: „Matusa, cumva n-ai spanz (n.r., planta toxica – aplicata pe piele, sub forma de cataplasma, grabeste vindecarea si alina durerea)? Sa ne dai sa tragem la picioare, ca ne duce la front.”. Apoi le-o dat incolonarea, ca-i duce la razboi. In sat nu era nime’, pustii… I-o bagat in casa aceea si i-o impuscat. O zas ca le da mancare…” „Noaptea-ntr-o vreme, pa la 1-2, am auzat ciocanit la usa. Era un om inchegat in sange. Zace cata mama: „Matusa, aceia trizaci care ne-am dus, ne-o impuscat aici la Valea Hotarului. Ne-o bagat intr-o casa, ne-o impuscat si eu cum am stat jos o pticat pasta mine s-am stat pana n-am mai auzat nimic s-am iesit de sub ei”. El o vinit pa apa, ca era minat terenu’, pana la casa ceie, la baba Suioaie. Si baba i-o dat izmene si camasa si s-o imbracat. Acela o fost Vlad Ion din Salistea. S-apoi o plecat acela in zorul zilei…”, isi aminteste Vasile Tomoioaga.



Numele fratilor si surorilor bunicului din partea tatalui si prenumele a fost schimbat in acte dupa bunul plac al functionarului maghiar, daca nu se puteau traduce in functie de cum i se parea lui ca suna asemanator cu nume maghiare cunoscute de el in judetul Bihor...

La fel si in familia bunicii din partea tatalui.. culmea la fel s-a intamplat si cu familia bunicii si bunicului din partea mamei in judetul Satu Mare la 200 de kilometri... dar nu inteleg de ce latrati atata..

A doua poveste e mai noua..



Eram in vacanta.. la marea Egee., intr-o zona nu prea vizitata de turisti romani... vara, soare ... Trei tanti in varsta se aseaza in apropiere pe plaja ... Auzind ca vorbim romaneste .. Intra in vorba cu noi.. Discutam chestii banale ... la inceput.. de unde sunteti?

Aflam ca tantile sunt din Serbia... Una dintre doamne era mai vorbareata ne explica cu detalii exact zona e unde provin ele si ce frumuseti exista in vecinatati..

Tantile fiind prietene si din aceiasi localitate au mers la munca in Austria impreuna si acum erau in concediu, la mare...

Dar zic sunteti romance nu? Nu .. noi suntem vlahe...

Tantica vorbareata zice eu sunt sarboaica si am invatat vlaha de la prietenele mele acolo de unde suntem noi..

Eu curios din fire..intreb si eu cum se poate sa spuneti ca sunteti vlahe si totusi vorbiti aceasi limba pe care o vorbesc si eu si chiar folosind cuvinte la fel?

Nu.. noi vorbim vlaha.. asta e limba vlaha...

Aaaa da? zic.. Deci si eu sunt vlah atunci?

Nu .. tu esti roman..

Si totusi nu e interesant ca ne intelegem si folosim aceleasi cuvinte cu acelasi sens si totusi spuneti ca sunteti altceva decat sunt eu?

Doamna vorbareata s-a ridicat si a mers sa faca dus deoarece urmau sa mearga la masa... Atunci una din doamnele vlahe... care pana atunci nu a vorbit mult mi-a spus..

Baiete .. noi suntem vlahe.. am asteptat sa fim doar noi aici ...se referea la doamna care plecase si cu care erau prietene din copilarie, respectiv lucrau si isi petreceau concediul impreuna... doamna care era sarboaica si vorbea vlaha la fel ca ele..trebuie sa intelegi ca sarbi ne taie gatul daca spunem ca suntem romani sau ca vorbim romaneste...

Tantile au plecat la masa si eu inca joc Erepublik si nu imi dau seama de ce latram atata cu etnici astia cand putem scrie despre floricele si unicorni .... iar ei sa ne taie gatul pentru ca oricum doar paie o sa curga...



Erepublik ne invata sa ne iubim ca fratii... doar ca fratii nu isi taie gatul intre ei ..

Nu uitati! Acesti oameni au drept de vot.. Erepublik e plin de ei... doar trebuie sa urmariti sirul de paie de pe strazi...