Lectie cu si despre prostie
belzebut cel crunt
Miercuri, 18 noiembrie, Andrei Pleşu a fost distins de către Universitatea „Ovidius“ cu titlul de Doctor Honoris Causa. Prilej cu care distinsul intelectual a ţinut un curs magistral (popular numit conferinţă). Tema: „Câteva reflecţii asupra prostiei“.
Ideile principale ale discursului au fost următoarele:
„Ar fi o prostie din partea mea să vreau să lămuresc un asemenea subiect. N-o sa vorbesc despre prostie ca un deştept, ca unul care se simte în afara subiectului. Vorbesc ca un om atins de această boală şi vorbesc despre prostie ca despre condiţia curentă a umanităţii. Toţi suntem proşti din când în cân😛
spunem prostii, facem prostii, ne purtăm prosteşte... votăm prosteşte.
Trebuie să luăm în serios vorba remarcabilă a lui Dostoevski, care în «Amintiri din subterană» spune patetic: «Omul e prost. Fenomenal de prost».
«Prost» vine în limba română din spaţiul slav. Defineşte mai curând o stare socială sau individuală foarte joasă. Are sens de prăpădit, nenorocit, sărac (la propriu), ordinar, plebeu, de rând, de calitate slabă, inadecvat, zăpăcit, nebun.
Există o sumedenie de expresii curente care conţin termenul prost, adăugând nuanţe suplimentare: «te uiţi ca prostul», «râzi ca prostul», «a te prosti», «prost ca noaptea», «prost de bun».
Există o încercare de a pozitiva termenul prin diminutivare: «prostuţ».
Există şi multe sinonime provenite din alte limbi: nătâng, netot, tont, nerod, neghiob, nătărău, tăntălău, tâmpit, obtuz, idiot, imbecil, stupid.
Caracteristici ale prostului...care suntem (toţi avem momente în care ne manifestăm ca atare):
1. Prostul e cineva care ştie, e sigur, n-are dubii. Dacă eşti atent îţi şi explică. Dacă nu înţelegi sau dacă nu eşti de acord… eşti prost. Prostul nu poate fi contrazis, are convingeri de beton şi este un încăpăţânat cu opinii pătimaşe.
2. Prostul este, în general, solemn, foarte serios, statuar, inflexibil, mineral.
3. Prostul e sfătos. Are soluţii. Când aud pe cineva «stai să-ţi explic» intru în panică. Există un soi de suficienţă intelectuală, de fudulie a prostului.
4. Prostul este un om fericit. Nu se îndoieşte de sine, e mulţumit, are dreptate cu consecvenţă.
5. Prostul e simplu, reductibil la o schemă, are câteva idei fixe, o vorbire standardizată.
Toţi spunem propoziţii care nu înseamnă nimic, dar le repetăm din varii motive: «Sănătate să ne dea Dumnezeu, că restul vine de la sine» un fel de «I love you. . . I love you too» ca în filmele americane. Sau «dacă aş avea talent, viaţa mea ar fi un roman», «prin câte am trecut eu, ce ştiţi voi», «pe vremea mea era altfel».
Există şi tendinţa de a gândi cum gândesc alţii, nu cu capul tău şi de a vorbi cum vorbesc alţii, nu cum vorbeşti tu. Exemple: nimeni nu mai spune «am citit», ci «am lecturat», «am vizionat» în loc de «am văzut», «sunt determinat să» în loc de «sunt foarte hotărât să».
Factori agravanţi ai prostiei:
1. Preeminenţa economicului. Nu vreau să fiu anticapitalist, dar există un tip de consumism care sfârşeşte prin a omogeniza la nivel jos modul de gândire. Există şi cuvinte-vedetă: management, mingelling (team-building), gândire pozitivă,
2. Prejudecăţile.
3. Ideologiile. Sunt un fel de fast-food al gândirii. Când un filosof se prosteşte, devine ideolog. Prostul e militant.
Am o răfuială personală cu «politically corect» pentru că tratează pe om ca pe o vietate bolândă. Trebuie mereu să te gândeşti înainte să nu răneşti pe cineva. Lumea e un fel de azil, de convalescenţi, faţă de care trebuie să ai grijă să nu-i critici, să nu ajungă să se sinucidă. Trebuie să înveţi să fii de acord cu ce nu eşti de acord, fiindcă dacă spui ca nu eşti de acord, răneşti.
