Canta cucu-n Bucovina
direct x
Nu stiu de ce, dar din ce in ce mai mult, cred ca in maxim 10-15 ani, va trebui sa pun mana pe arma sa-mi apar tara. N-am pus mana niciodata pe o arma de foc. Am facut ceva tir cu arme cu aer comprimat si eram relativ ok.
Am livret militar ca "scutit medical pe timp de pace si apt necombatant pe timp de razboi". Am livret militar insa. Nu ma imaginez nicio secunda omorand cu pusca oameni. Am avut un juramant fata de Dumnezeu sa fac bine la oameni. Juramantul lui Hipocrat.
Am senzatia, din ce in ce mai pregnanta, ca ceva foarte rau se va abate asupra noastra. Si atunci, va trebui, indiferent de cum m-au clasificat unii sau altii, sa pun mana pe o arma si sa-mi incalc juramintele.
Si o sa le incalc pentru fiica si pentru sotia mea, o sa le incalc pe toate pentru casa mea cu pamantul de sub bloc, pentru libertatea sau macar senzatia de libertate in care cred cu tarie, pentru viata pe care doresc sa o am, si pe care doresc sa o aveti si voi, pentru neajunsurile si neputiinta pe care o avem acum, pentru toate lipsurile si bunatatile pe care le avem acum.
Sunt unii care sunt si stau mai bine decat noi, si acolo ar trebui sa ajungem, dar, si e un mare dar, sunt de multe ori mai multi care si-ar dori sa aiba macar atat cat avem noi.
Sunt putine melodii care-mi fac pielea de gaina. Asta e una.
"daca piere straja voastra,
a pierit si tara noastra".
Aveti grija de tara.
dx
Comments
"Sa nu dea Dumnezeu cel sfant / sa vrem noi sange, nu pamant"
Ai si cu ce varsa tu sange.. nebun mai esti fratica 😁
e cu u "anagramatule"
Adevarul despre cuc ! http://www.erepublik.com/en/article/jurnal-de-front-partea-i-cucu-2549604/1/20
adevaratul soldat merge la razboi nu pentru ca-i uraste pe cei din fata sa , ci pentru ca iubeste ceea ce este in spatele sau!
si da am acelasi sentiment, ca nu voi muri de moarte buna, si ma rog la bunul Dumnezeu sa ne dea un capitan pe care sa-l urmam pana la capat
am 5 copii si mi-s dragi ca lumina ochilor, dar tot mai des ascult melodia lui Teodor Negara!
http://www.youtube.com/watch?v=Tfh8Vba3N2A
🙂 exact motto-ul meu din descriere
cum sa mori daca esti nemuritor? 🙂
haideti macar sa experimentam ceva, ca nu costa: hai sa ne construim constient o imagine pozitiva despre viitor. se spune ca orice manifestare, pozitiva sau negativa, atrage de partea sa energii de aceeasi calitate pana capata forta de manifestare in plan material.
cat despre "am sentimentul ca nu voi muri de moarte buna" v-ati intrebat vreodata ce se intampla cu eu-l nostru energetic in timpul cat dormim? ce sunt visele? cum de au unele dintre ele o aparenta de real mai puternica decat insasi realitatea? imi place sa cred ca universul este multidimensional, cu existente paralele si ca moartea este pauza ce o luam pana gasim solutia la problema cu care ne confruntam, dupa care revenim si punem la punct detaliile. am dat - poate nu intamplator - pe youtube, de comunicarile lui Kryon. ce sa va mai zic, imi place cum prezinta el lucrurile, incurajator, cu iubire, intr-un mod pozitivist si constructiv. si de-ar fi numai el, dar sunt si altii ca el, nu numai entitati ce comunica prin channeling. de Scarlat Demetrescu ati auzit? si am mai descoperit o fosta doctorita canadiana, Ghislaine Lanctôt, e minunata!... luati-va tema!
eu cred ca mi se trage de la miorita. sau de la baltagul lui Sadoveanu.
nu ai inteles ce a vrut Gala sa zica - nu te mai gindi tu ca o sa mori cu arma in mina ca asa o sa patesti.
