Partidul Liberal "fata in fata cu reactiunea"...
Vircati
🙂), valabila intr-un fel sau altul chiar si in aceasta lume si viata virtuale reprezentate de eRepublik.
Putem aborda aceasta comuniune a existentei mai intai la un nivel general, asa incat am putea vorbi de toti cei care au jucat, joaca sau vor juca eRepublik de-a lungul propriei e-vieti (desigur, ratiunea acestei existente este distribuita pe un spectru foarte larg, de la simpla deconectare pasagera de lumea reala si mergand pana la nevoia de compensare a lumii reale). Exista o traire a apartenentei la aceasta comunitate, mai putin sau mai mult dezvoltata la fiecare dintre cei care au optat pentru nasterea in aceasta lume. S-ar putea spune chiar ca disparitia acestei trairi determina, cel putin la un anumit nivel, moartea virtuala, asumata ea constient sau doar ca efect al trecerii spre altceva.
Trairea apartenentei la o comunitate devine ceva mai intensa, mai concreta, in momentul in care urcam la un alt nivel, acela al unei comunitati nationale (in alte variante, de limba), ramanand pe structura propusa de eRepublik. Si aici intensitatea trairii, determinata mai mult sau mai putin de chiar ratiunea nasterii virtuale, este distribuita destul de larg, de la o vaguitate vecina cu indiferenta si pana la un exces care reduce orice altceva (nationalismele).
In anumite conditii, cu motivatii diverse, se poate ajunge la acest nivel si la opozitie, respectiv in pofida apartenentei formale la acea comunitate, se actioneaza impotriva sa (aceasta problema se pune mai ales in cadrul luptelor, fie ca cei care o fac, o fac din neatentie, urmaresc alte scopuri sau incearca sa provoace/protesteze fata de anumite elemente ale comunitatii de care tine formal). Iar daca virulenta criticii renuntarii la comunitatea nationala este slaba in situatia doar de retragere din aceasta (o gasim totusi, cel mai adesea, sub forma reprosului detinerii unei alte cetatenii), ea dobandeste valente de vehementa (mai ales la cei care se confunda
🙂cu sentimentul patriotic, poporul sau altele de acest gen) atunci cand actiunile (lupta) devin sistematice si ostentative.
Mergem mai departe si ajungem, bineinteles, la partide politice si unitati militare. Distribuite pe doua dintre modulele eRepublik, trairea apartenentei la o intensitate mai mare sau mai mica este determinata atat de factori proprii, personali, cat si de factori sa zicem obiectivi, care tin cu precadere de functionarea jocului (putin determinanti in cazul modulului politic, in cadrul caruia implicarea tine de optiune personala preponderent, sunt mai constrangatori in cazul modulului militar).
Desigur, intr-o logica s-ar putea aprecia normala, a opta pentru un anumit grup si a prelua elementele de identificare proprii (a afisa, spre exemplu, avatarul grupului), va avea consecinte asupra modului de perceptie al jucatorului. Se excede insa cadrul normalitatii atunci cand jucatorul este considerat doar prin prisma perceptiei grupului, dupa cum se excede acest cadru atunci cand grupul este evaluat si perceput doar prin prisma unuia sau cel mult catorva dintre membrii sai.
Foarte folositoare (sau cel putin apreciate de cei care le utilizeaza), aceste excese se transforma, mai ales in cadrul modului politic, in instrumente de promovare (propaganda neagra). Precum in lumea reala, utilizarea lor are efect asupra anumitor categorii de populatie (conditionarea este cu precadere culturala, respectiv nivelul cultural, cu tot ceea ce decurge de aici), scopul acestei utilizari nefiind insa limitat doar la a crea o anumita imagine proprie prin atacurile asupra altor imagini, la a castiga noi aderenti, ci si acela de a determina anumite actiuni si anumite prefaceri in interiorul grupurilor care ii constituie obiectul.
Si ajungem astfel si la Partidul Liberal...
Ati putut citi in ultimele zile diferite articole (dupa cum tot se pot citi de aproximativ opt luni de cand PL a devenit tinta predilecta a propagandei desfasurate, constant sau nu, de la caz la caz, de celelalte grupari active in politica eRomaniei - integrate sau nu in partide politice) sau comentarii la articole (articole si comentarii lovite de o mare doza de incoerenta logica) in care, utilizandu-se nenumarate cutii de vopsea in culori mai mult sau mai putin stridente, Partidul Liberal a fost utilizat drept tinta in care trebuie sa se traga cu tot armamentul din dotare.