4. Specializările foarte înguste. Oamenii care ştiu bine un singur lucru. dacă ştii puţin nu ştii bine.
5 Televiziunea, internetul.
Risc o exegeză a pasului biblic «sărac cu duhul», tradus de regulă prin «sărac cu mintea». După mine, sunt fericiţi cei care şi dacă au ceva, rămân, în duh, săraci. Fericiţi sunt cei care nu se ataşează de «a avea».
Pot fi unii săraci, neavuţi, dar care tot timpul visează la achiziţii, aceia sunt săraci în practică, dar bogaţi în duh. Invers, cel care bogat fiind, rămâne cu inima smerită şi nu se identifică cu averea lui, acela rămâne sărac în duh.
Asta ni se cere, ca orice ne dă Dumnezeu sub beneficiul lui «a avea» să nu ne impurifice sufletul şi să rămânem, în duh, cum eram atunci când nu aveam.
Există şi o prostie inteligentă. Am cunoscut oameni care nu mai ştiau ce gândesc pentru că de fiecare dată ei au citate. Dar există şi prostul prostit de proşti.
Prostia e vinovată, pentru că ea poate fi corectată dacă vrei. Nu vorbim de simptomele clinice.
Prostia e o poartă de intrare în lume a răului.
Carlo M. Cipolla: «În orice comunitate umană, indiferent de amploarea şi calitatea ei, procentul de proşti este acelaşi».
Există patru tipuri de oameni care folosesc inteligenţa: neajutoratul, inteligentul, răufăcătorul, prostul.
Educaţia – soluţie importantă pentru combaterea prostiei.
Am exemple proaste din manuale de liceu sau pe unele site-uri pentru profesori. M-a făcut să cred că prostia este instituţionalizată, că suntem pierduţi:
- copilul să urmărească frecvenţa animalelor ucise de automobile
- disecarea unui iepure şi pipăirea organelor interne în detaliu
- desprinderea capului unui cărăbuş, de torace
- picurarea de acid azotic pe o râmă ca să se observe îngălbenirea ei
- punerea de detergent în acvariu pentru a se observa cât este de toxic pentru peşti
- compunere imaginară despre jungla de pe planeta Venus
- vreţi să aflaţi dacă sunteţi un lider autentic? Căutaţi răspunsul în ochii unui cal.
- Imnul naţional este expresia năzuinţei continue a poporului român de a se dezvolta, de a arăta Europei şi lumii întregi cât suntem de valoroşi (citat din Valeriu Zgonea)“
Va recomand sa vizionati si filmuletul, face tot banii: http://m.adevarul.ro/news/eveniment/video-andrei-plesu-prostia-e-poarta-intrare-lume-araului-1_564d6da67d919ed50e5de0a4/index.html
Comments
As fi prost sa nu recunosc ca e prost de bun.
«Vreţi să aflaţi dacă sunteţi un lider autentic? Căutaţi răspunsul în ochii unui cal.»
O iapă merge ? Sau o șa?
bate saua ca pricepe iapa 😁
uita-te in ochii lu` Calutzu 😃
Calutzu !!! Uitasem de el !!!
All HAIL Calutzu !!
erepublik.com/en/citizen/profile/1894008
Mama' Omida e pilaf pe langa el, se pare 😃
ăsta e un articol de printat și de dat copilului să înțeleagă ce înseamnă prost. eu, n-o puteam zice mai bine.
cât de prost sunt....
cul el insusi rcunoaste, nimeni nu este imun la prostie, ea atinge pe toti, chiar si pe inteligenti, culviati, etc...
asta e un *Tratat de descompunere* cu un zambet resemnat pe buze.
Vă recomand să căutați și să citiți (de 2 ori) următoarea carte - PROSTIA de Andre Glucksmann
Sa-ti explic e perimata, acum e la moda sa-ti spun eu cum e.
Legat de factorii agravanti...
1. Preeminenţa economicului. Nu vreau să fiu anticapitalist, dar există un tip de consumism care sfârşeşte prin a omogeniza la nivel jos modul de gândire. Există şi cuvinte-vedetă: management, mingelling (team-building), gândire pozitivă - tocmai a demostrat ca are prejudecati.
2. Prejudecăţile. - hotul striga hotii
3. Ideologiile. Sunt un fel de fast-food al gândirii. Când un filosof se prosteşte, devine ideolog. Prostul e militant. - daca n-ai idei, stai in banca ta, nu da in cei care au.
