Manifest
Lady Indra
Stimați concetățeni!
Astăzi mă prezint în fața dumneavoastră în calitate de candidat(ă) la funcția de Președinte al Republicii eMoldova.
Chiar dacă este doar un joc, este o poziție onorantă și plină de responsabilități.
În situația economică și politică în care trăim, în apropierea unui (eventual) război pe care sora noastră mai mare eRomânia îl poate declanșa (sau nu) oricând, în care alianțe se fac sau se desfac, în care prietenii devin dușmani iar dușmanii nu au bunul simț să devină prieteni, ce avem noi de făcut?
E simplu: obiectivul nostru principal este să ne păstrăm identitatea, țara, necazurile și neamul. Asta ne face ceea ce suntem!
Pentru asta avem nevoie imperioasă de UNITATE. Cel puțin la nivel declarativ, în ultimele zile se pare că o avem, chiar dacă unele din acțiunile con-naționalilor noștri par să o contrazică.
Aici e cazul să vă reamintesc cea mai simplă definiție a democrației: democrație e atunci când fiecare face ce vrea, atâta timp cât nu deranjează pe cei din jur.
Din nefericire unii din colegii noștri nu au înțeles sau nu au dorit să înțeleagă încă partea a doua a definiției. Ei sunt cei cu care voi (vom) avea cel mai mult de furcă.
Este foarte important ca toți să tragem la ”căruță” în aceeași direcție. Atunci lucrurile se mișcă, se ”întâmplă” și avem toți câte ceva de câștigat.
Nu pot să vă promit că voi aduce 100, 200 sau 1000 de cetățeni noi în joc.
Nu vă promit că voi mai adăuga 2,3 sau 10 regiuni noi.
Nu pot să vă promit că economia va ”zbura” spre cer cu o creștere de 50%...
Dar pot să vă promit că voi încerca totul pentru a realiza aceste deziderate.
Toate cele bune!
Lady Indra
Comments
Şi de ce am fost obligaţi să aşteptăm (prea mult) lansarea ziarului? 🙂
Mult succes!
ardei9
pentru că lucrurile bune au nevoie de timp... 😃
al doilea subscriber! 😨
succes.
Sper sa scriu numai de bine de tine 😉
Daca nu, scriu de rau !
LA MULTI ANI
Bafta 😛 sper sa catigi alegerile astea!
Strong the force with you, I feel.
🙂 fain.
Fingers crossed, m'Lady.
Votat!
succes🙂
bafta
votat 🙂
multă baftă, ai susținerea mea!
astea nu se leagă:
democrație e atunci când fiecare face ce vrea, atâta timp cât nu deranjează pe cei din jur ... ei sunt cei cu care voi (vom) avea cel mai mult de furcă.
defapt la fel e şi în realitate, de exemplu Omerica şi democraţia ei împărţită de tancuri 😃
succes!
pentru Identitate - Respect 🙂
succes!