Cu cit esti mai convins de asta cu atit mai mare sansa sa devina din posibilitate certitudine.
sunt foarte stabil , din punct de vedere psihic, daca la asta te referi , si tiu precis care e scopul vietii mele trecatoare!
nu ai inteles ce a vrut Gala sa zica - nu te mai gindi tu ca o sa mori cu arma in mina ca asa o sa patesti.
Cu cit esti mai convins de asta cu atit mai mare sansa sa devina din posibilitate certitudine.
Daca tu crezi vreun moment ca scopul vietii tale trecatoare este iei arma in mina sa omori alta viata trecatoare, atunci l-ai inteles gresit si pe ala 🙂
scopul meu e sa protejez ceea ce iubesc: COPII, SOTIA,PARINTII, CASA si PAMANTUL, STRADA, ORASUL, TARA, NEAMUL si CREDINTA mostenta din strabuni, nu sa ucid pe cineva
cati ani ai galadrael? am citit Scarlat Demetrescu acum vreo 20 de ani (banuiesc ca nici Edgar Cayce nu ti-e strain).
PS: relax, are cine sa aiba grija de eul nostru energetic, si personal si de grup 🙂
si nu doar Scarlat, Edgar si altii - ci intregi alte spiritualitati NECRESTINE in care traditia s-a pastrat corecta (minastiri/temple din Egipt, Tibet, Peru etc).
Toti stiu ca doar pacea - intii in propria minte si propriul corp, apoi in jurul nostru - este singura cale de urmat in viata.
Din pacate civilizatiile avansate tehnic si economic (si noi aici) - care conduc lumea - au fost dezinformate si in consecinta isi ignora potentialul. Au o minte prea tehnica, prea puternic utilata ca sa mai permita si altceva decit logica si rationament si ca sa mai "vada" si cu inima nu doar cu creierul.
Dar eu am sentimentul ca ne trezim si in loc sa murim cu arma in mina o sa incepem sa ne intelegem mai bine rostul si mai ales puterea care ne-a fost data - si o sa invatam si cum s-o folosim sa afirmam viata cu ea, nu s-o infirmam.
uite daca te pasioneaza subiectul eului energetic colectiv 😃 http://www.erepublik.com/en/article/in-gradina-maicii-domnului--2404368/1/20
am lasat si eu un comentariu la articolul propus de tine, sper sa iti placa.
drumuri drepte, in Lumina sa ne fie! 🙂
uff, esti o ea? 🙂 scuze pt intrebarea cu varsta atunci.
ia sa vezi ce tocmai am descoperit (primesc mereu confirmari ale intuitiilor mele) https://youtu.be/Fo2qbVX__Dk
o7. toata lumea se lupta pentru adevar. atata doar ca adevarul este o viziune subiectiva asupra unor lucruri sau situatii. mai multe persoane pot avea perceptii diferite despre adevarul absolut al unei aceleasi situatii. am avut arma in mana si am tras, la ordin, dupa dezertori, desigur nu este acelasi lucru cu a-ti apara pamantul de sub bloc. nu am omorat pe nimeni cand am tras, si ii multumesc si acum lui Dumnezeu pentru asta.
cred sincer ca RO a parcurs in ultimii 20 de ani o strada suficient de productiva pentru ca asa ceva sa nu se intample pe teritoriul sfant romanesc. dar daca s-ar intampla, da, as lua din nou arma in maini.
Si eu am acelasi sentiment...ca se va intampla ceva.