Am o răfuială personală cu «politically corect» pentru că tratează pe om ca pe o vietate bolândă. Trebuie mereu să te gândeşti înainte să nu răneşti pe cineva. Lumea e un fel de azil, de convalescenţi, faţă de care trebuie să ai grijă să nu-i critici, să nu ajungă să se sinucidă. Trebuie să înveţi să fii de acord cu ce nu eşti de acord, fiindcă dacă spui ca nu eşti de acord, răneşti. - una e sa ii critici munca si actiunile, alta e sa te iei de persoana. Se numeste respect sau lume civilizata.
4. Specializările foarte înguste. Oamenii care ştiu bine un singur lucru. dacă ştii puţin nu ştii bine. - nu mai suntem pe vremea lui Da Vinci, sa facem de toate. Daca nu puteti intelege cat de complexa a devenit lumea de azi, e bine, inseamna ca va duce capul. Dar daca concluzia e ca de fapt nu e complexa, poate nu va duce chiar atat de mult.
5 Televiziunea, internetul. - nu canalele de comunicare sunt problema, ci ce se comunica prin ele. Si acum sa-mi fie scuzat, dar cel care pune botul e cam la fel de vinovat ca si cel care-l fraiereste. Pe scurt, elementul central al prostiei este omul.
Concluzia mea despre indivi😛 instigator fara directie.
http://www.ted.com/talks/tim_harford - food for thought.
Singura modalitate prin care poti sa-ti dai seama ca esti prost este sa fi destept.
Daca psihologia e corecta si nebunul nu stie ca e nebun (daca stie inseamna ca nu e nebun) atunci sigur prostul nu stie ca e prost.
Nu-mi dau seama dacă 'sa fi' ala e cu schepsis 🙁
Si uite-asa mai invata omul un cuvant nou (deja ma simt mai diestiept). 🙂
"Lumea e un fel de azil, de convalescenţi, faţă de care trebuie să ai grijă să nu-i critici, să nu ajungă să se sinucidă. Trebuie să înveţi să fii de acord cu ce nu eşti de acord, fiindcă dacă spui ca nu eşti de acord, răneşti." - atat de adevarat si in acelasi timp,atat de trist... ti-e frica sa mai deschizi gura in ziua de azi,ca orice ai spune,jignesti pe cineva...
Ma intreb, oare cum ar fi daca nu am mai tine cont de aceste lucruri si am face ca doctor House ? 😁)
Oare când vor face și unii filozofi un pas în spate?
Apropo, de nedumerirea domnului din articol de perenitatea unor jurnaliști, spusă la aceeași universitate.
cand vor murii cel mai probabil,...
Exista si un tratat adevarat despre prostie (l-am citit pe diagonala acu ceva ani)
Se explica cu argumente aproape expertizate avantajul prostului asupra unui individ "destept"
Se demonstra prin studiu de caz cum prostia te face sef.... Cum omul prost mereu ajunge sa fie lider cum trece prostul peste orce esec fara sa-l afecteze cumva.... si multe alte avantaje demonstrate punctual..
citind articolu tau chiar mi-am amintit si o sa ma apuc sa rascolesc netul sa-l mai recitesc..
Daca il gasesc, va aduc linku aici..
Belinda Cannone. -"Triumful prostiei"
Murphy zice: ierarhic omul urca pe scara pana la nivelul incompetentei lui. Treptat, de sus in jos, scara ierarhica se ocupa de catre incompetenti. E destul de logic.
Peter zice ... uite link : https://en.wikipedia.org/wiki/Peter_principle
In general am o parere buna despre Plesu. As avea una si mai buna daca ar face si altceva decat sa stea acolo sus in turnul sau de fildes confortanil si sa scuipe din cand in jos pe chelia prostimii.
De data ansa insa trebuie sa spun pas! Nu-mi spune nimic nou. Mai mult de atat... imi lasa impresia acra ca incearca sa redescopere roata si sa demonstreze ca ce a spus la inceput(ca e prost) nu e adevarat din moment ce el stabileste definitia prostiei.
In rest, discursul lui face parte din categoria "hai sa discutam discutii".
Sa fii prost si sa incerci sa faci ceva, chiar daca o faci prost nu-i chiar atat de grav. Macar ai incercat.
