Măşti...[cre' că partea nr întîi]

Day 1,444, 04:33 • Published in Republic of Moldova Republic of Moldova • by Alcide

Domnul Blaga spunea odată cam aşa: “Masca pe care unii oameni şi-o pun poate fi mai esenţială şi mai adecvată fiinţei decît faţa pe care o au.” Dreptate avea stimatul domn.

Despre mască, aş putea spune că este una dintre cele mai bune invenţii de care ne folosim zilnic. Masca se pare că a căpătat un rol complex în viaţa noastră cotidiană...de la apărare la atac, de la eschivare la manipulare. De ce folosim măşti? Păi, în primul rînd, pentru că nu sîntem perfecţi ; dar cel mai important rol este acela de a ascunde ceea ce sîntem cu adevarat!

De cind umblu prin joaca asta, am observat o mulţime de măşti, unele mai frumoase, altele mai urîte şi unele de-a dreptul hidoase!Ei bine, astea din urmă fiind cele mai periculoase, musai să facem vorbire despre ele, poate om şti să ne ferim de ele v’odată:

Masca tip Pinocchio

- povestea ălor de poartă masca asta se aseamăna mult cu povestea lui Pinocchio. Nu pentru că ar fi mincinoşi (deşi şi asta-i o caracteristică ce li se potriveşte…). Se aseamănă cu personajul lui Collodi pentru că sînt creaţii din lemn. Ştim despre Pinocchio că a fost un copil din lemn, că a venit zîna albastra şi i-a dat viaţă, că a inventat rumeguşul 😃…Însă n-avea conştiinţă ! Exact ca şi purtătorii acestei măşti ! Conştiinţa personajului nostru e greieraşul. A lor e clona, goldul, flegma...

Masca tip Făt-Frumos:

- frumuşel şi efeminat, de obicei, e unu’ căruia nu i-a plăcut cartea. În basme, totdeauna caută să salveze fata împăratului şi să se căsătorească cu ea. Aici, urmăreşte doar împărăţia, motiv pentru care se aliază şi cu dracu’, intră-n cîrdăţie cu tot felu’ de ciudaţi. Ba mai mult, pentru a da lovitura, e în stare să-i declare dragoste veşnica fătucii, chiar dacă asta-i urîtă cu spume!

Masca tip Ciacnoris:

- hotărît, energic şi forţos. Umblă neras, are palmele tăbăcite de muncă. Carierist pînă-n măduva oaselor, şi-a construit tot ceea ce are prin forţe proprii. Atîta doar că metodele sînt , de cele mai multe ori, barbare, iar în urma sa rămîn munţi de cadavre. Vrea să salveze lumea , de aia pare un tip cinstit, chiar simpatic, uneori. În general, joacă regulamentar, da’ cam pică de fraier, ceea ce-l face să-şi întemeieze un set de reguli proprii, după principiul ” aşa vrea muşchii mei”!

Masca tip Dumnezeu ( ăsta-i un paragraf pe care cei mai bisericoşi ar face bine să nu-l citească)

- ştim(?) că Dumnezeu e atotputernic şi atoateştiutor; mai ştim că-i iubeşte nespus de mult pe oameni, da’ asta nu l-a împiedicat să inventeze niscai ciume, side şi multe alte chestii minunate de care să profităm noi, ăia iubiţi de El... Pe purtătorii unor asemenea măşti îi recunoşti repede...nu se iegzistă domeniu eRepulikan la care să nu fie aşi, dau cu pomeni în stînga şi-n dreapta dar nu pen’că ne iubesc... ci pen’că-s în culmea fericirii cînd văd un ‘telijent umblînd în 4 labe ca să-i pupe mîna, pe altu’ ploconindu-i-se şi nu în cele din urmă, o gaşcă mare care-ţi spune că vei arde în iad pentru că ai ales partidul greşit.

Există multe, multe măşti în eLumea asta...nu-i loc într-un singur articol să scriu despre toate. Da’i musai să o amintesc pe aia care-mi place ăl mai mult:
Masca tip ”Mitică”:

- mulţi consideră că a fi “mitic” e un lucru rău. De ce ? Nu ştiu, poate totul pleacă de la lecturarea şchioapă a lui Caragiale. Căci, iată : ” Mitică este bucureşteanul par excellence. Şi fiindcă Bucureştii sînt un mic Paris, şi Mitică, se-nţelege, este un mic parizian. El nu e nici tînăr, nici bătrîn, nici frumos, nici urît, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toate; dar ceea ce-l distinge, ceea ce-l face să aibă un caracter marcant este spiritul lui original şi inventiv. Mitică este omul care pentru fiecare ocaziune a vieţii găseşte un cuvînt de spirit la moment, şi pentru asta simpaticul parizian al orientului este foarte cautat şi plăcut în societate. Mitică are o magazie, un arsenal, o comoară de vorbe, de întrebări, de răspunsuri, cari fac deliciile celor ce au fericirea să-l cunoască...”
Ăsta-i textul lu’ conu’ Iancu şi nu cred că mai e loc de vreun adaos, doar o remarcă: tare-aş vrea să se umple eLumea asta de Mitici!

‘Ai sa ne-auzim demascatori!