Join the new world

Astazi ne reintoarcem in Europa ... pentru a vizita unul dintre cele mai mici state din lume ... Andorra



Andorra (pronunțat în catalană /ənˈdorə/), oficial Principatul Andorrei (în catalană Principat d'Andorra), denumit și Principatul Văilor Andorrei, (în catalană Principat de les Valls d'Andorra), este o țară fără ieșire la mare, aflată în sud-vestul Europei, în estul Pirineilor, la frontiera între Spania și Franța. Este a șasea cea mai mică țară din Europa, cu o suprafață de 468 km² și o populație estimată la 84.082 de locuitori în 2009. Capitala, Andorra la Vella, este capitala europeană aflată la cea mai mare altitudine, la 1.023 m peste nivelul mării. Limba oficială este catalana, cu toate că se mai vorbesc spaniola, portugheza și franceza.

Principatul s-a înființat în 1278. Rolul de monarh este exercitat împreună de doi co-principi, episcopul de Urgell și președintele Franței (țara făcând parte din dioceza de Urgell).

Andorra este o țară prosperă, în special datorită turismului, care deservește circa 10,2 milioane de vizitatori anuali, dar și datorită statutului său de paradis fiscal. Nu este membru al Uniunii Europene, dar euro este de facto moneda utilizată. Locuitorii din Andorra ocupă locul patru ca speranță de viață (82 ani).

Numele "Andorra" probabil provine de la cuvântul navarez andurrial, care înseamnă țară acoperită de tufe.

Conform tradiției, Carol cel Mare a acordat andoranilor o cartă cu libertăți, în schimbul ajutorului lor în luptele contra maurilor. Stăpânul feudal al teritoriului a fost Contele de Urgell și apoi episcopul romano-catolic al diocezei Urgell. În 988, Borrell al II-lea, conte de Urgell, a dat văile Andorrei diocezei de Urgell în schimb unor pământuri în Cerdanya. De atunci, episcopul de Urgell, cu catedrala în Seu d'Urgell, a fost stăpânul Andorrei.

Înainte de 1095, Andorra nu avea niciun fel de protecție militară și episcopul de Urgell, care știa că contele de Urgell dorește să revendice din nou văile Andorrei, a cerut ajutorul și protecția nobilului din Caboet. În 1095, aceștia au semnat sub jurământ o declarație prin care se proclamau ambii simultan stăpâni ai Andorrei. Arnalda, fiica lui Arnau de Caboet, s-a căsătorit cu vicontele de Castellbò și ambii au devenit viconți de Castellbò și Cerdanya. După ani, Ermessenda, fiica lor, s-a căsătorit cu Roger Bernat al II-lea, contele francez de Foix. Ei au devenit Roger Bernat al II-lea și Ermessenda I, conți de Foix, viconți de Castellbò și Cerdanya, și co-suverani ai Andorrei (împreună cu episcopul de Urgell).

În secolul al XI-lea, au apărut dispute între episcopul de Urgell și contele de Foix. Conflictul a fost rezolvat în 1278 prin medierea Aragonului, cu semnarea primului paréage care stipula suveranitatea comună asupra Andorrei între contele de Foix (al cărui titlu avea apoi să fie transmis șefului statului francez) și episcopul de Urgell, din Catalonia. Astfel, principatul și-a căpătat forma teritorială și politică.

De-a lungul anilor, co-titlul francez asupra Andorrei a trecut la regii Navarrei. După ce Henric de Navara a devenit regele Henric al IV-lea al Franței, el a dat în 1607 un edict prin care a stabilit ca șeful statului francez și episcopul de Urgell să fie co-prinți ai Andorrei. În 1812–13, Primul Imperiu Francez a anexat Catalonia și a împărțit-o în patru departamente, statul andorrez a fost vremelnic desființat, teritoriul acestuia fiind inclus în districtul Puigcerdà, din departamentul Sègre.