Nimic nou, dupa cum am precizat deja, poate doar o anumita insistenta a intrebarilor care privesc anumite decizii ale PL (cea mai recenta fiind mult discutata lista pentru Congress), transferate, explicit sau implicit, asupra mea, in aceasta luna asumand functia de presedinte al PL. Lasand de o parte toate acuzatiile aduse, marcate de o lipsa accentuata de logica, capacitate accentuata de a urmari un fir al lucrurilor sau obsesii conspirationale,
Ce se intampla in Partidul Liberal?
Multe, determinate (cu toate variatiile si influentele de rigoare) de cateva principii precum:
1. Libertatea individuala - membrii Partidului Liberal au libertatea de a se exprima liber in interiorul si in afara acestuia fara sa se teama de repercusiuni. Membrii Partidului Liberal se pot pronunta chiar si impotriva deciziilor luate prin vot in interiorul partidului, dar nerespectarea acestora ii va indeparta in mod firesc de grup.
2. Egalitate si sanse egale - membrilor Partidului Liberal li se aplica in mod egal prevederile regulamentelor interne. Toti membrii Partidului Liberal au dreptul sa se implice in ceea ce este si face acesta, gradul de implicare fiind determinant in raport cu recunoasterea/promovarea reprezentarii acestuia.
3. Pluralism - Partidul Liberal respecta dreptul la opinie al fiecarui membru considerand pluralismul ideilor ca fiind o resursa pentru nevoia de supravietuire si evolutie a partidului in viitor.
4. Competitie - Partidul Liberal promoveaza competitia (onesta) interna ca instrument de promovare a calitatii in afara partidului.
5. Limitarea autoritatii de la varful partidului - Partidul Liberal lupta pentru reducerea puterii presedintelui de partid, activitatea acestuia fiind reglementata prin mecanisme organizatorice si regulamente interne.
Daca citim aceste cateva principii, corelam cu cele scrise mai sus, incep sa se inteleaga ratiunile deciziilor PL.
Dar totusi sa si traduc toate acestea...
La modul personal mai intai, as spune ca nu ma intereseaza (reluand treptele de mai us) ce doresc toti jucatorii din eRepublik, nu ma intereseaza ce doreste fiecare dintre acesti jucatori, nu ma intereseaza ce doreste The Matza Party (ca se confunda sau nu cu poporul dupa cum incerca sa “reclame” un recent articol), imi sunt indiferente nationalismele de orice gen, ma amuza reclamatiile conspirationale si asa mai departe...
Pe de alta parte, din perspectiva de presedinte al Partidului Liberal, pot spune ca Partidul Liberal isi adopta deciziile prin mecanisme interne si nu au relevanta in acest context dorintele partidelor, membrilor acestor partide sau altor cetateni, indiferent cum sunt manifestate aceste dorinte, atat vreme cat scopul este unul strict propangadistic sau animat doar de esecul anumitor vise mai mult sau mai putin umede...
Asa incat, toti cei purtati de valul propagandei, aveti un efect, anume acest articol... Si asta va fi singurul efect
😃!
In rest, sa auzim numai de bine!
Vircati
Comments
mult de citit
duminica nu ajuti la pregatirea mesei de pranz?
o7
Hotii au principii 😁 Ai zis ca nu te intereseaza, asa ca sa nu comentezi !!!!
direct la comentarii
Nu obionebenkenobi - ai deja raspunsul in articol.
V
o7!
nu m-am obosit sa citesc fiindca deja stiam propaganda pe care o faci.
@TheYakuzini: Daca nu ai citit, cum stii ca e vorba despre propaganda ? Si daca nu ai citit, de ce comentezi ?
mda... ideea e bine conturata in comentariul de mai sus.
Pentru templieri si mare parte din matzuri este enorm de mult text. Mult peste capacitatea lor de procesare.
Cred ca si de la legionari sint maxim 6 care-l vor citi. Mai ales ca n-are poza cu Zieliński.
La TheYakuzini este o categorie dintre cele lasate de o parte (totul devenea prea lung) - crede ca ai zaharel, cere zaharel si cand ii explici ca nu ajunge sa ceara ca sa obtina (considerand ca ai) merge sa incerce prin alte parti : )
zi-mi si mie unde am dat dovada de "comentarii lovite de o mare doza de incoerenta logica" cand am zis ca un jucator ca lego-kun nu are ce cauta pe lista,unele cu un limbar maj colorat?sau pt membri pl nu conteaza ce face el?sa inteleg ca datorita clonelor lui a fost pus?ati luat +500 de voturi si voi erati putin peste 300....continuati in ritmul asta si iesiti din top5...deja v-au plecat +20 in nici 5 zile de la alegeri
estroe - ca sa nu dau alte exemple, iti poti lua si reciti propriul comentariu. In rest, ce sa zicem, poti reveni la articol...
