Știați că...?

Day 4,137, 23:08 Published in Republic of Moldova Cyprus by Domnul Bogdan

Găgăuzia (în găgăuză: Gagauz Yeri sau Gagauziya, cuvântul yeri înseamnă „pământ” sau „țară”; în rusă Гагаузия) este o regiune autonomă (din 1995) din sud-vestul Republicii Moldova, locuită preponderent de găgăuzi, un popor vorbitor al unei limbi turcice și apropiat cultural de turci, însă de confesiune creștină ortodoxă.

Oficial, autonomia este cunoscută sub numele: Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia[4] (abreaviată UTA Găgăuzia; în găgăuză Avtonom Territorial Bölümlüü Gagauziya, în rusă Автономное 

Originea exactă a găgăuzilor nu se cunoaște. Există mai multe ipoteze. De exemplu, că ar fi la origine turci selgiucizi stabiliți în Dobrogea, împreună cu pecenegii, uzii (tot de la numele Oğuz) și cumanii (kıpçak, kîpceak), poporul care l-a urmat în Anatolia pe sultanul Izzeddin Keykavus al II-lea (1236–1276). Mai exact, un clan de turci oguzi emigrat în Balcani în timpul conflictelor intertribale cu alți turci. Acest clan turc oguz s-a convertit la creștinismul ortodoxdupă ce s-a stabilit în Balcanii de Est (în Bulgaria), populația respectivă fiind denumită turci găgăuzi. Un grup mare de găgăuzi a părăsit mai târziu Bulgaria și s-a stabilit în sudul Basarabiei împreună cu un contingent de etnici bulgari.

Imperiul RusModificare

În 1812, Basarabia, care era jumătatea estica a Principatului Moldovei, a fost ocupată de Imperiul Rus și triburile de tătari nogai care locuiau în mai multe sate din Basarabia de Sud (sau Bugeac) au fost obligate să părăsească provincia.

Între 1812 și 1846, rușii au recolonizat cu găgăuzi aduși din estul Bulgariei (care a rămas sub Imperiul Otoman) într-o Basarabie ortodoxă, în principal în așezările părăsite de nogai. Găgăuzii s-au stabilit acolo în paralel cu bulgarii basarabeni în Avdarma, Comrat, Congaz, Tomai, Cișmichioi și alte sate locuite de nogai. Unii găgăuzi s-au stabilit în partea liberă a Principatului Moldovei, care nu intra sub controlul rusesc în 1812, dar aceștia s-au mutat în zona compactă care populează astăzi partea de sud a Basarabiei.

Cu excepția a cinci zile, când a fost de facto, independentă în iarna anului 1906, când o răscoală țărănească a proclamat "republica autonomă din Comrat", găgăuzii s-au aflat sub jurisdicția Rusiei (1812-1917), României (1918- 1940 și 1941 - 1944), a Uniunii Sovietice(1940 -1941 și 1944 - 1991) și a Republicii Moldova (1991 până în prezent).

Regatul României MariModificare

Între anii 1918-1940, aproape întreg poporul găgăuz era în cadrul statului România.Aceasta a fost o perioadă fastă pentru minoritatea găgăuză, pentru că atunci s-au ridicat numeroase personalități în viața politică, socială și culturală a României.

De altfel, găgăuzii erau recunoscuți ca fiind în acea perioadă minoritatea care învăța cel mai ușor limba româna, conviețuirea acestora îndelungată alături de români ușurând destul de mult accesul la alfabetizare și integrarea acestora în viața socială și culturală a României.

În perioada cât găgăuzii s-au găsit pe teritoriul României, aceștia au fost loiali statului român.

Academicianul Ștefan Ciobanu îi caracterizeaza astfel:

“Dintre toate minoritățile din Basarabia, populația găgăuză este cea care se apropie cel mai mult de poporul român prin calitățile sale spirituale, prin loialitatea și prin blândețea firii sale.Toți găgăuzii vorbesc perfect românește.”

După 1944, găgăuzii au fost supuși unei rusificări forțate de către ocupanții ruși, combinată și cu o izolare forțată față de români, astfel  încât astăzi ei nu numai că nu mai cunosc deloc limba română, dar nu mai cunosc nici propria lor limbă, găgăuză.

Cândva era o înțelegere perfectă între români și găgăuzi iar găgăuzii erau considerați o minoritate loială statului român, ei  dând societății, politicii și culturii române mai multe personalități.