Asta vreu, dragul meu

Day 1,894, 01:42 Published in Romania Romania by Roman Daco

Anul III, A Unsprezecea Ediţie Kaki ===== Sâmbătă, Ziua a 1894-a a Lumii Noi =====
Preț recomandat: 3 RON / 0.01 G / 1 comentariu

Salutări colegi de joacă!

Fără să vrea neapărat, Visual Vampire mi-a servit ieri foarte bine o minge la fileu comentând că sunt cam trist. Așa cum i-am replicat, de fapt personal nu sunt deloc trist. Când spuneam ”dezamăgirea e mare” mă refeream la starea pe care o resimțeam în jurul meu în situația dată. Pentru că altfel personal nu prea m-au afectat ultimele evenimente în niciun fel.

Da, am pierdut încă un război. Da, am fost șterși încă o dată. Da, vom avea o lună fără Congress. Și ce? E prima dată? Nu, sunt sigur că nici ultima. Cum mă afectează asta personal? Probabil sunt un caz mai special, dar nu prea văd dezavantaje. Să mă explic.

Sunt printre cei care preferă să murim odată cu EDEN sau să-l reformăm și să-l resuscităm, chiar dacă între timp asta va însemna ștergeri după ștergeri. În acest joc eRomânia nu a schimbat niciodată tabăra. Unul dintre puținele lucruri care ne-au rămas neatinse, poate singurul. Evident, în situația de acum, când am văzut cum suntem tratați de aliați, m-am săturat să tot întoarcem și celălalt obraz. Așa că de ceva timp și până ne vom clarifica relațiile externe, lupt doar pentru eRomânia și numai dacă nu pot altfel și pentru vreun aliat. Așa că poziția actuală în care ne-a adus Valahian îmi convine. Prefer să lupt pentru eRomânia și să pierd decât să stăm între NAPi și să ajutăm aliați ingrați în timp ce lăsăm dușmanii să-și ia o grijă în ce ne privește. În plus acum mai fac și câte o medalie TP la 10 zile.

Bonusuri? Cred că glumiți. Mai face cineva treabă cu firme în modulul ăsta economic? Firmele de arme Q7 ale UM-urilor sunt bine mersi în țări cu bonus 100%, asta e tot ce contează. Singurul plan care ar discuta despre bonusuri și pe care l-aș băga în seamă ar fi unul care să ne aducă 100% la arme și să ne țină acolo. Altfel, e bine să ai niște procente în plus acolo, câțiva leuți în plus pe zi, dar modulul economic e mort, investițiile în orice fel de firme sunt recuperate în cel mai bun caz în termen de un an și în cel mai rău caz ți le vor recupera nepoții, ăia din RL. Personal mai am 4 firme de saltpeter și cea de pâine de la Plato, ceea ce vă doresc și dumneavoastră (dacă n-ați apucat să ajungeți de mult la q7 arme sau dacă nu vă dă goldul afară din casă și nu vă permiteți să-l aruncați pe orice). Așa că zic mersi când mai văd câte un bonus în plus acolo, dar nu mă dau de ceasul morții dacă văd 0% cu 0%.

Să fiu afectat că n-avem Congress? Muahaha, de data asta chiar mă bufnește râsul. Păi nu fac politică, deci n-am speranțe să ajung acolo. Apoi, la Congress-ul ăsta vă referiți, care și-a luat la revedere cu miștouri ieftine? Miștourile numărul 1, 2, 3 și 4 care, unul sau două, vor fi și votate cu DA. Let sictir!

Vai, dar dacă n-avem Congress, n-avem echipare. Care echipare? Aia pe care o aruncă în scârbă miștocarii de mai sus atunci când s-au trezit pe partea bună a patului? Și în plus, eu nu iau echipare. Și în general sunt împotriva ideii. Nu de ieri de azi, de mai bine de un an, când strigam să oprim pomana dacă nu vrem o țară de milogi. Îmi pare rău pentru cei care acum sunt dependenți de echipare, dar cred în continuare că nu acolo ar trebui să se ducă bugetul.

Așadar produc cu câțiva lei în minus zilnic, dar lupt ca de obicei din banii mei, pentru ețara mea, și mă doare prea puțin de cei 200 de G pierduți de 40 de așa-ziși epoliticieni care urmau să o frece pe un chat dedicat și să scoată legi care mai de care mai mișto. De ce-aș fi trist?

Stați puțin și gândiți, pe voi personal cât de tare vă afectează situația în care ne aflăm și în ce mod? Și apoi vă aștept la comentarii.

O clarificare pe care o consider necesară. Din ce am scris mai sus nu vreau să se înțeleagă că sunt un susținător al lui Valahian. Sunt un susținător al ideii de bază cu care a pornit la drum: să facă din eRomânia un combatant activ cu lupte directe, în același timp trăgând o linie clară în ce privește poziția țării în cadrul alianței EDEN: membru fondator și forță militară (cel puțin) de luat în seamă. Evident, modul în care a pus în aplicare această idee a lăsat mult de dorit. A făcut multe greșeli în luptele directe (cea mai recentă: de ce am luptat cu polonezii prin mpp-uri și nu 1 la 1 în RW-uri? chiar dacă ne ajutau aliații, șansele erau minime), iar pe plan diplomatic a arătat doar fapte, care în lipsa unor vorbe bine meșteșugite care să le și sprijine a lăsat să fie interpretate cum vor de către aliați și dușmani.

Hai că m-am lungit și mai mult ca ieri, așa că vă mulțumesc din nou pentru atenție celor care au ajuns până aici,
Baftă la joacă,
Roman Daco