Nu PL-ul a fost tinta ci doar o parte din oamenii promovati de PL, stii tu care parte...
Poate ar trebui sa aplecati mai mult urecehea la ce spune Adiemus, ca doar de aia l-ati chemat inapoi. Sau nu?
Eu vad lucrurile foarte foarte simple: Un om care e disperat(curand, poate sa se opreasca) sa isi apere rahaaaaaaaaanul, se simte vinovat si nu doar el. Principiile sunt ok, dar unde intra moralitatea de care nu dati dovata, bunul simt, de care nu dati dovada? In principiu, ideile oricarui partid sunt cam la fel, insa cum actioneaza este diferit, iar adevarul e ca PL nu e diferit fata de celelalte partide, PL actioneaza cu aceleasi instrumente josnice, lipsite de bun simt si moralitate.
Vircati, dupa logica ta si a peleilor, poti sa faci orice, sa iti bati joc de comunitate, sa razi de ceilalti fraieri care se chinuie pentru ero, iar tu sa nu fi tras la raspundere? De dragul "libertatii"(de care nu dati dovada btw,iar principiile liberale nu sunt cunoscute in proportie de 95% din membri vostri) voi sunteti un fel de semizei care pot face orice, fara sa fiti trasi la rost? Da cine sunteti voi pana la urma?
obionebenkenobi Day 1,776, 05:40
2h 58m ago
Hotii au principii ) Ai zis ca nu te intereseaza, asa ca sa nu comentezi !!!!
Truth has been exposed.
doar atat?in cel mai rau caz e incoerent,recunosc ca e tras de par,dar logic e cat de cat.dar ce pretentii sa am de la cei din gashka lu'lego kun.dar deh....trebuie sa ai cat mai mult din ciolan.iar pt pl e sa-l aibe pe lego kun in zona in preajma alegerilor.prietenii stiu de ce
Ideea e ca se baga o marioneta precum Impresio in fata, iar dupa se impart bani furati prin PL... deaceia are Lego-kun atata sustinere.
Pana acum aveau scuze, nu am ce ii face. Acum cu listele unde poti alege ca PP cine ajunge pe lista, incepi cu aberatii ca vai domne noi spuneti numai prostii. Noi cei din PL stii TOT.
Daca multi dintre voi sustineti ca e corect ce a facut Impresio ce dracu sa mai zic ?!
sa aveti parte de "banii" furati si in viata de zi cu zi....
sa va mai intrebati de ce scadeti ca numar, dar mai ales ca si crediblitate😃
"...
4. Competitie - Partidul Liberal promoveaza competitia (onesta) interna ca instrument de promovare a calitatii in afara partidului.
..."
Foarte bine spus.. onestitate interna, nu si externa. Cu alte cuvinte, daca ai dat teapa eRomaniei, fii onest si imparte cu colegii de partid.. in felul acesta vei fi promovat. : P
si incca ceva.. punem pariu ca in maxim 3-4 luni va candida si Hitman (saunoul lui cont) pe listele PL ?!?
🙂
Cateva raspunsuri, desi incerc un oarecare sentiment de inutilitate a lor avand in vedere continutul comentariilor...
Le identificati voi care cui raspunde:
1. Lego-kun si cautatul prin lista - faptul ca zici ceva sau altceva, este o simpla afirmatie, nu un argument. Saritura la importanta actiunilor sale pentru membrii PL presupune ceva actiuni si avand in vedere modul in care avem retorica interogatie, desigur sunt presupuse actiuni cu o coloratura negativa.
Nu o fi el usa de biserica, dar faptul ca un anumit numar de indivizi repeta un anumit lucru, iar nu este un argument.
2. Numarul de membri PL si numarul de voturi - desigur, pentru a corela lucrurile, se impletesc cu reiterarea acuzatiei de clone manuite de Lego-kun (personaj important mai deveni el ca totul se invarte in jurul sau ca dupa soare).