Cred cu tarie ca ar trebui sa fim pregatiti..usor usor ar trebui sa fim capabili sa mergem niste kilometri pe zi, sa devenim mai puternici,sa cunoastem niste locuri unde ne putem duce pe cei dragi repede in caz de necaz.
da sigur, sa invatam sa tragem cu pusca....si mai ce? daca se intampla ceva nu o sa fie ceva "conventional". nu te scapa mersul pe jos ci creierul puternic 🙂
sa le spui asta alora din Ucraina
https://youtu.be/vRmaizxYshs?list=RDvRmaizxYshs
Azi am plesnit doi tigani care s-au bagat in fata la coada la kaufland, si radeau la nevasta-mea si la ala mic al meu. Nu au sesizat ca mai e si tata(adica eu). Romanii aplauda dar niciunul nu intervine din pacate🙁
din pacate ai dreptate. romanii, cei mai multi dintre ei, sunt lasi. nu intervin de frica. asta e, ne meritam soarta.
nu de frica, de nepasare si de durere in P...
nepasare da, dar care dracu durere? fiecare pentru el. asta e deviza romanilor de acum. oriunde te uiti vezi doar fiecare pentru el. de ce sa aiba altul mai mult, de ce sa nu moara capra vecinului? de unde dracu durere???
de la o simpla senzatie ajungi la sotie si copil
lasa drobul de sare
munceste , fii optimist , construieste viitorul , lasa miorita ....mioritica
adica ...fii mai putin ...miorotic
mioritic*
Ideea ar fi ca ne lasam calcati in picioare cu buna stiinta. E pacat.
de e sa fie razboi adevarat suntem terminati indiferent de natie... jocul asta "de-a razboiul" ce se intampla cu acordul tacit al marilor puteri e doar un foc mocnit ce abia asteapta sa prinda o gura de oxigen si atunci... nu mai conteaza... nu ne trebuie cine stie ce cataclism, incetul cu incetul ne exterminam singuri
ai dreptate. luati exemplul fostei Iugoslavii. au fost terminati imediat si nu s-a bagat nimeni sa ii apere. nici chiar noi, fiind vecini si avand relatii bune de multi ani.
noi nu avem cu cine si nici cu ce sa ne aparam. si nu contam atat de mult incat sa se bage altii pentru noi. am intrat in nato, doar ca americanii sa stea in coasta rusiei.
Mda, pe acelasi principiu gasisem un site in care se arata de cate ori de-a lungul istoriei oamenii au crezut ca va veni sfarsitul lumii. Erau mii de date daca nu zeci de mii.
E in firea umana, cred, sa astepte sa i se intample lucruri marete. Insa asta nu li se intampla prea multora asa ca statistic vorbind sunt mici sanse sa fii printre norocosi.
Ce incerc sa spun e sa nu stai prea mult cu pusca pregatita ca n-are rost. 😁)
Nu stai cu pusca pregatita, incarci si descarci imediat.
E in firea umana, cred, sa astepte sa i se intample lucruri marete,, Pai o sa asteptam mult si bine daca nu luam atitudine. Eu musc din dusmani pentru familia si tara mea, si nu doar cu vorbe(nu voi muri nici eu de moarte buna) cum zicea cineva mai sus. O7
Care dusmani? Din ce vad eu in tara asta, la momentul actual romanii sunt cei mai mari dusmani ai romanilor.
situatia seamana izibitor cu cea dinainte de al doilea razboi mondial. Avem un nou hitler si cativa mai mici
nu seamana deloc. subiectul e vast si n-am timp acum sa explic, dar e foarte diferit. WW2 a fost o consecinta directa a WW1 si a ce a lasat in urma. dupa WW2 baietii au invatat lectia si nu au mai facut greselile din 1918-1919.
exista diferente, dar si multe asemanari. este tot o revansa, fata de pierderea razboiului rece si al URSS. si da, au invatat din unele greseli, din fericire le repeta pe cele mari
"din fericire"? 🙂
[removed]
https://youtu.be/PhJJlKp5k2s
Sper sa fie doar ganduri negre trecatoare...
Dar de va fi nevoie, da! Ne vom ridica!
Nu e cazul.
daca totul merge bine nu va fi cazul. straja nu moare si nu se preda. niciodata.