,, Fundaţia Zikka "
Danidanam
Astăzi se lansează ,, Fundaţia Zikka " - numită astfel după numele unui user pe care mulţi dintre voi şi-l amintesc din presă: Zikku.
Zikku era de fapt o ,,ea", un OM de-o calitate morală şi civică cum rar am întâlnit.
Din păcate, la finele anului trecut, Zikka a hotărât că nu mai vrea să continue ingame, şi m-a rugat să-i administrez ,,averea" în aşa fel încât să ajut cât mai mult presa de limba română şi tinerii jucători.
Şi aşa s-a născut ,,Fundaţia Zikka" - organizaţie non-profit, având că obiectiv principal revigorarea activităţii în presă eRepublikana de limba română.
De asemenea, ne vom ocupa şi cu susţinerea materială a tinerilor useri români din eMoldova ( inclusiv cei inclusi in programul patronat de Mentalist de Bucovina)
tineri jucatori care se vor remarcă prin stăruinţă în activitatea zilnică (work, train, fight) precum şi prin prezenţa (articole/comment'uri) în presă scrisă de limba română.
În calitate de preşedinte a Fundaţiei Zikka, vreau să va anunţ că voi premia săptămânal câte un autor.
Absolut subiectiv, voi urmări respectarea unor criteriile pe care le consider esenţiale pentru o presă adevărată:
originalitate ( fără copy-paste) , mesaj (formă, conţinut) , dezbatere ( calitate şi număr de comment'uri atrase), limbaj (fără atacuri la persoană sau limbaj licenţios).
Voi admite troll' ul- însă doar cel inteligent, cu bun simt şi umor. Această categorie aparte va avea un premiu săptămânal.
Admit scrierea fără diacritice, însă voi aprecia ca un plus-valoare folosirea lor.
Well, cam atât , deocamdată.
Cei care vor dori în viitor să se alăture Fundaţiei:
va rog să aveţi oleacă de răbdare-
să vedeţi mai întâi cum punem în practică ceea ce ne-am propus.
Apoi, dacă vă place ceea ce facem, va aşteptăm alături de noi
Comments
Multumesc pentru invatie la premii! Ca tanar jucator , promit sa duc e-viata exemplara cu work, train , DO zilnic.
Nu am diacritice, ca nu mi-au mai ramas bani de la bere, si chiar daca aveam, nu cred ca mai reuseam sa le folosesc.
Sper sa primesc un bonusxs pentru sinceritate.
Hac!
slabut troll'u, mai incearca 🙂 cum te cunosc, poti mai mult 🙂 O zi faina si tie 🙂
Respect Zikka!
v9/ sub224
multam fain de v/s, voi aprecia si mai mult daca publici in continuare articole la fel de bune 😛
o sa scriu unu azi sau maine
🙂 deci tu esti acum posesor de conturi multiple?
well, haida sa iti spun un secret: sunt o ea si de 8 ani n'am fost instare sa-mi fac macar o clona.
Pentru ca nu vreau, nu mi se potriveste impostura.
Am foarte multi prieteni care iti pot confirma asta.
Fac parte dintre cei pe care ii numiti dinozauri, da' sti ce? - mi-e chiar imi place 🙂 Visu' meu din primele zile de joc era sa ma fac tanc 🙂 Eh, vremuri de demult, tu nu erai pe eLume atunci.
In tot acest rastimp, am intalnit o gramada de caractere ingame.
De la heitari consacrati, razboinici de duminica sau vanitosi frustrati in RL, la OAMENI cu adevarat de valoare morala sau civica.
Oameni care au ramas - datorita felului de-a fi si a exprimarii- in memoria colectiva. Ei- si nu cei intai pomeniti.
Pentru ca doar suma VALORIILOR umane individuale- in opinia mea- da valoare colectivitatii. Restul, se vor pierde, istoria ii arunca la lada de gunoi.
Si chiar imi pare rau pentru ei: atata energie irosita in lucruri meschine.
Drapeland permanent o atitudine ostila, negand orice initiativa doar de dragul de-a fi contra- si fara a propune ceva in schimb, constructiv - te condamni singur la oprobiu. Te auto-excluzi si pierzi respectul si increderea membrilor comunitatii din care faci parte.
Stai linistita ca nu am zis in sensul acuzator. Mi-am adus aminte ca acum vreo 4 ani am primit si eu o avere foarte mare de la un coleg din UM Legiunea Romana care a renuntat la joc dar pentru ca eu mi-am donat singur din contul lui toata averea am fost banat permanent.
D-am am facut gluma cu conturile multiple.
nu iti pierde timpul cu nea' Jean, el stie tot si pe toti, de fpat el este singurul jucator real din acest joc si este controlat din umbra de o societate secreta de clone iubitoare de trol. de fapt el insusi este un amestec de troll si furie oarba impotriva tuturor celor care reusesc sa se situeze mai sus decat el,.... o si cati sunt cei care ii sus superiori 😁
Confirm si pe Mibbit ii trebuia ajutor sa intre🙂 Da' auzi mai scriitoriceaso, ca io n-am veleitati literare, da' nu cumva instare e doi cuvinte?
Chitrosu' de peștic dădu el endorsers din banii lui? Ptiuuu, a înebunit eLumea! hihihi
Brațeeeeeeeeeee și pupici la voi!
si mortii vor prinde viata
Ai marit chiria pe m.p. langa cazane? Tocmai pe gerul asta?
Felicitari!
Premiati si activitatea jurnalistica scrisa in limba romana din eMoldova? Avem si noi nevoie de ajutor.
da, asa cum am enuntat in articol.
Bravo ! ! !
Frumos, care e premiul saptamanal 🙂 ?
fara ati face procese de constiinta - prezum buna credinta pana la proba contrarie - 🙂
nu o cuantificare exacta gen ,,atata primiti daca scrieti" reprezinta telul pentru care am infiintat Fundatia.
Dincolo de interesul natural pe care sper sa-l fi starnit, nu ne propunem sa platim pentru articole.
Mercantil ? - nu, nu o astfel de presa ne dorim.
Nu scris la comanda sau pentru ca exista un premiu cu X valoare.
Nu cantitate, ci CALITATE,
Mai bine putin si bun decat saci cu maculatura.
Premiul imi doresc sa reprezinte in primul rand o recunoastere oficiala a indeplinirii criteriilor enuntate mai sus:
,,originalitate ( fără copy-paste) , mesaj (formă, conţinut) , dezbatere ( calitate şi număr de comment'uri atrase), limbaj (fără atacuri la persoană sau limbaj licenţios)."
Cuantumul urmeaza sa il stabilim, in asa fel incat sa acoperim din fondul pe care il avem la dispozitie, un numar cat mai mare de posibile premieri.
Premiul saptamanal se va acorda pentru articole scrise in limba romana, pentru cel mai bun troll,
precum si o contributie speciala pentru programul lui Mentalist de Bucovina, de ajutare a tinerilor jucatori de limba romana din eMoldova.