Noi si ei. Dar care Noi, si care Ei, in eUGD.
Marius Ovidius
Acuma nu mai facem interviuri ca spun si fac ei destul cit sa pricepem. Nu?
Sa dam Cezarului ce e al Cezarului.
Si in bani (desi nu stiu nici acum fetele cui sunt pe monedele din eRomania, si nici pe bancnote) si in drepturi.
Primul, cu voia dumneavostra, ar fi GabrielP, care de multa vreme (aproape de cind a intrat in eUGD) lupta pentru o mai larga reprezentare a acestuia, din interior, atentionind ca numai prin dezbatere de ideei, in cadrul partidului, poate acesta sa progreseze si sa trasnceada caracterul corupt al lui the_mihai si Alex Craciun (sper ca am inteles bine opinia sa).
O alta critica majora a lui, la adresa partidului e ca nu promoveaza oameni de valoare ci persoane controlabile, care sa serveasca interesele celor doi sus mentionati.
Ieri, lovitura de teatru, Ochi Reci a devenit membru eUGD, dupa o indelunga lupta cu acestia si o serie de articole in care isi explica pozitia si nemultumirile.
Intentia, sper ca inteleg bine, era aceea de a rupe voturi si din interior si de a miza pe celebrul divide et impera.
Astazi am remarcat si cea mai celebra actiune de ajutorare a eUGD. Anume cea a lui dsalageanu, una din cele mai simpatizate persoane din eRomania. Care nu candideaza.
Evident, anterior deja erau create premisele pentru toate acestea in cadrul eUGD prin anuntarea celor doua candidaturi, respectiv a lui malika.ela si a lui ovidiu303, care oricum erau menite la a diviza votantii in doua tabere.
Candidatul cu sanse interne, de traditie al eUGD ar fi trebuit sa fie ovidiu303, care are o mare vechime in partid si care chiar a facut multe pt eUGD.
Starul insa pare sa fie new entry, malika.ela, care a format un grup de suporteri proprii in partid.
Ca sa facem si aceasta zi de alegeri placuta si distractiva, va propun sa exprimati opinii personale privitor la invingatorul pentru presidintia eUGD, considerind urmatoarele:
1.GabrielP - ar reprezenta persoana riguroasa ce exprima valori morale pentru care se lupta (nu facem vorbire despre temeinicia ipotezelor sale ci doar despre demersul sau).
2.OchiReci - este persoana mistica, care atrage magnetic votantii, prin mesaje inflacaratoare si mobilizatoare (nu in ultimul rind si prin gift-uri)
3.ovidiu303 - omul care a facut cel mai mult pt eUGD si chiar pt eRomania (Cruce Rosie de ex) dar care este suficient de acid ca sa se ia la harta cu cite unul prin comenturi.
4.malika.ela - sustinatoare a drepturilor femeilor in eR, star din noua generatie a eR, publicista si om de afaceri.
Intrebarea ar fi, care dintre aceste calitati, sau defecte aferente, credeti ca va avea cistig de cauza astazi?
Cu tot respectul pentru celelalte partide, cred ca lupta din eUGD este de departe cea mai interesanta.
Asteptind raspunsurile voastre,
Marius Ovidius
Indymedia
Comments
eu merg pe ovidiu303, pt ca sper ca munca serioasa sa aibe cistig de cauza
banateanul?
Desi nu fac parte din niciun partid si nici nu intentionez asta in viitorul apropiat si mediu, si eu merg pe ovidiu303. Si sper ca membrii eUGD sa il voteze pe el. Chiar le recomand asta.
Din cate stiu eu, dsalageanu nu candideaza, doar a intrat in acel partid si atat.
Mai fac un pariu ca OchiReci va iesi din partid imediat dupa ce va pierde alegerile, motivand proabil ca nu vrea sa se manjeasca cu imaginea unui partid netransparent si care nu face articole kilometrice si pline de non-sens. Pun 100 RON la bataie pentru asta. Cine tine pariul? 🙂
Evident, Malika Ela!
"Acuma nu mai facem interviuri ca spun si fac ei destul cit sa pricepem" - abia poti sa stai si tu linistit la alegerile astea... era prea multa munca pt aproape nimic daca faceai interviurile 😛
Am votat articolul. Nu am treaba cu politica, dar il apreciez pe Ovidiu pt Crucea Rosie si pt festivalul berii. Hic 😛
Ovidiu!!! Ovidiu!!! Ovidiu!!! Chit ca o mai comite si el prin scandaluri.