Andorra a declarat război Germaniei în timpul Primului Război Mondial, dar nu a participat la ostilități. Starea de beligeranță s-a menținut oficial până în 1957, întrucât Andorra nu a fost invitată să semneze tratatul de la Versailles.

În 1933, Franța a ocupat Andorra ca urmare a conflictelor sociale dinaintea alegerilor. La 12 iulie 1934, aventurierul Boris Skossyreff a dat la Urgell o proclamație, prin care s-a declarat „Boris I, rege al Andorrei”, declarând simultan război episcopului de Urgell. El a fost arestat de autoritățile spaniole la 20 iulie și expulzat din Spania. Între 1936 și 1940, un detașament francez a fost cantonat în Andorra pentru a împiedica extinderea pe teritoriul țării a Războiului Civil Spaniol și apoi a dominației Spaniei franchiste. Trupele franchiste au ajuns la frontierele Andorrei în etapele finale ale războiului. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, Andorra a rămas neutră (în ciuda beligeranței sale față de Germania, rămasă din 1914) și a reprezentat o rută importantă pentru contrabandiștii ce transportau bunuri între Franța de la Vichy și Spania.

Datorită izolării sale geografice și a dimensiunilor reduse, Andorra a existat în afara istoriei principale a Europei, doar câteva țări în afară de Spania și Franța menținând relații cu ea. Recent, însă, turismul în dezvoltare, precum și apariția unor rute de transport și comunicații suplimentare, au scos Andorra din izolare. Sistemul său politic a fost modernizat în 1993, când a devenit membru al ONU și al Consiliului Europei. Deși este înconjurată de teritorii ale țărilor membre ale Uniunii Europene, în calitate de microstat, nu a dorit aderarea la Uniune, și nici UE nu și-a exprimat dorința de a se extinde prin includerea principatului.



Valea Madriu-Perafita-Claror (în catalană Vall del Madriu-Perafita-Claror) este o vale glaciară din sud-estul Andorrei. Ea are o suprafață de 42,47 km², adică aproximativ 9% din suprafața totală a țării, și face parte din al doilea bazin hidrografic ca mărime din Andorra. Valea izolată este cunoscută ca habitat pentru specii rare și amenințate cu dispariția, și a fost denumită „inima spirituală” a Andorrei. Ea a devenit primul și, deocamdată, singurul loc din Andorra înscris în patrimoniul mondial UNESCO, din 2004, aria fiind extinsă puțin în 2006.

Valea constă dintr-un peisaj glaciar, cu pășuni alpine, abrupturi de stâncă și povârnișuri împădurite. La sud, est și vest, este mărginită de creste montane, marginea sudică fiind și frontiera cu Spania, iar la nord de un abrupt care cade către valea Valirei. Este izolată de restul Andorrei, față de care e legată doar prin poteci de drumeție.

Două mici așezări, Entremesaigües și Ramio, se află la baza văii. Ambele au fost așezări permanente până pe la jumătatea secolului al XX-lea, dar ambele sunt acum locuite doar vara. În total, ele au 12 case, construite din granit local, cu acoperișuri de șist. Fiecare casă are un hambar mare pentru stocarea cerealelor și fânului. Casele și curțile lor sunt singurele terenuri aflate în proprietate privată, și reprezintă circa 1% din suprafața văii.

Așezările sunt înconjurate de câmpii pe terase, utilizate pentru cultivarea grâului și secarei, dar mai ales pentru pășunat. Ogoarele de la altitudini mai mari fac acum loc pădurilor, care acoperă acum și unele zone în care în Evul Mediu se aflau podgorii. Pădurile, și ele în proprietate comună, erau până în secolul al XIX-lea utilizate pentru producția de mangal.

Topirea fierului, din minereuri locale, se făcea în vale, pe malurile râului Madriu. Fierăria, în stil catalan tipic Pirineilor, este abandonată din 1790.