Ce relevanta ar avea, cand vrei sa induci o anumita idee, faptul ca PL a obtinut constant un numar mai mare (uneori chiar mult mai mare) de voturi decat numarul de membri. Ce importanta are ca numarul membrilor cunoaste o fluctuatie sa zicem normala ( era vreo 288 in 15, s-a ajuns pe la 299 in 25, chiar un 302 dupa aceea, o scadere iar pe la 284, iar o crestere la 289 etc.)?
3. Spusul de prostii - depinde cum definim prostie... Posibil ca definitiile noastre sa nu concida. in ce ma priveste o leg de o anumita incapacitate de a iesi din fixatia opiniilor proprii, mai ales ca acestea nu prea au temeiuri.
4. HitmanRo nu a facut parte si nu face, o stiti prea bine, parte dintre liberali. Faptul ca intr-o anumita conjunctura a avut sustinere (apropo, a ajuns presedinte efectiv in urma votului de impeach care a fost dat lui eadrik de partidele care detineau majoritatea in acel moment - sa inteleg ca exista ceva mustrari de constiinta in acest sens?), iar el a inselat cat se poate de murdar aceasta sustinere este alta poveste. Nu va fie teama nu va candida din PL
5. Onestitatea - elementar, onestitatea nu poate genera altceva decat onestitate. Altfel, in logica voastra, adevarul genereaza fals. Cam ilogica povestea...
Concluzie:
De ce credeti ca sunteti aceiasi cei care sariti de fiecare data?
PS la Concluzie
http://www.erepublik.com/en/party/alianta-173/1
Inca o victima pe langa PL?
1. Nu neaparat PL e tinta "propagandei" adversarilor. Nu cred ca s-a luat cineva de Adiemus.
2. Tot ce ai scris e egal cu 0, avand in vedere ca l-ati propus pentru Congres pe cel care, dupa ce ca-si facuse o "imagine" luptand impotriva eRo, s-a grabit sa aprobe cetatenia romana celui care, cu o luna in urma, lasase Romania fara bani. printre toate "calitatile"/mandatele pe care i le-ai trecut in articolul de prezentare a candidatilor, lipsea cea mai importanta: aceea de sfetnic al lui hitman.
de fapt ce ai urmarit cu articolul asta?! in afara de praf in ochii jucatorilor noi... altfel, sper ca nu ai impresia ca cineva va inghiti basmele alea...
Nu a fost atacat PL, a fost atacat cel care a facut rau Romaniei.Sa spui ca resoecti libertatea si competitia e pur si simplu ipocrizie.Ati facut un compromis pntru cineva care aduce voturi si membri in zilele dinaintea alegerilor.E simplu, nu trebuie sa batei toba.In PL sunt si oameni nepatati, dar va dedati la compromisuri
Nu contest ca aceste compromisuri se fac la toate partidele top5 , dar sa nu fim ipocriti.
PS😒cuze pentru greselile de tastare
Suntem aceiasi pt ca unora dintre noi chiar ne pasa si ne batem capul..desi e inutil.
"Spusul de prostii .............mai ales ca acestea nu prea au temeiuri"
Sa le luam pe ran😛1.cand a iesit eadrik si pana sa vina hitman lego kun tot vocifera cum ca eadrik nu e bun..la fiecare articol in care era mentionat eadrik erau multe comentarii de la lego kun..nu de bine evident 2.da contra romaniei.cel mai mare damage dat de el e contra romaniei 3.ii da cs lu'hitman. 4.vreo 2 banuri la activ
continuare
la activ pentru clone..dar cum e bff cu multi admini prin SP nu are de ce sa-si bata capul.parca e regula cu banatul permanent cel ce e prins cu clone...dar la unii nu se aplica regula asta.deh,produs romanesc reguli romanesti.
explica-mi te rog cum astea sunt prostii?sau te legi de faptul ca am fost incoerent cum a fost la primul coment,nu neg asta, lasand la o parte esentialul..dar deh..cand suntem incoltiti ne legam de gramatica si de alte lucruri de genul asta.sau ignori.
Care e diferenta intre libertarianism si liberalism?(daca se poate fara goagal). Nu vreau sa supar pe unii oameni, dar primul partid care a adus clonele in ero a fost PL, atuni, mai demult, cand era competitia acerba cu UGD. Nu pot sa cred, sa inteleg, sa vad cum puteti fi atat de ipocriti. Atata ipocrizie, n-am vazut la nimeni, practic, mesajul vostru suna asa: Ne doare in basca, avem clonele lui lego, daca nu merge, facem PTO-uri, improscam cu noroi, tragem cu dintii de ciolan ca un liberal...
autentic
Sa ii reamintim lui Vircati, Poate a uitat, e faptul ca Lego-Kun a fost avertizat 1 data(cel putin 1 data) pentru clone, si a fost si banat temporar pentru clone. Deci, pentru PL, clonele reprezinta un lucru normal, moral, corect.
