Votaţi Articolul şi Debutul Săptămânii!

Day 1,665, 13:23 Published in Romania Romania by Ministerul Media


Salutări, colegi de joacă!

A trecut prima săptămână întreagă (luni-duminică) a Revistei Presei în noua prezentare. În perioada asta s-au publicat 184 articole în eRomânia, din cele aproximativ 5250 apărute în întreaga lume. Mai jos aveţi trei grafice urmărind evoluţia numărului de articole în perioada respectivă..






În această perioadă am acordat 7 titluri de „articolul zilei” şi 2 de „debutul zilei”, însoţite, aşa cum numai câştigătorii ştiau până acum, de premii de 0.2G fiecare. E momentul să aflăm şi care au fost articolul, respectiv debutul săptămânii. Pentru asta voi lăsa cititorii acestui ziar să decidă. Propunerile vor fi în primul rând câştigătoarele zilnice, la care voi adăuga dacă voi considera că e cazul maxim 3 extra propuneri.

În plus, oricine va fi liber să propună (şi în acelaşi timp să voteze) orice articol românesc apărut în perioada corespunzătoare. Singura condiţie pentru ca o astfel de propunere să fie luată în considerare şi să intre în topul final va fi să adune cel puţin 5% din totalul voturilor exprimate.

Votarea se va face aşadar sub forma „Debut: propunerea x” sau „Debut: link către articol” (respectiv „Articolul săptămânii: ...”) Un singur vot de persoană la fiecare categorie. Articolul, respectiv debutul care va strânge cele mai multe voturi va primi titlul. La egalitate de voturi voi ruga pe cineva anume să facă departajarea, nu-mi plac premiile ex-aequo. Un singur vot exprimat va fi suficient pentru a declara concursul valid. Votarea se va încheia la daychange-ul dintre 1666 şi 1667.

Doar locul 1 va fi premiat, cu 2G la fiecare categorie. Am pregătit şi nişte bannere care pot fi adăugate opţional de către câştigători la articolele premiate şi care sunt prezentate mai jos. La cerere pot oferi bannere şi câştigătorilor zilnici din trecut.

Fondul de premiere este asigurat 100% din surse proprii. Dacă doriţi să suplimentaţi acest fond, puteţi trimite suplimentele direct câştigătorilor, anonim sau anunţând în articolul de premiere, din experienţa personală aşa e cel mai bine. Puteţi trimite şi premii de consolare sau favoritului personal, totul este permis din acest punct de vedere. Dar nu mă faceţi intermediar, pentru că nu vreau să ţin tabele şi evidenţe… orice voi primi eu voi considera donaţie personală. La MM cu atât mai puţin se recomandă, căci activităţi de acest gen pot duce la banarea organizaţiei.

Acestea fiind zise, iată, în ordine cronologică, propunerile la fiecare secţiune:



1. NuStiuJuca1 cu Variante de train
2. adrian11 cu Voturi poloneze + o echipă de... 0 bani
3. Maniu cu Sa dea zeii sa traiti vremuri interesante!
4. Vircati cu Alegeri Country President – cateva statistici
5. Vic of Thor cu La început (prima parte)
6. Ion Anapoda cu Eu şi umbra
7. Visual Vampire cu Singur
8. Naufragiatu cu China în Europa
9. Cosma24 cu Articolul de noapte - Austria
10. Nicolae Crefelean cu Politica lui Cică


1. sarkastiku, cu ziarul Voluntar
2. Nicolae Crefelean, cu ziarul Eu, cetăţeanul

Inspiraţie la votare, să alegeţi pe cei mai buni!

Roman Daco pentru Ministerul Media