Dar sa fii destept, sa fii constient de asta si sa stii cum sa rezolvi problema prostului dar sa nu o faci... este un pacat elementar. Este ca si cum ai avea in buzunar medicamentul impotriva cancerului dar nu-l dai celorlalti pentru ca oricum vor muri de batranete si nu au nici o scapare.
Un jeg... Si el si restul asa-zisei "societati civile" romanesti.
PS - tocmai am demonstrat ca sunt la fel de prost ca Plesu. Am contrazis ce am spus la inceput: ca am o parere buna despre el. Ca sa vezi😁
când a fost la butoane adică ministru cultelor, pleșu avea o problemă pe care chiar el a spus-o într-un interviu: n-a găsit pe nimeni să-i facă o omletă. neuronul nu poate emite pretenții pe stomacul gol. de atunci, evit să-l mai citesc. nu poți să te dai corifeu atâta vreme cât ai avut frîiele în mână, și tot ce-ai făcut, a fost să dai din gură cuvinte meșteșugite pe care le înțeleg foarte puțini.
😁 ne atinge pe toti inevitabil
Cand a fost la butoane, in Febr. 1990, a facut prima si cea mai importanta privatizare frauduloasa din RO: i-a dat pe persoana fizica pretenului Liiceanu fosta editura a partidului, acesta a transformat-o in Humanitas si a inceput incet si sigur mare manipulare, restul e poveste. Cat despre articol, in anii 60 Plesu si Liiceanu l-au scos pe Noica din inchisorile comunste ca sa-si faca mana in filozofie, l-au tinut la Paltinis, oricand la dispozitia lor, pana la moarte. Noica a scris mult mai frumos si succint un eseu, in esenta pe aceeasi linie: "Despre nesuferita inteligenta", cautati-l. o7
Daca ar fi sa iau in seama definitia data de Plesu prostului as putea sa ma cred destept , chiar foarte destept, inteligent, un geniu fenomenal: 1-nu sunt sigur de nimic, am dubii si suspiciuni, 2-nu sunt serios si nici oficial,3-nu ma simt fericit nici cand aparent as avea motive,4-nu sunt sfatos si n-am solutii pentru nimic, merg incotr-o bate vantul in general, 5-nu sunt simplu, nu folosesc fraze standardizate deci sunt foarte destept dar cand spune Plesu ceva , e clar ca situatia este viceversa deci as putea fi cel mai mare prost pentru ca daca nu respecti regulile prostiei ajungi un idiot penibil.
Societatea civila in romanie este doar o titulatura pe care si-o insusesc diverse personalitati sau organizatii non-guvernamentale. Din pacate se opresc doar la insusirea titulaturi fara a isi insusi si ceea ce deriva si semnifica aceasta. Mojoritatea intelectualitatii romanesti prefera sa nu paraseasca turnul de fildes, care fie vorba intre noi, este doar o impresie, o facatura a proprie imaginatii. Intelectualitatea romanesca inca se teme de o posibila confruntare, cu "autoritatile" cu "societatea", ce ar rezulta in urma coboraraii lor din acel turn de fildes. La 25 de ani, dupa cadearea comunismului, teama si frica de represaliile ce pot surveni in urma expunerii ideilor in public si luarii de atitudine in probleme spinoase ale societatii, in care traim, continua sa circule prin vinele intelectualitatii romanesti.
și ca să exemplific:
http://www.erepublik.com/ro/article/marea1-2566153/1/20
Cred ca s-a uitat muuult in oglinda inainte sa scrie asta. Plesu? un jeg cu diploma....
prosti, da' multi (:
[removed]
Prostia (IQ-ul mic) este,inainte de toate, un handicap. Asa cum nu trebuie sa razi de un miop, nu trebuie sa te amuze nici unele glumite rasuflate despre prostie. Greselile unor oameni cu IQ mediu sau mare, catalogate drept prostie, ascund cu totul altceva: lipsa de cultura, ifose, graba, superficialitate, incompetenta.
In schimb, neamprostia este una din trasaturile lipsei de caracter: in care Plesu exceleaza !
Prostia nu are treaba cu IQ-ul. Confunzi prostia cu idiotenia si inapoierea mintala.
https://www.youtube.com/watch?v=HV81fg8L_Ow
Prostamol de la ce vine si ce legatura are cu prost...ia ? 🙂
de la prostata care nici ea nu e prea inteligenta😁
😁
Prostii.... 😁
good point 🙂
"Prostia este o suferinţă nedureroasă a inteligenţei."