@han solo: desi as vrea sa tin pariul..mi-e teama ca ochi reci se va lua in brate cu gabrielP..o sa ramana amandoi in eUGD si vor plange ca nu le este recunoscuta valoarea de catre membri corupti si murdari din eUGD, dar ca sunt determinati sa ii "mantuiascs" cu forta.. te tine pariul asta?
Cat despre preferinte personale: ori ovidiu, ori malika.. din punctul meu de vedere, gabrielP n-are ce cauta in partid, daramite sa fie presedinte si sa se autopropuna la presedintia eRomaniaie (sau pe fra-su)..iar ochireci..asta chiar a fost o gluma buna, mi-a luminat seara de ieri 😁)
Pe cand capacitatea excluderii unui membru de partid, ca in realitate, bazata pe votul unui referendum intern? Simulator de realitate, sau simulacru? Vine orice strain in tara cu 20 de minute inainte de alegeri si se inscrie intr-un partid, si apoi isi aduce o cohorta de sustinatori, goonsi, ce draq or fi, si preia controlul? Numa` realitate nu o fi asta
O mica obiectie.
'Candidatul cu sanse interne, de traditie al eUGD ar fi trebuit sa fie ovidiu303, care are o mare vechime in partid si care chiar a facut multe pt eUGD.'
Scuze, dar daca ai fi urmarit atat alegerile la Congres cat si anterioarele alegeri la Presedintia eUGD de cand cu V1, ti-ai fi dat seama ca am stat mult mai bine decat ovidiu303 in clasamentul final. De altfel de cand cu V1 ovidiu nici nu a mai candidat la presedintia partidului.
Apoi, faza cu 'Starul insa pare sa fie new entry, malika.ela' pica din start. Nu sunt new entry!
Pana una alta am 53 de voturi avans fata de OchiReci care are 23, iar ovidiu303 13. Asta la o ora jumate de la deschiderea urnelor.
Apropo, vad ca-mi scrii cele doua nume despartite de un punct. Altii imi scriu al doilea nume cu 2 l, ella. Astea's aspecte minore, dar daca tot ne punem sa scriem despre altii, macar numele sa le scriem corect.
malike este pe spate....cel putin in poza 🙂
Hehe, pe spate va ajunge OchiReci dupa ziua de azi. 🙂
Eu stau inclinata pe spate in poza, dar am un aer degajat 😃
Mai aproape de realitate e sloganul Eu şi Ei. Sincer nu mă prea interesează pe cine pun la conducerea PDL-ului, scuze, UGD-ului, cât timp Băsescu, scuze, Alex, hotărăşte. Sunt dezamăgit de dsălăgeanu, dar e doar vina mea că m-am amăgit. Chiar cred în nevoia de schimbare a puterii în eRomânia, pentru că dacă şi competiţia politică dispare jocul devine plictisitor.
lmao. I lol'ed. 🙂)
@malika ela, e bine asa? 😃. Sunt convins ca toata lumea stia despre cine e vorba, pt ca esti o persoana f cunoscuta.
Altfel, ai pacatul asta suparator, sa pui vorbe in gura oamenilor. Daca am scris ce am scris am facut-o pt ca asa am vrut eu, am si dreptul asta in eR, sa scriu ce vreau eu, sau sa nu scriu, sau sa ma combat singur daca vreau. Asta e, am adus o bucatica de impresii personale in mesaj, ca asa am simtit eu ca e ok.
Imi mentin cuvintele, exact asa cum le-am scris si ma tem ca va trebui sa le accepti ca atare.
Si nu, nu GRESESC, chiar asta am vrut sa spun.
la conducerea UGD nu poate fi decat un Emil Boc al ER.nu cred ca va scapa din mana masinaria de vot...cine trebuie , doar trebuie schimbat ecetateanul din fata.puteam sa pun pariu de aseara cand am vazut candidatii cine va iesii la UGD .si cinestie cat de curand poate avem si prima femeie presedinte in ER.oricum sincere felicitari UGD-ului pentru ca este cel mai organizat partid in acest moment.
Ok, Marius Ovidius, accept ca ma privesti tu ca pe o new entry. 🙂
Ca lucrurile nu stau asa, nu mai conteaza, nu?! Ok si asta. Eu insa am simtit nevoia sa fac precizarea, ca doar am dreptul si eu la replica. Mai ales cand e vb. de imaginea mea in joc.
@Acadele, eu zic ca mai e ceva vreme pana vom avea un ePresedinte femeie, dar pana la urma surprizele sunt cele care ne anima 🙂
But of course, si chiar, eu cel putin, m-am obisnuit sa il exerciti.
Altfel, toate cele bune.