Vircati, spui ca va criticam aceeasi oameni, ca sunt aceeasi oameni care sunt impotriva PL, dar adevarul e ca inafara de voi, cei de la PL, nu va sustine nimeni. De fapt, cred sincer ca nici membri PL nu va sustin si sunteti sustinuti doar de clonele lui Lego!
@Dorin OZ am citit tot 🙂 chiar si comentariile .. foarte informative... comentariile bineinteles ... . Despre articol. Multe litere dar nici o fraza sa raspunda la acuzatii
@Vircatii sunt de acord cu principiile .dar ramane sa raspunzi . DE CE L-AI PROMOVAT pe LEGO in locul altor oameni mai decenti ?
Cum explici cele constant +/-200 de voturi la alegeri ?
De ce acesti oameni nu intra in PL sau macar sa iti voteze articolele ?
De unde poate strange un partid de 300 de membri 500 de voturi?
@PL Eu vreau doar sa va deschid ochi la ce se intampla in Partid ca la alegerile urmatoare de Party President sa alegeti pe cineva decent .. si onest care va face alegerile pe criterii profesionale si activitate pentru partid.
@Vircati .. eu am fost in EUGD si stiu cum a reusit PL sa creasca si cati de acolo au fost banati pentru clonare. Adiemus a reusit sa reformeze partidul si sa il civilizeze.
@all Eu nu am nimic cu oamenii onesti ci cu cei care delapideaza, insala si se dau victime
Lego-kunDay 1,721, 05:27 Luna asta tankez impotriva eRO pentru cat am furat din BNR, pentru nesimtitul de Vircati si pentru "Lasa Mermaid, mai furam 10 gold si o sa te simti mai bine"
"@PL Eu vreau doar sa va deschid ochi la ce se intampla in Partid ca la alegerile urmatoare de Party President sa alegeti pe cineva decent .. si onest care va face alegerile pe criterii profesionale si activitate pentru partid."
Si uite asa luna viitoare ne trezim cu un nou "mib boby" sau "The Viibess" in partid. Vin si clonele voastre sa il voteze la fel ca pe cei mentionati mai sus sau exact cum s-a intamplat pe 15 in eRBP ?
"@Vircati .. eu am fost in EUGD si stiu cum a reusit PL sa creasca si cati de acolo au fost banati pentru clonare. Adiemus a reusit sa reformeze partidul si sa il civilizeze."
Si toata lumea stie de clonele eUGDiste. Dixit
"@all Eu nu am nimic cu oamenii onesti ci cu cei care delapideaza, insala si se dau victime"
Asa ca tine ? Stie toata lumea ca e altcineva in spatele contului, nu e adevaratul Ashbird.
@runge .. da te rog printscreen. sa se convinga si Vircati ce sarpe isi creste la SAN
@LEGO-KUN ... chiar te rog sa demonstrezi cine sta in spatele contului Ashbird. daca sunt eudinozaurul, sau altcineva.
LEgo ..esti doar tare in gura .. .toate dovezile noastre sunt irefutabile .. nu ai cum sa te scotii .. mai bine accepta ca ai fost prins si da-ti demisia din PL si Congres .. si dute in alta tara ..
Ah ia-ti si fermele de clone cu tine .
eUGD nu a folosit niciodata clone ...a fost un partid mamut. care nu avea nevoie de inteligenta artificiala.
http://www.erepublik.com/en/article/rahatul--2096805/1/20
Crezi ca nu stie? : )
Incep sa cred ca nu mai e contul lui(despre Vircati vorbesc) sau au avut grija "bajetii" sa le joace jocul.
Vircati, de ce scrii 10.000 de cuvinte pentru a spune ca nu te intereseaza personal ce isi doresc jucatorii din eRepublik si ca, intern, PL-ul face ce vrea?
Nu erau de ajuns frazele de final?
"Vorba multa, saracia omului!"
Si daca citesti de 10 ori articolul, NU "incep sa se inteleaga ratiunile deciziilor PL" deoarece NU alea sunt motivele pentru care Lego-kun apare pe lista : ).
Sper ca Adiemus sa faca curatenie in PL, din nou.