Pășunile erau umblate vara de oi, cai și vaci, terenul fiind în proprietate comună din Evul Mediu. Ciobanii își petreceau vara în colibe de piatră cu acoperișuri de fân. Laptele animalelor era folosit pentru producția de brânzeturi.

Potecile leagă valea de Roussillon către est, de Languedoc către nord, și de Catalonia către sud; drumuri pavate cu piatră leagă valea de centrul Andorrei.

După o perioadă de neglijare, multe din structuri, cum ar fi colibele ciobănești, drumurile pietruite și zidurile de hotar, au fost restaurate. Nu există însă planuri de construcție a vreunui drum de acces, iar terenul urmează a fi folosit pentru creșterea unor animale de calitate bună și pentru un turism de intensitate limitată.



Andorra la Vella se află în sud-vestul Andorrei, la confluența a două pâraie montane, Valira del Nord și Valira del Orient, care formează Râul Valira. Aflat la altitudinea de 1.023 m, este cea mai înaltă capitală a Europei și stațiune de sporturi de iarnă. Are o climă temperată cu ierni reci și veri uscate. Temperaturile medii se încadrează între -1 °C în ianuarie până la aproximativ 20 °C în iulie; cad 808 mm de precipitații pe an.

Zona orașului Andorra la Vella (care se traduce prin „Andorra Veche”) a fost locuită dinaintea erei creștine — și anume de tribul andosinilor în neoliticul târziu. Statul este una dintre zonele denumite Marca Hispanica create și apărate de Carol cel Mare în secolul al VIII-lea împotriva coloniștilor mauri din Peninsula Iberică .

Așezarea a fost principalul oraș al Andorrei încă din 1278 când co-prinții francez și episcopal au căzut de acord asupra suveranității comune. Orașul vechi al Andorrei La Vella — Barri Antic — conține străzi și clădiri care datează din această perioadă. Cea mai importantă clădire este Casa de la Vall — construită la începutul secolului al XVI-lea — sediul parlamentului țării din 1707. Andorra la Vella a fost, în această perioadă, capitala unui stat feudal izolat, care și-a păstrat independența datorită principiului co-suveranității.

Până în secolul al XX-lea, zona din jurul orașului a rămas uitată; statul nu a luat parte la Tratatul de la Versailles, din singurul motiv că nu a fost observat. După dificultățile politice din anii 1930 și după o tentativă de lovitură de stat a Regelui Boris I, țara s-a îndreptat spre democrație.

În 1993, prima constituție a țării a consacrat principiul separației puterilor în stat, instituțiile centrale având sediul în Andorra la Vella.

Andorra a devenit și paradis fiscal la sfârșitul secolului al XX-lea, și în capitală s-au construit sedii moderne de bănci și instituții financiare. Orașul s-a dezvoltat și ca stațiune de sporturi de iarnă, candidând chiar pentru organizarea Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2010. Candidatura orașului Andorra la Vella nu a fost însă acceptată de Comitetul Olimpic Internațional, în urma raportului unei comisii de evaluare. Orașul a găzduit însă în 1991 și în 2005 Jocurile Statelor Mici ale Europei.



Centrul istoric al orașului este caracterizat prin străzi și case vechi de piatră. Església de Sant Esteve (Sfântul Ștefan) face parte din zona pe care ghidurile turistice o denumesc „zonă pitorescă a orașului”. Ea a fost construită într-un stil romanesc în secolul al XI-lea. Probabil cea mai veche clădire din oraș este o altă biserică, ce datează din secolul al IX-lea, Biserica Santa Coloma.

Orașul este principalul centru cultural al țării, Sala Guvernamentală de Expoziții fiind principalul teatru și muzeu. În piazza din fața clădirii parlamentului au loc mai multe evenimente culturale, orașul găzduind un festival muzical în fiecare iarnă.

acest articol este o prelucrare de date preluate de pe Wikipedia