Malika ela e de fapt alex craciun cu fusta. Sau the_mihai cu fusta. Sau amandoi imbracati in femeie. Indiferent cum vreti. Malika e doar o imagine, eUGD va ramane condus de aceiasi oameni. De altfel, mobilizarea supusilor presedintelui denota ca s-au facut de mult cartile.
Imi pare rau de Ovidiu.
Ouf cum isi dau altii care habar n-au nici de joc nici de politica..cu presupusul. Pe principiul 'hai sa zic si eu acolo ceva, orice...sa se vada cat de activ sunt si ce pozitie ferma am'.
Ovidiu si-a facut-o cu mana lui oarecum, si ar trebui sa stie asta. Asta insa tine de politica interna a partidului, nu zic mai multe. 🙂
Imi pare si mie rau de el, de noi...dar ii va fi invatatura de mine.
@MEȘ și ce, mami, te crezi oracolul din delphi si ai impresia ca numai tu esti detinatoarea adevarului universal?
poate ma mai scutesti cateva zile... cu principiile tale
Ovidiu303 clar!! In primul rand daca votezi Malika, nu votezi un singur "om" ( a se citi candidat)...votezi si papusari iscuti in vorbe din spatele ei! Si mai ramane si ideea, ca daca o votezi pe "ei" ajungi sa votezi "lipsa de coloana vertebrala" si "curvasaraiul" politic ( a nu se interpreta ca jingnire, este un termne care defineste ultimele actiuni malike din ultimul timp). Malika, te intrebi de ce ai fost "slabita in atacuri in ultimul timp?? Ca, cineva, care chiar crede in ceea ce face, a spus STOP...a spus , hai sa avem unitate in Partid. Si noi l-am crezut, si inca il credem. Stiu Darling malika&Co ca noi pentru tine nu suntem decat niste "agramati" si care "nu le scrie frumos" ca matale. Dar hai, arata concret ce ai facut TU? Esti o papusa NULA si stearsa cu sfori care atarna dupa tine! Decat Malika, mai bine sinucidere poltica!!IMI ESTE SCARBA DE TINE!ca politician!!
Imi cer scuze daca am amagit pe cineva. Nu asta a fost intentia mea. Sincer, nu cred ca am facut o treaba extraordinara in fruntea RU (pe rezultate ba dimpotriva) si nu am nici cea mai vaga intentie sa ma orientez catre conducerea eUGD.
Pur si simplu nu vreau sa joc modulul politic pe functia de presedinte de partid 🙂 Oricum, e clar ca am luat-o pe o panta relativ periculoasa si sper ca de acum incolo sa nu mai amagesc sau dezamagesc oameni 😛
@dsalageanu, sa inteleg ca treci la doamne si domnishoare ? 😛
@Dsalageanu Nici nu cred ca se pune problema de ce ai intrat in eUGD. Chiar este de bun augur venirea ta! Atata iti cer: sa ne tratezi in functie de potential si de date concrete si sa NU abordezi politica "Da-i prostului puterea sa vezi ce face cu ea" sau "Imparateasa are haine noi...invizibile" . Te respectam in orice partid esti!!De ce?? Ca tu ai demonstrat acest lucru!Meriti respectul nostru!
"Astazi am remarcat si cea mai celebra actiune de ajutorare a eUGD. Anume cea a lui dsalageanu, una din cele mai simpatizate persoane din eRomania."
nu ajuta pe nimeni, se ajuta singur 😉
@redboll21, ajutorare era italic 🙂, ca asa s-a nimerit sa imi fie mai usor decit cu ghilimele
sunt MickeyD, nu redbooll, am uitat sa ma semnez 😃
Miscarea lui dsalageanu imi confirma ca "grupul de interese" organizat de Alex Craciun si the_mihai are radacini puternice si o mare putere de corupere.
coruptie & distrugere & manipulare
Scopul lor este PUTEREA si BANUL.
eRomania are nevoie de opozitie politica pentru a functiona democratia... eUGD are nevoie de partidele de opozitie... dar oameni "cartita" sunt infiltrati in partidele de opozitie pentru a le decapita si pentru a le anihila din interior.
GabrielP... a fost ora 20.
Pentru tine urmeaza Actualitatile, Povestea de Seara cu Tanti Ludmila, bulinele de nervi si tzup la nani, daaa?
Ca maine e o noua zi pentru tine in care sa arunci cu jegoshenii!
Btw... cam mare sustinerea ta in eUGD. 😃
Somn usor... si sa te visezi presedinte si in noaptea asta! 😃
luna viitoare ma bagi si pe mine in lista 😁) numai bine !